Ceea ce trebuia să afle era de ce reputaţie ştiinţifică se bucura profesorul Wilford-Smith - dacă avea de pierdut sau de câştigat un renume. Ştia deja ce întrebări va pune.

10

Pe partea de nord groapa (512) are un strat gri (513) şi un zid (ziduri), iar pe partea de sud patru straturi suprapuse (514)-(517) străpunse, dintre care al doilea de sus este un strat de mortar (515) alb, solid de cca 0,07 m şi cel mai de jos (517) formează umplutura unei alte gropi (518).

Profesor Charles Wilford-Smith

Raport asupra săpăturilor arheologice

de la Bet Hamesh

Kaun se trezi şi se simţi greoi, nesfârşit de greoi, mai degrabă ca un sac umplut cu turbă groasă, urât mirositoare, decât ca o fiinţă umană. În fiecare dimineaţă se simţea aşa. Dimineaţa devenise pentru el cea mai rea parte a zilei, timpul de care îi era teamă deja cu o seară înainte. În fiecare dimineaţă se simţea şi mai greoi, mai fără chef, mai obosit decât oricând. Într-o bună zi se va trezi dimineaţa şi nu va mai reuşi să se pună în mişcare.

Asta i se trăgea bineînţeles de la toate pastilele pe care le înghiţea. Cum îi spusese doctorului său în glumă? „E totuşi bine să fii masiv şi greoi. Odată ce te-ai pus în mişcare nu mai poţi fi oprit. Acesta este secretul succesului meu!” Bineînţeles că bunul doctor Leuven s-a mărginit să schiţeze un zâmbet doar. Probabil că era un doctor mult prea bun pentru a putea privi astfel de escapade ale protejatului său doar sub aspect financiar. Kaun nu putea să aprecieze acest lucru. Pentru el era important că Leuven îi prescria tot ce avea nevoie şi că îşi ţinea gura. În primul rând pentru că îşi ţinea gura.

Of, Doamne! Deci, pentru o nouă zi! Reuşi să-şi pună un braţ în mişcare, oricum era un început să-l forţeze să ajungă la noptieră unde era cutia. O cutiuţă de argint împodobită cu sidef. Aşa trebuia să fie pentru cineva de poziţia lui. Chiar dacă pastilele din cutiuţă erau supărător de ieftine.

Rezistă încercării să ia mai mult decât trei pastile pe care doctorul Leuven îi dăduse voie să le ia, le înghiţi fără apă şi aşteptă după aceea să-şi facă efectul binefăcător. Să-l pună-n mişcare. Povestea cu masiv şi greoi era numai pe jumătate un banc. Credea într-adevăr în energia cinetică. Acesta era secretul unei conduceri încununate de succes: trebuia să fii mai rapid decât ceilalţi, mai rapid şi mai ales neinfluenţabil. Trebuia să ai energie cinetică. Trebuia să striveşti pe oricine şi orice, dacă era necesar, şi trebuia să acţionezi în aşa fel încât să poţi oricând strivi pe oricine şi orice. Numai astfel dobândeai respectul celor din jur. O conducere a oamenilor încununată de succes era, într-un cuvânt, o problemă de forţă.

Simţea cum pastilele îşi făceau efectul. Un val de căldură îi cuprinse corpul, goni senzaţia de greutate, făcu ca totul să devină uşor şi mobil, ridică vălul de pe ochii săi şi topi apăsarea surdă din cap, transformând-o în stare de sănătate. Fantastice aceste pastile! Oare ce avea doctorul Leuven împotriva lor?

Când se aşeză în sfârşit la marginea patului, observă ca întotdeauna, că senzaţia de bine era ceva trecător şi înşelător. Va mai dura un timp până se va putea simţi bine cu adevărat. Bine că era singur. În acest moment, soţia lui i-ar fi turnat în urechi un şir lung de reproşuri repetate şi remarci jignitoare, până ajungea la punctul de fierbere când avea senzaţia că în orice clipă capul lui va plesni şi că fie o va bate, fie va pleca el din casă. De cele mai multe ori pleca el, iar în ultimul timp descoperea tot mai des cât de plăcut era să călătorească prin lume fără ea. Singurul lucru care îl supăra cu adevărat era că trebuia să îşi asume singur vina pentru asta - când se căsătorise cu ea, luase aminte doar la cum arăta lângă el în poze, se gândise doar în termeni de „conform poziţiei sociale” şi „femeia alături de câştigător...”

Ce clişeu! Ce porcărie! De fiecare dată când se întorcea în uriaşa vilă pe care o cumpăraseră pe Coney Island, evident, cu grajduri şi o mulţime de garaje şi nenumărate camere şi săli, se simţea ca un străin, ca un soţ actor. Soţia decorase interiorul cu nenumărate fleacuri groaznic de scumpe, până când în cele din urmă i se îndeplinise visul cel mai drag, singura dorinţă adevărată, reală în viaţa ei plată: aşa-zis cea mai importantă revistă despre decoraţiuni interioare din America dedicase casei ei un reportaj de douăsprezece pagini. Douăsprezece pagini! Toate color! Apoi acesta a fost subiect penibil de discuţii timp de luni de zile la toate petrecerile tâmpite pe care le organiza ea, cu toţi proştii aduşi cine ştie de unde.

Se târî până la baie, deschise robinetul şi ţinu capul direct sub jetul de apă rece. În trecere se gândi la costurile implicate de folosirea unor astfel de cantităţi de apă rece ca gheaţa aici, în mijlocul deşertului, într-o rulotă, dar zvâcnirile din capul lui se estompară şi ăsta era singurul lucru care conta.

Asta era viaţa lui. Ura fiecare amănunt al ei, cu excepţia biroului său şi a firmei sale. În ultimele luni, se întrebase adeseori dacă nu cumva acesta era adevăratul secret al oamenilor de succes: să ştie că acasă îi aştepta o femeie insuportabilă şi din cauza asta să prefere să stea mai mult la birou ca să muncească necontenit, pentru că era oricum mai bine decât orice alt aspect din viaţa lor. Desigur că ţinea de legile nescrise ale cercurilor, care se considerau sus-puse, să ofere oricând aparenţele unei căsnicii împlinite şi oricum să fii extrem de fericit, cu convingerea fermă, desigur, că datorezi toată fericirea ţie însuţi, eforturilor şi realizărilor proprii. Nu exista nimeni pe care putea să-l întrebe dacă bănuiala lui era întemeiată.

Din fericire, deocamdată se afla aici, la mii de kilometri de acasă. Luă aparatul de ras în mână şi se ocupă de bărbia