acoperită de păr negru, ţepos, la fel de temeinic ca de contractele pe care le încheia. În timpul ăsta dispărură şi cearcănele întunecate de sub ochi, de parcă n-ar fi fost decât simple umbre. Treptat se apropie de adevăratul început al zilei.

După aceea îşi pieptănă părul deosebit de grijuliu, tăie ici şi colo un fir de păr rebel şi cercetă pielea de impurităţi. Se înşela sau putea să vadă deja o umbră de bronz natural? Cu atât mai bine, asta economisea timpul de la solar. Luă cămaşa care era pregătită. Acasă avea un majordom, dar şi asta fusese doar un capriciu al soţiei sale; nu-i trebuia aşa ceva, se putea descurca foarte bine şi singur. Încheierea nasturilor merse bine, repede şi sigur. Da, treptat se punea în mişcare, ca o locomotivă cu aburi, cu şapte tone de oţel pe roţi, care mai întâi era aproape imposibil de urnit din loc, dar, odată pusă în mişcare, devenea de neoprit. Energie cinetică pură.

Alese costumul potrivit cu multă chibzuinţă. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, doar cea mai scumpă era pe gustul lui. Era ferm convins, ca de nimic altceva, că o garderobă de mare valoare reprezenta cel mai important argument în lumea afacerilor. Trebuia să arăţi că aparţineai acestei lumi - indiferent dacă te aflai deja în ea sau abia voiai să pătrunzi în ea. Dacă doreai să ai mulţi bani, trebuia să şi arăţi ca şi cum i-ai câştiga.

Cu asta începuse popularitatea sa actuală în presă: o revistă, care pretindea că este un jurnal economic, îl alesese drept „cel mai bine îmbrăcat manager al anului”. Fără măcar să ştie. În realitate, revista vindea doar basme colorate din lumea celor bogaţi şi puternici bărbaţilor visători, dar şi spaţiu de publicitate pentru producătorii de cămăşi şi parfumuri bărbăteşti îngrozitoare (cu nume ca „Wall Street” sau „Success”). Dar, pe această cale, el atrase atenţia altor publicaţii. Reportajele se înmulţiră, devenind mai ample şi mai entuziaste şi de câtva timp avea sentimentul crescând că trebuia să facă eforturi să se ridice la cerinţele imaginii impresionante pe care şi-o crease opinia publică despre el. Să se ridice la înălţimea acestei imagini devenise pentru el o luptă fără sorţi de izbândă.

Adevărul incomod, care până acum scăpase în mod incredibil acestor paparazzi, consta în faptul că acest cal de paradă al concernului său, N.E.W. News and Entertainment Worldwide Corporation, nu aducea nici un câştig însemnat. Câteodată ieşea în minus şi în fiecare an folosea o mare parte a preţiosului său timp să facă rapoartele afacerilor sale atât de încărcate şi încurcate, încât să ascundă cifrele umilitoare ale bilanţului, fără a putea fi acuzat de înşelătorie. Şi, până acum, nu observase nimeni nimic. Orbiţi şi atraşi de imaginea sa erau mai mulţi investitori decât colaboratori care îl părăseau dezamăgiţi. Lucra, se lupta şi se zbătea doar pentru un singur ţel: să se impună, să întoarcă situaţia în favoarea sa şi să transforme încrederea finanţatorilor în bani peşin.

Asta însemna: să reziste. Imperiul său încă mai stătea pe picioare de lut. Exemplul care îi stătea în faţa ochilor avertizându-l - atât de mult, încât se gândise cu toată seriozitatea să pună pe birou poza bărbatului - era soarta unui mogul al imobiliarelor de mult uitat al anilor 1980, un om pe nume Donald Trump, care ani de-a rândul fusese ridicat în slăvi de mass-media drept copilul teribil al economiei şi ca om de succes, atât de mult, încât începuse el însuşi să se creadă invincibil şi să devină nechibzuit. Mai târziu unii îl numiseră „grandoman”; mulţi denigratori se numărau printre cei care îl bârfiseră când părea că încă se mai afla sus de tot. Căderea lui se dovedise rapidă şi groaznică - băncile îşi retrăseseră acceptul de credit, investitorii îl părăsiseră, proiectele sale falimentaseră - şi căzuse foarte, foarte jos, dispăruse aproape de tot de pe firmament.

John Kaun voia să scape cu orice preţ de un destin asemănător şi caricatura eşecului total îi apărea rânjindu-i din oglindă în fiecare dimineaţă. Trăia pe picior mare, ducea viaţa unui milionar şi trebuia s-o ducă pentru a face afacerile pe care le dorea. Dar prin asta trăia cu anticipaţia câştigurilor pe care abia spera să le obţină. În caz că se întâmpla ceva care să-l scoată de pe linie, atunci va fi un om cu datorii de milioane şi tot restul vieţii un fugar din calea creditorilor nemiloşi. Era atât de simplu! De fapt, încă nu realizase nimic în viaţă. Şoferul lui de la New York, care terminase de plătit cu două luni în urmă ipoteca pentru căsuţa sa de pe Staten Island, avea o poziţie mai bună decât a lui.

Exemplul atotdominant, marele adversar, inatacabilul număr unu, era desigur CNN, Cable Network News, al la fel de proeminentului întreprinzător Ted Turner. El, după cum urmărise Kaun scrâşnind din dinţi, se căsătorise cu actriţa Jane Fonda şi poate era chiar fericit. Pentru CNN, renumele venise odată cu Războiul din Golf, marea oră a reportajului în direct datorită telefoanelor satelit care transmiteau din capitala duşmanului, exclusiv, în direct şi palpitant şi toate celelalte canale de ştiri erau obligate să preia imaginile, reportajele şi luările de poziţie. Aceasta fusese clipa hotărâtoare a lui Ted Turner şi o folosise. Doamne, şi încă cum! Transformase CNN într-o noţiune care azi devenise mai populară decât cunoscuta siglă BBC, catapultase propriile emisiuni prelungite de ştiri în reţelele de cablu din lume şi, indiferent ce se întâmpla, omul nu mai putea fi scos din panteonul marilor întreprinzători.

În schimb, N.E.W. era o luminiţă, nici măcar numărul doi, ci în domeniul obscur de mijloc sub titulatura „şi alţii”. Sondaje foarte secrete arătaseră că de fapt aproape trei sferturi din populaţia americană cunoşteau sigla N.E.W., ştiau că era vorba despre un post de televiziune - unii ştiau chiar că N.E.W. putea fi recepţionat în toată lumea prin satelit -, dar nici măcar doi la sută nu recunoşteau sigla N.E.W., dacă le era prezentată. Asta însemna că cei mai mulţi auziseră despre N.E.W., dar nu îl văzuseră, căci sigla stătea aproape tot timpul pe ecran. Ceea ce