camerei de conferințe. Nu se simțise în viața ei atât de depășită ca rang. Dr. Venkat Kapoor, care era cu patru niveluri administrative mai sus ca ea, ședea în stânga ei.

Lângă el se afla Bruce Ng, directorul JPL. Zburase tocmai de la Houston la Pasadena special pentru această întâlnire. Niciodată dispus să-și piardă prețiosul timp, tasta cu furie la laptop. Cearcănele de sub ochii lui o făcură pe Mindy să se întrebe cât de obosit trebuia să fie în realitate.

Mitch Henderson, directorul de zbor pentru Ares 3, se legăna cu scaunul înainte și înapoi, având o cască wireless în ureche. Aceasta îi oferea un flux în timp real al tuturor discuțiilor prin radio de la Controlul Misiunii. Nu era tura lui, dar era ținut la curent tot timpul.

Annie Montrose intră în camera de conferințe scriind un mesaj pe mobil. Fără să-și ia ochii de la telefon, își croi cu abilitate drum de-a lungul zidurilor, evitând oamenii și scaunele, și se așeză la locul ei obișnuit. Privind-o pe directoarea de relații cu presa, Mindy simți un junghi de invidie. Era tot ce și-ar fi dorit Mindy să fie: încrezătoare, pe un post înalt, frumoasă și respectată de toți cei de la NASA.

— Cum m-am descurcat azi? întrebă Venkat.

— Îh… zise Annie. N-ar trebui să spui lucruri de genul: „să-l aducem acasă în viață”. Le amintește oamenilor că ar putea muri.

— Crezi că o să uite asta?

— Mi-ai cerut părerea. Nu-ți place? Du-te dracu’!

— Ești așa o floare delicată, Annie. Cum ai ajuns director pentru relații cu presa la NASA?

— Să dea dracu’ dacă știu, spuse Annie.

— Băieți, în trei ore trebuie să prind un zbor de întoarcere la Los Angeles, zise Bruce. Teddy vine sau ce face?

— Încetează cu văicăreala, Bruce, spuse Annie. Niciunul din noi nu vrea să fie aici.

Mitch își reduse volumul căștii și se întoarse spre Mindy:

— Încă o dată, cine ziceai că ești?

— Ăă, sunt Mindy Park. Lucrez la SatCon.

— Director sau ceva?

— Nu, doar lucrez la SatCon. Sunt un nimeni.

Venkat îl privi pe Mitch.

— Eu am însărcinat-o cu urmărirea lui Watney. Ea obține imaginile.

— Ha! exclamă Mitch. Nu directorul de la SatCon?

— Bob are și altele de rezolvat în afară de Marte. Mindy se ocupă de toți sateliții marțieni și îi ține orientați spre Mark.

— De ce Mindy? întrebă Mitch.

— Ea a fost prima care a observat că trăiește.

— Și e promovată fiindcă era la post când au sosit imaginile?

— Nu, e promovată pentru că și-a dat seama că omul trăiește, spuse Venkat încruntându-se. Nu mai fi jigodie, Mitch. O faci să se simtă prost.

Mitch ridică din sprâncene:

— Nu m-am gândit la asta. Scuze, Mindy.

Mindy se uită la masă și reuși să spună:

— Nu-i nimic.

Teddy intră în cameră.

— Scuze c-am întârziat.

Se așeză și scoase câteva dosare din servietă. Stivuindu-le grijuliu, îl deschise pe cel de deasupra și aranjă paginile dinăuntru.

— Să începem. Venkat, în ce stare e Watney?

— Bine sănătos, spuse Venkat. Nicio schimbare față de e-mailul pe care l-am trimis ceva mai devreme.

— Și GTR-ul? Publicul știe despre el deja? întrebă Teddy.

Annie se aplecă spre el.

— Până acum toate bune. Imaginile sunt publice, dar nu suntem obligați să le spunem despre analiza noastră. Deocamdată nu și-a dat seama nimeni.

— De ce l-a dezgropat?

— Are nevoie de căldură, cred, zise Venkat. Vrea să facă roverul să înainteze mai mult. E nevoie de o grămadă de energie ca să-l țină cald. GTR-ul poate să încălzească interiorul fără să consume energie din acumulator. E o idee bună, de fapt.

— Cât de periculos e? întrebă Teddy.

— Câtă vreme containerul e intact, niciun pericol. Chiar dacă se fisurează, o să fie bine dacă nu se sparg peletele dinăuntru. Dar dacă se sparg și peletele, e un om mort.

— Să sperăm că nu se-ntâmplă asta, zise Teddy. JPL, cum stați cu planurile pentru VCM?

— Am propus un plan acum multă vreme, spuse Bruce. L-ai respins.

— Bruce, îl avertiză Teddy.

Acesta oftă:

— VCM-ul n-a fost făcut pentru decolare și zbor lateral. Încărcarea cu mai mult combustibil nu ajută. Avem nevoie de un motor mai mare și nu avem timp să inventăm unul. Așa că trebuie să facem VCM-ul mai ușor. Avem o idee pentru asta. VCM-ul poate să aibă greutatea obișnuită la coborârea principală. Dacă facem scutul termic și carcasa exterioară detașabile, echipajul ar putea să scape de o mare parte din greutate după ce aterizează la Ares 3 și ar avea o navă mai ușoară pentru drumul către Ares 4. Acum facem calculele.

— Ține-mă la curent, zise Teddy întorcându-se spre Mindy. Domnișoară Park, bun venit în liga întâi.

— Domnule, spuse Mindy încercând să ignore nodul din gât.

— Care e cea mai mare pauză pe care-o avem acum în monitorizarea lui Watney?

— Mm, o dată la 41 de ore avem o pauză de 17 minute, zise Mindy. Așa funcționează orbitele.

— Ai avut imediat un răspuns, spuse Teddy. Bun. Îmi place când oamenii sunt organizați.

— Mulțumesc, domnule.

— Vreau să reduci pauza la patru minute, zise el. Îți dau autoritate totală asupra traiectoriilor sateliților și ajustărilor orbitale. Rezolv-o.

— Da, domnule, răspunse Mindy fără să aibă nici cea mai mică idee despre cum ar putea să o facă.

Teddy îl privi pe Mitch:

— Mitch, ziceai în e-mail că ai ceva urgent?

— Mda, zise Mitch. Cât o să ascundem povestea asta față de echipajul lui Ares 3? Toți cred că Watney e mort. Le scade enorm moralul.

Teddy îl privi pe Venkat.

— Mitch, am vorbit despre asta… spuse el.

— Nu, tu ai vorbit, zise Mitch întrerupându-l. Oamenii cred că au pierdut un camarad. Sunt distruși.

— Și când o să afle că au abandonat un camarad? întrebă Venkat. O să se simtă mai bine atunci?

Mitch bătu cu degetul în masă:

— Au dreptul să știe. Crezi că nu va putea comandantul Lewis să facă față adevărului?

— E o problemă de stare de spirit, zise Venkat. Se pot concentra asupra întoarcerii acasă…

— Eu hotărăsc asta, spuse Mitch. Eu sunt cel care decide ce e mai bine