Căpitanul Nemo îmi arătă un scaun şi mă îndemnă:

— Luaţi loc, vă rog.

M-am aşezat, iar el începu să-mi vorbească.

Capitolul XII TOTUL CU AJUTORUL ELECTRICITĂŢII

— Domnule, spuse căpitanul Nemo, arătîndu-mi instrumentele atîrnate pe pereţii camerei sale, iată aparatele necesare pentru navigaţia lui Nautilus. Aici, ca şi în salon, le am toată vremea sub ochi şi ele îmi arată poziţia şi direcţia exactă a vasului, în mijlocul oceanului. Unele din ele vă sînt cunoscute, cum este de pildă termometrul, care arată temperatura vasului; barometrul, care măsoară presiunea aerului şi prezice schimbarea vremii; higrometrul, care indică gradul de uscăciune al atmosferei; stormglasul, care anunţă furtunile; busola, care îmi arată direcţia; sextantul, cu care, după înălţimea soarelui, îmi dau seama de latitudinea la care ne aflăm; cronometrul, cu ajutorul căruia pot să calculez longitudinea şi, în sfîrşit, lunetele de zi şi noapte, prin care scrutez orizontul cînd Nautilus se ridică la suprafaţă.

— Acestea sînt instrumente obişnuite, îi răspunsei eu, şi le cunosc întrebuinţarea. Dar mai văd altele care folosesc fără îndoială nevoilor speciale ale vasului. Cadranul acesta cu un ac mobil nu e un manometru?

— Da, e un manometru. Pus în contact cu apa, el arată presiunea ei şi îmi dă totodată adîncimea la care ne aflăm.

— Dar sondele acestea de tip nou?

— Sînt sonde termometrice, care îmi măsoară temperatura diferitelor straturi de apă.

— Dar instrumentele acestea, a căror întrebuinţare n-o cunosc?

— Aici, domnule profesor, trebuie să vă dau cîteva lămuriri, spuse căpitanul Nemo. Fiţi bun şi mă ascultaţi. El tăcu cîteva clipe, apoi începu: Există un element puternic, ascultător, rapida uşor de mînuit, bun la toate şi care domneşte pe vas ca un stăpîn. Totul se face cu ajutorul lui. El mă luminează, mă încălzeşte şi e sufletul marinarilor de pe Nautilus. Acest element este electricitatea.

— Electricitatea? întrebai eu, nedumerit.

— Da, domnule.

— Totuşi aveţi o foarte mare viteză de mişcare, care nu se potriveşte deloc cu puterea electricităţii. Pînă acum, puterea ei dinamică e încă destul de redusă şi n-a putut să dea decît puţină energie!

— Domnule profesor, electricitatea mea nu se aseamănă cu aceea a oamenilor. Mai mult nu vă pot spune.

— Nici nu insist, domnule; mă uimeşte însă faptul că aţi putut obţine un asemenea rezultat. Aş vrea să vă mai pun doar o întrebare, la care puteţi să nu-mi răspundeţi dacă socotiţi că nu trebuie. Elementele pe care le folosiţi pentru a produce electricitatea cred că se uzează repede. Zincul, de pildă, cum îl înlocuiţi, dacă nu mai aveţi nici o legătură cu pămîntul?

— Am să vă răspund. Mai întîi însă vreau să vă spun că în fundul mărilor există mine de zinc, de fier, de argint şi de aur, care sînt sigur că ar putea fi exploatate. Dar eu nu folosesc metalele pămîntului şi cer mării însăşi mijloacele de a produce electricitatea.

— Mării ?

— Da, domnule profesor, şi mijloacele nu mi-au lipsit. Aş fi putut, stabilind un circuit între mai multe fire cufundate la adîncimi diferite, să obţin electricitate prin variaţiile de temperatură la care erau supuse firele; am preferat însă să folosesc un sistem mai practic.

— Care anume ?

— Cunoaşteţi compoziţia apei de mare. Într-o mie de grame se află nouăzeci şi şase şi jumătate de sutimi apă şi aproape două sutimi şi două treimi clorură de sodiu; apoi, o cantitate mică de clorură de magneziu şi potasiu, bromură de magneziu, sulfat de magneziu şi carbonat de calciu. După cum vedeţi, se găseşte destul de multă clorură de sodiu. Tocmai din acest sodiu, pe care îl extrag din apa mării, îmi compun elementele de care am nevoie.

— Sodiu?

— Da, domnule. Amestecat cu mercur, dă un amalgam care ţine locul zincului în elementele Bunsen. Mercurul nu se uzează niciodată. Numai sodiul se isprăveşte, dar marea îmi dă altul. Trebuie să vă mai spun că pilele de sodiu sînt socotite ca fiind cele mai puternice şi că forţa lor electrometrică este de două ori mai mare decît a pilelor de zinc.

— Înţeleg foarte bine, căpitane, calităţile sodiului pentru condiţiile lui Nautilus. Se găseşte în mare. Bun. Dar trebuie produs, trebuie extras. Cum faceţi? Pilele dumneavoastră vă pot servi la această extracţie; dar, dacă nu mă înşel, consumul de sodiu necesar aparatelor electrice ar întrece cu mult cantitatea extrasă şi atunci ar însemna să consumaţi mai mult decît puteţi produce.

— Întocmai, domnule profesor, numai că eu nu-l extrag prin pile, ci întrebuinţez pur şi simplu căldura cărbunilor de pămînt.

— De pămînt? întrebai eu, apăsînd asupra ultimului cuvînt.

— Să le spunem cărbuni de mare, dacă doriţi, răspunse căpitanul Nemo.

— Şi puteţi exploata minele submarine de huilă?

— Domnule Aronnax, mă veţi vedea la lucru. Nu vă cer decît puţină răbdare, fiindcă timp aveţi de ajuns de acum înainte. Amintiţi-vă numai atît: eu datorez tot oceanului; el îmi produce electricitatea, şi electricitatea dă vasului căldură, lumină, mişcare, într-un cuvînt — viaţă.

— Sper că nu şi aerul pe care îl respiraţi ?

— O, aş putea să-mi fabric aerul necesar pentru respiraţie! Deocamdată însă este de prisos, pentru că mă urc la suprafaţa apei ori de cîte ori e nevoie. Totuşi, dacă electricitatea nu-mi procură aerul pentru respirat, ea pune cel puţin în mişcare pompe puternice, care îl înmagazinează în rezervoare speciale, şi asta face ca la nevoie să-mi prelungesc şederea în adîncurile apelor atît cît doresc.

— Domnule căpitan, răspunsei eu, nu pot decît să vă admir. Aţi descoperit ceea ce oamenii vor descoperi şi ei, fără doar şi poate, cîndva, adevărata putere dinamică a electricităţii.

— Nu ştiu dacă o vor descoperi vreodată, îmi răspunse cu răceală căpitanul Nemo. Oricum ar fi, dumneavoastră cunoaşteţi de pe acum prima întrebuinţare pe care am dat-o acestei preţioase forţe. Ea ne luminează cu o egalitate şi o continuitate pe care lumina soarelui nu o are. Şi acum uitaţi-vă la ceasul acesta: este electric şi merge cu o regularitate ce întrece pe aceea a celor mai bune cronometre. I-am împărţit cadranul în douăzeci şi patru de ore, ca la ceasurile italieneşti, căci