de un singur coridor-inel. Acestea erau folosite ca seifuri pentru cele mai secrete arme și muniții cunoscute de Maeștrii breslei. Timp de secole, ușile triple de fier ale fiecărei încăperi păstraseră armele cu foc rapid în siguranță, împreună cu pistoalele cu țeavă lungă și alte arme de foc pierdute pentru restul Querenciei. Mecanismele de produs astfel de dispozitive erau, de asemenea, păstrate în seifuri, la fel ca și lingourile de metale speciale necesare respectivelor modele.

Fie și să pătrunzi doar în Turnul Spirală era destul de dificil. Exista o singură intrare, și aceea era foarte bine păzită. Toți vizitatorii trebuiau să fie însoțiți de un Maestru. În afară de asta, gărzi înarmate păzeau în permanență primul și al doilea nivel al subsolului. Erau, de asemenea, tot felul de capcane ingenioase de-a lungul coridoarelor și măsuri pentru a prinde pe oricine se folosea de camuflaj.

Era, prin urmare, rezonabil pentru cei care se adunaseră în camera documentelor, la două zile după ce mica expediție a lui Topar părăsise Makkathranul, să radieze un grad de securitate. Marele Maestru Owain salută cu căldură cele unsprezece persoane. Nimeni nu făcu nicio încercare de a ascunde sentimentul de trepidație și emoție în timp ce intrau în camera largă boltită în cruce. În mijloc se afla o simplă masă de lemn, înconjurată de treisprezece scaune. În jurul zidurilor gri-plumb erau aliniate dulapuri înalte cu rafturi, pe care erau păstrate sute de dosare din piele ce conțineau designul fiecărui pistol și glonț produs de breaslă în cele două milenii de existență. Modele de iluminat lungi, în formă de lacrimă, se întindeau pe plafonul curbat, strălucind pasiv.

Bise a fost ultimul care a fost condus înăuntru. A zâmbit în jur către tovarășii săi în timp ce trei uși groase, grele, se închideau în urma lui. Încuietorile complicate s-au rotit, împingând șuruburile de oțel la loc și asigurându-le, benzile de combinare au fost rotite.

– Bietul meu băiat, a spus Stăpâna Florrel, îmbrățișându-l călduros pe fostul Maestru Sampalokului. Bine ai venit acasă.

– Mulțumesc, bunico.

– Ai primit mâncarea pe care ți-am trimis-o? Le-am cerut celor de la brutăria din strada Jodsell să facă special pentru tine brioșele acelea cu zmeură. Știu cât de mult îți plăceau când erai copil.

– Da, într-adevăr, a fost foarte amabil din partea ta.

– A fost atât de teribil exilul?

– A avut momentele sale.

– A avut și prețul său, a spus Tannarl. Jumătate din familia ta a rămas la cabana mea.

– Vei fi pe deplin răsplătit, a replicat Owain mieros. Haide, haide, nu suntem aici ca să ne certăm între noi pentru o mână de bani. Momentul nostru se apropie.

– Se apropiase și acum doi ani, a spus Bise. Apoi a venit el.

– Ei bine, Mergătorul-Pe-Apă a părăsit orașul, alergând prin sate acum, încercând să găsească bandiți, a spus Buate. Și când o va face, nu se va mai întoarce.

– Nu fi prea sigur, a declarat Owain. Telekinezia lui este incredibil de puternică. Makkathranul nu a mai văzut așa ceva din zilele lui Rah. Și nici măcar Rah nu putea schimba clădirile orașului.

Bise se încruntă, amintindu-și.

– Fii atent, vere, a spus Tannarl. Ești foarte aproape de erezie.

– Am statuat simplul adevăr.

– Doar nu crezi serios că poate face față primirii pe care i-am pregătit-o? a întrebat Buate. Ideea de a-l captura în afara zidului de cristal este să-l priveze de avantajul pe care i-l oferă orașul.

– Rezultatul este aproape irelevant, a declarat Owain. Chiar dacă poate supraviețui, nu va mai avea nimic la care să se întoarcă. Trebuie să fim categorici cu asta. Susținătorii noștri sunt gata.

– Se va opune rezistență, a avertizat Buate.

– Madona să îi ia, a spus Tannarl. Eu zic să nu așteptăm nici…

Mergătorul-Pe-Apă se ridică ușor prin podeaua camerei documentelor, mantia neagră învăluindu-l ca o nebuloasă stinsă. Îi studie pe fiecare dintre conspiratorii adunați în jurul mesei. Câțiva se ridicaseră în picioare, cu mâinile întinzându-se după pistoale. O mișcare ce muri imediat sub zâmbetul său arogant și disprețuitor.

– Alegerile ne-au dat un primar și un Consiliu complet, a spus Mergătorul-Pe-Apă. Nu va fi nicio schimbare, nicio revoluție. Noi nu suntem O Singură Națiune până când nu vom alege să fim așa.

– Ce propui? a întrebat Owain.

– Eu nu propun nimic. Timpul vostru s-a terminat.

– De data aceasta, poate, mârâi Bise. Dar vor fi și alte oportunități.

– Nu, nu vor fi, îi răspunse Mergătorul-Pe-Apă. Am văzut deja ce s-ar întâmpla dacă ați câștiga.

Owain se încruntă la afirmația aceea ciudată. Gânduri pline de neliniște se stârneau sub scutul lui în mod normal atât de ferm.

– Nu ne poate aresta, a spus Stăpâna Florrel. Cei ca noi nu răspund în instanțele de drept comun. Și avem mulți aliați în Consiliul Superior dacă vrei să declanșezi un proces.

– Exact, a fost de acord Mergătorul-Pe-Apă. Ar fi inutil.

Tannarl traversă camera, întinzând mâna a treia. Încuietoarea mare de pe ușa interioară se învârti brusc, benzile sale de combinare complicate rotindu-se până când șuruburile au fost eliberate. Acestea s-au retras, iar ușa s-a deschis. S-au auzit câteva respirații ascuțite. Ușa se deschisese spre o porțiune netedă de perete gri. Nu exista nicio cale de ieșire din cameră.

– Am auzit de multe ori de la adepții tăi că sunt slab, a spus Mergătorul-Pe-Apă. Că îmi lipsește determinarea. Dacă crezi asta, nu mă cunoști deloc. Această revoluție se va termina aici, acum. Fără tine, nu se poate întâmpla. Fără arme cu foc rapid, nu poate fi încercată vreodată din nou. Makkathranul va rămâne o democrație.

Pelerina i se desfăcu, iar el scoase afară un braț cu palma în jos. O armă cu foc rapid alunecă prin podea și i se ridică în mână. Își închise degetele în jurul ei.

– Nu, a spus Owain. Asta este împotriva a tot ceea ce susții.

– Chiar nu ar trebui să crezi tot ceea ce îți spune o