pentru mine nu există nici zi, nici noapte, nici soare, nici lună, ci numai lumina artificială pe care o duc cu mine în fundul mărilor. Priviţi, în clipa asta este ora zece dimineaţa.

— Într-adevăr.

— Să vă arăt o altă aplicare a electricităţii. Cadranul acesta, agăţat în faţa noastră, arată viteza lui Nautilus. Un fir electric îl pune în legătură cu elicea, şi acul său îmi indică viteza reală a vasului. Iată, în clipa aceasta mergem cu o viteză mijlocie de cincisprezece mile pe oră.

— Minunat! răspunsei. Acum înţeleg, domnule căpitan, de ce întrebuinţaţi această energie, care poate înlocui vîntul, apa şi aburii.

— N-am isprăvit încă, domnule Aronnax, spuse căpitanul, ridicîndu-se. Dacă binevoiţi să mă urmaţi, vom vizita partea de dinapoi a lui Nautilus. Într-adevăr, cunoşteam numai partea din faţă a submarinului, a cărei împărţire exactă, mergînd dinspre centru spre vîrful care semăna cu un pinten, era următoarea: sufrageria de cinci metri, despărţită de bibliotecă printr-un perete etanş, adică un perete prin care nu putea pătrunde apa, biblioteca de cinci metri, salonul cel mare de zece metri, despărţit de camera căpitanului printr-un al doilea perete etanş, camera căpitanului de cinci metri, a mea de doi şi jumătate şi, în sfîrşit, un rezervor de aer de şapte metri şi jumătate, care se întindea pînă la prova. În total, o lungime de treizeci şi cinci de metri. Pereţii etanşi aveau uşi care se închideau ermetic cu ajutorul unor dopuri de cauciuc, în aşa fel încît dădeau vasului siguranţă deplină în cazul cînd s-ar fi produs o inundaţie. Îl urmai pe căpitanul Nemo prin mai multe coridoare, pînă în centrul lui Nautilus. Acolo se afla un fel de fintînă aşezată între doi pereţi etanşi. O scară de fier fixată în perete urca spre partea de sus a vasului. Am întrebat pe căpitan la ce servea scara aceea.

— Duce la luntre, îmi răspunse el.

— Cum, aveţi o luntre? mă mirai eu.

— Fără îndoială. O luntre cît se poate de bună, uşoară şi făcută în aşa fel, încît să nu se poată scufunda. Ea ne serveşte la plimbare şi pescuit.

— Desigur că atunci cînd vreţi să o folosiţi trebuie să reveniţi neapărat la suprafaţa apei?

— Deloc. Luntrea este lipită de partea superioară a învelişului lui Nautilus, fixată cu buloane solide, şi ocupă o cavitate făcută anume ca s-o adăpostească. Ea este acoperită în întregime: apa nu poate pătrunde deloc într-însa. Scara duce la o deschizătură prin care poate trece un om, făcută în peretele vasului, şi care corespunde cu o deschizătură asemănătoare, făcută în coasta luntrii. Prin această dublă deschizătură se poate intra în luntre. Cînd deschizătura de pe Nautilus se închide, o închid şi pe cea a luntrii cu ajutorul unor aparate de presiune; dau drumul buloanelor şi luntrea se ridică cu o iuţeală uimitoare la suprafaţa mării; atunci deschid panourile, care pînă atunci au fost închise cu grijă, îmi instalez catargul, ridic pînzele sau iau vîslele şi pornesc la plimbare.

— Dar cum vă întoarceţi la bord?

— Nu mă întorc, domnule Aronnax. Nautilus vine să mă ia.

— Cînd vreţi dumneavoastră?

— Da, cînd vreau eu. Sînt legat de el printr-un fir electric. Trimit o telegramă şi gata.

— Într-adevăr, spusei eu, ameţit de atîtea minuni, e foarte simplu! După ce am trecut pe lîngă scara ce ducea pe punte, am văzut o cabină lungă de doi metri, în care Conseil şi Ned Land erau foarte ocupaţi să înfulece mîncărurile care tocmai li se serviseră. Am ajuns apoi la uşa unei bucătării lungi de trei metri, situată între încăpătoarele săli de mese ale vasului.

Electricitatea, mai puternică şi mai ascultătoare chiar decît aburul, făcea aici toate operaţiile necesare. Firele întinse pînă sub cuptoare încălzeau nişte plăci de platină, ce dădeau o căldură constantă.

Ele încălzeau de asemenea aparatele de distilat, care, prin vaporizare dădeau o apă de băut minunată. Lîngă bucătărie se afla o sală de baie confortabilă, din ale cărei robinete curgea apă rece sau caldă, după dorinţă.

După bucătărie venea sala echipajului, lungă de cinci metri. Uşa însă era închisă; dacă aş fi putut privi înăuntru, mi-aş fi putut da seama, după modul în care fusese amenajată, de cîţi oameni era nevoie pentru manevrarea vasului. În fund se ridica un al patrulea perete etanş, despărţind sala echipajului de sala maşinilor. Am deschis o uşă şi m-am pomenit în compartimentul în care căpitanul Nemo — inginer neîntrecut — instalase cu dibăcie aparatele de locomoţie.

Sala maşinilor, viu luminată, avea o lungime de cel puţin douăzeci de metri. Ea era, fireşte, împărţită în două; prima parte cuprindea elementele producătoare de electricitate, iar cea de a doua, mecanismul care punea în mişcare elicea.

La început am fost surprins de mirosul deosebit care umplea încăperea. Căpitanul Nemo băgă de seamă lucrul acesta:

— Miroase gazul, produs din pricină că întrebuinţăm sodiu; este un neajuns fără însemnătate. Dealtfel, în fiecare dimineaţă ridicăm vasul la suprafaţă pentru a-l aerisi.

Vă închipuiţi cu cît interes am cercetat maşinile lui Nautilus,

— După cum vedeţi, îmi spuse căpitanul Nemo, folosesc elementele Bunsen şi nu Ruhmkorff, care sînt prea slabe. Elementele Bunsen nu sînt numeroase, dar sînt mari şi puternice, ceea ce e mult mai bine, după cum m-a convins experienţa proprie. Electricitatea produsă este îndrumată către partea de dinapoi a vasului, unde, prin nişte electromagneţi mari, acţionează un anumit sistem de pîrghii şi de angrenaje care pun în mişcare arborele elicei. Elicea are un diametru de şase metri şi calcă şapte metri şi jumătate, putînd să facă pînă la o sută douăzeci de turaţii pe secundă.

— Şi ce viteză obţineţi?

— Cincizeci de mile pe oră.

Vedeam bine că mă aflu în faţa unei taine, dar n-am stăruit s-o aflu. Cum putea electricitatea să acţioneze cu atîta putere? De unde se năştea forţa aceasta aproape nemărginită? Nu cumva dintr-o tensiune excesivă obţinută cu ajutorul unor bobine de tip nou? Sau poate că taina era cuprinsă în modul de transmitere a forţei, care putea fi sporită la infinit printr-un sistem de pîrghii încă necunoscut?{10} Nu puteam înţelege.

— Căpitane Nemo, spusei eu, constat rezultatele, dar nu încerc să mi le explic. Am văzut