Gravitaţia mică îl ajuta puţin; cu un efort de, voinţă putea schimba „susul” şi „josul” în oricare direcţie. Totuşi, unele dintre ele păreau periculoase din punct de vedere psihologic; nesiguranţa încercată la alegerea lor îl determină să le înlăture din minte cît mai repede.

Cel mai simplu era să-şi închipuie că se afla pe fundul rotund al unui puţ gigantic, larg de şaisprezece kilometri şi adînc de cincizeci. Avantajul imaginii era dispariţia oribilei senzaţii de cădere, deşi ea avea şi serioase neajunsuri.

Putea pretinde că oraşele împrăştiate în Rama, ca şi zonele diferit colorate fuseseră fixate bine pe pereţii înalţi. Structurile variate şi complexe ce atîrnau din cupola de deasupra nu erau mai înfricoşătoare decît candelabrele uriaşe din anumite săli de concerte de pe Pămînt. De neacceptat era însă Oceanul Cilindric…

Se găsea la jumătatea puţului, o bandă lată de apă, cuprinzînd întreaga circumferinţă, fără vreun suport vizibil. Nu exista nici o îndoială asupra faptului că era apă; avea; o culoare albastru-viu, punctată de scîntei strălucitoare, rămăşiţele sloiurilor de gheaţă. Dar un ocean vertical, formînd un cerc complet la douăzeci de kilometri sus pe cer, reprezenta un fenomen atît de tulburător încît după o vreme, Norton începu să se gîndească la alte posibilităţi.

Răsuci mental peisajul cu nouăzeci de grade. Imediat, puţul uriaş se transformă într-un tunel lung, astupat la ambele capete. Baza o constituia evident puntea şi scările tocmai urcate. Din această perspectivă reuşea în cele din urmă să aprecieze la adevărata ei valoare viziunea arhitecţilor care construiseră acest loc.

Stătea agăţat pe faţa curbă a unei stînci de şaisprezece kilometri, cu jumătatea superioară complet deasupra lui, contopită cu plafonul arcuit al cerului. Sub el, puntea cobora cu cinci sute de metri, terminîndu-se la marginea primei terase. Urma apoi scara, aproape verticală în zona de gravitaţie redusă, devenind treptat tot mai puţin abruptă pînă cînd, după ce se întrerupea cu alte cinci platforme, ajungea pe cîmpia îndepărtată. Pe următorii doi sau trei kilometri distingea treptele una cîte una, după aceea ele se contopeau într-o bandă continuă.

Curba descendentă a scării impunea atît de mult, încît adevărata ei mărime era imposibil de apreciat. Norton zburase odată în jurul Everestului şi rămăsese uimit de măreţia acestuia. Realiză că scara avea înălţimea Himalaiei. Asocierea părea însă lipsită de sens.

În plus, nu exista nici un termen de comparaţie pentru celelalte două scări, Beta şi Gama, urcînd spre cer ca să se curbeze deasupra capului său. Comandantul îşi făcuse suficient curaj să se lase pe spate şi să le privească… doar pentru o clipă. După care se strădui să uite că se aflau acolo…

Motivul îl constituia faptul că prea multe imagini ale lui Rama sugerau o a treia variantă, ce dorea din răsputeri s-o evite. Era vorba de aceeaşi perspectivă a unui cilindru vertical, ori puţ, dar unde el se găsea în vîrf şi nu pe fund, aidoma unei muşte tîrîndu-se cu capul în jos pe tavanul unei cupole, la o înălţime de cincizeci de kilometri. La fiecare evocare a imaginii, Norton avea nevoie de toată puterea voinţei sale să nu se agaţe din nou, cu disperare, de punte.

Cu timpul (de acest lucru era sigur) toate temerile vor dispare. Măreţia şi stranietatea lui Rama aveau să copleşească spaima, cel puţin pe cea a oamenilor antrenaţi să înfrunte pericolele spaţiului cosmic. Cei care nu părăsiseră niciodată Pămîntul şi nu se văzuseră niciodată înconjuraţi de stele poate că n-ar fi suportat priveliştile acelea. Dar dacă cineva avea s-o facă, îşi repeta Norton cu încăpăţînare, aceia erau echipajul şi comandantul lui Endeavour.

Îşi consultă cronometrul. Pauza durase doar două minute, însă îi păruse lungă de o viaţă. Exercitînd atît efort încît abia să-şi învingă inerţia şi cîmpul gravitaţional tot mai slab, începu să se salte încetişor în sus, pe ultima sută de metri a punţii. Înainte de a intra în ecluză şi de-a întoarce spatele spre Rama, cercetă rapid interiorul pentru o ultimă privire de ansamblu.

Se modificase în chiar acele ultime minute; din mare se ridica ceaţa. Pe primele sute de metri, coloanele albe şi fantomatice se înălţau drept pe direcţia rotaţiei lui Rama, apoi începeau să se destrame într-un vîrtej turbulent, pe măsură ce aerul din păturile superioare încerca să elimine excesul de viteză. Alizeele lumii cilindrice începeau să-şi traseze traiectoriile pe cer. După un interval de timp necunoscut, cea dintîi furtună tropicală era pe punctul de a izbucni.

19. UN AVERTISMENT DE PE MERCUR

Pentru prima dată după foarte multe săptămîni, toţi membrii Comitetului Rama erau prezenţi la apel. Profesorul Solomons sosise din adîncurile Pacificului, unde studiase operaţiunile miniere din fosele submarine. Spre surpriza tuturor, reapăru Dr. Taylor, acum cînd posibilitatea ca Rama să conţină viaţă, pe lîngă obiecte neînsufleţite, se ivise iarăşi.

Preşedintele se aşteptase ca Dr. Carlisle Perera să fie mai dogmatic în afirmaţii ca de obicei, ţinînd seama că previziunea sa referitoare la un uragan în Rama se adeverise. Spre marea surpriză a Excelenţii Sale, Perera se dovedi remarcabil de ponderat, acceptînd felicitările colegilor săi cu o figură aproape stînjenită.

De fapt, exobiologul era măcinat de remuşcări. Transformarea spectaculoasă a Oceanului Cilindric constituia un fenomen mult mai previzibil decît uraganele… şi cu toate acestea îl neglijase complet. Faptul că-şi amintise că aerul fierbinte se ridică, uitînd însă că gheaţa fierbinte se contractă, nu era ceva de care să fie mîndru. Totuşi, curînd avea să treacă peste asta, revenind la obişnuita lui încredere olimpiană.

Cînd preşedintele îi oferi cuvîntul, întrebîndu-l ce schimbări de climă mai pronostica, Perera fu extrem de atent în cenzurarea ipotezelor:

― Vă daţi seama, explică el, meteorologia unei lumi atît de stranii cum este Rama poate oferi multe surprize. Dar, dacă am calculat corect, nu vor mai fi alte furtuni, iar condiţiile se vor stabiliza în scurt timp. Va urma o creştere lentă de temperatură pînă la periheliu şi dincolo de el, dar asta nu ne mai interesează, căci Endeavour va trebui să fie deja plecată de acolo.

― Deci în curînd se va putea pătrunde din nou în Rama?

―