― Reîntoarcerea-i imperativă, interveni ambasadorul mercurian. Trebuie să aflăm totul despre Rama, situaţia s-a schimbat complet.

― Cred că înţeleg la ce vă referiţi, dar n-aţi vrea să fiţi mai explicit?

― Desigur. Pînă acum am presupus că Rama e lipsit de viaţă sau, în tot cazul, necontrolat. În prezent însă nu mai putem pretinde că este un hoinar. Chiar dacă la bordul lui nu există forme de viaţă, el poate fi dirijat de mecanisme automate, programate să îndeplinească o anumită misiune, poate una dezavantajoasă pentru noi. Neplăcută aşa cum este, trebuie să luăm în considerare problema auto-apărării.

Izbucni un vacarm de proteste, obligîndu-l pe preşedinte să restabilească ordinea.

― Lăsaţi să termine Excelenţa Sa! solicită el. Indiferent, dacă ideea ne place ori nu, ea trebuie privită cu seriozitate.

― Cu tot respectul faţă de ambasador, făcu Dr. Conrad Taylor cu intonaţia cea mai lipsită de respect, cred că putem respinge ca naivă teama unei intervenţii răuvoitoare. Creaturi atît de avansate cum sînt Ramanii au cu siguranţă o morală corespunzător dezvoltată. Altminteri s-ar fi distrus singuri, aşa cum era să păţim noi înşine în secolul douăzeci. Am expus destul de limpede această teorie în ultima mea carte: Etos şi Cosmos. Sper că aţi primit copia…

― Da, vă mulţumesc, deşi mă tem că urgenţa altor probleme nu mi-a permis să citesc decît introducerea. Totuşi, ideea generală îmi este familiară. Nici noi nu avem o atitudine duşmănoasă fată de un muşuroi de furnici, dar dacă vrem să clădim o casă în acelaşi loc…

― Asta-i o tîmpenie la fel de mare ca şi Asociaţia Pandora! Nimic altceva decît xenofobie interstelară!

― Vă rog, domnilor! Aşa nu ajungem nicăieri! Domnule ambasador, vă rog să continuaţi.

Preşedintele privi peste trei sute optzeci de mii de kilometri către Conrad Taylor, care se potoli ca un vulcan ce-şi aşteaptă clipa să erupă iarăşi.

― Mulţumesc, rosti mercurianul. Se poate ca pericolul să nu fie real, dar nu avem voie să riscăm în privinţa viitorului speciei umane. Dacă îmi permiteţi s-o spun, noi, mercurienii, sîntem cei mai îngrijoraţi. Avem şi cele mai multe motive.

Dr. Taylor pufni sonor şi fu potolit de o altă privire de pe Lună.

― De ce Mercurul mai mult decît celelalte planete? întrebă preşedintele.

― Cîntăriţi situaţia! Rama se găseşte deja în interiorul orbitei noastre. Se presupune că va ocoli soarele şi se va îndrepta iarăşi spre exterior. Dar dacă urmează o manevră de frînare? Într-un astfel de caz, ea s-ar petrece la periheliu, cam în treizeci de zile. Cercetătorii mei m-au informat că în această situaţie Rama va ocupa o orbită circulară la numai douăzeci şi cinci de milioane de kilometri de soare. De acolo ar domina întregul Sistem Solar.

Un răstimp îndelungat, nimeni, nici chiar Conrad Taylor, nu scoase vreun cuvînt. Toţi membrii Comitetului îşi stăpîneau cuvintele destinate acelor indivizi dificili, atît de potrivit reprezentaţi acolo de ambasadorul lor.

Pentru majoritatea oamenilor, Mercur reprezenta o imagine destul de exactă a Iadului; exactă pînă cînd avea să apară ceva şi mai rău. Mercurienii însă se mîndreau cu planeta lor bizară, cu zilele mai lungi decît anii, cu răsăriturile şi apusurile duble, cu rîurile ei de metal topit… Prin comparaţie, Luna şi Marte erau cuceriri banale. Doar pe Venus (dacă aveau să coboare vreodată), puteau oamenii să întîlnească un mediu mai ostil decît cel de pe Mercur.

Totuşi, în multe privinţe planeta se dovedise a fi cheia Sistemului Solar. Revăzînd evenimentele, faptul părea evident. Era Cosmică împlinise un veac de cînd adevărul fusese unanim acceptat. Iar în prezent mercurienii nu lăsau pe nimeni să-l uite.

Cu mult înainte ca omul să ajungă aici, Mercur sugerase, prin densitatea ridicată, un conţinut mare în metale grele. Bogăţiile sale continuau să rămînă o sursă de uimire, amînînd cu o mie de ani orice teamă de epuizare a metalelor cu adevărat importante pentru civilizaţia umană. Iar aceste comori se aflau în poziţia cea mai bună, acolo unde puterea soarelui era de zece ori mai mare decît pe Terra.

Energie şi minereuri metalifere nelimitate; asta însemna Mercur. Uriaşele lui lansatoare magnetice catapultau produsele spre orice punct al Sistemului Solar. Exporta de asemeni energie sub formă de izotopi de transuraniu, sau chiar radiaţie pură. Se propusese ca laserele de pe Mercur să-l dezgheţe pe Jupiter, dar celelalte planete se opuseseră. O tehnologie capabilă să-l prăjească pe Jupiter oferea prea multe posibilităţi tentante pentru un şantaj interplanetar.

Că se ridicase o asemenea problemă explica suficient de bine atitudinea generală faţă de mercurieni. Erau respectaţi pentru dîrzenie şi talent ingineresc, admiraţi pentru modul în care cuceriseră o planetă atît de groaznică, în schimb nimeni nu-i agrea şi nici nu avea încredere în ei.

Dar în acelaşi timp era posibil să le apreciezi punctul de vedere. Se glumea despre mercurieni, spunîndu-se că se comportau de parcă soarele le aparţinea. Îi unea o legătură strînsă de dragoste şi ură, aşa cum cîndva vikingii fuseseră legaţi de mare, nepalezii de Himalaia, sau eschimoşii de tundră. Ar fi fost extrem de nefericiţi dacă intervenea ceva între ei şi forţa naturală care le controla şi domina vieţile.

În cele din urmă, preşedintele sparse tăcerea. Încă îşi mai amintea soarele Indiei şi se înfiora gîndindu-se la cel al lui Mercur. De aceea îi lua pe mercurieni în serios, deşi îi considera nişte barbari tehnologici.

― Cred că oarecare adevăr există în cuvintele dumneavoastră, domnule ambasador, rosti el încet. Aveţi vreo propunere?

― Da, domnule. Înainte de a întreprinde vreo acţiune, trebuie să deţinem toate datele. Cunoaştem geografia lui Rama, dacă se poate folosi un asemenea termen, dar nu ştim nimic despre posibilităţile lui. Iar cheia întregii probleme asta este: posedă Rama un sistem de propulsie? Îşi poate modifica traiectoria? Sînt foarte interesat să aflu părerea domnului Perera.

― M-am gîndit îndelung la acest subiect, răspunse exobiologul. Desigur, impulsul iniţial de lansare a lui Rama se datorează unui sistem de propulsie, însă el putea fi constituit de o treaptă booster suplimentară. Pînă acum nu