absurde. Yossarian detesta paradele. Erau atât de marţiale! Detesta să le audă, detesta să le vadă, detesta să fie prins într-un blocaj de circulaţie din cauza lor. Detesta faptul că era silit să ia parte la ele. Era suficient de rău faptul că era cadet de aviaţie, fără a mai trebui să se comporte ca un soldat, în zăpuşeala năucitoare din fiecare după-amiază de duminică. Era suficient de rău faptul că era cadet de aviaţie, pentru că era evident acum că războiul nu se va termina înainte de a-şi încheia el instruirea. Era singurul motiv pentru care se oferise de la bun început să participe la instruirea cadeţilor. Ca soldat care se calificase pentru instruirea cadeţilor de aviaţie, avea de aşteptat săptămâni întregi ca să fie repartizat într-o clasă, săptămâni întregi ca să devină bombardier-navigator, alte săptămâni întregi de instrucţie operaţională după aceea, ca să-l pregătească pentru misiuni peste ocean. Părea pe atunci de neconceput că războiul va dura atât de mult, căci Dumnezeu era de partea lui, i se spusese, şi Dumnezeu, i se mai spusese, putea face orice dorea El să facă. Dar războiul nu se apropia deloc de sfârşit şi instruirea lui aproape că se terminase.

  Locotenentul Scheisskopf îşi dorea cu patimă să câştige paradele şi stătea treaz jumătate din noapte pregătindu-se, în timp ce soţia lui îl aştepta înfiorată de dragoste în pat, căutând în Krafft-Ebing pasajele preferate. El citea cărţi despre marşuri. Mânuia cutii cu soldaţi de ciocolată până ce aceştia i se topeau în mâini şi apoi aşeza în rânduri de câte doisprezece un set de cow-boys din plastic pe care-l cumpărase de la o firmă cu comenzi prin poştă şi pe care o ţinea încuiată în timpul zilei, departe de alţi ochi. Exerciţiile de anatomie ale lui Leonardo se dovediră indispensabile. Într-o seară, simţi nevoia unui manechin viu şi îi ordonă soţiei lui să mărşăluiască prin cameră.

  — Goală? întrebă ea, plină de speranţă.

  Locotenentul Scheisskopf îşi dădu exasperat cu palmele peste ochi. Marea disperare a vieţii locotenentului Schiesskopf era faptul că era încătuşat de o femeie incapabilă să vadă, dincolo de dorinţele ei sexuale vulgare, lupta titanică pentru atingerea unui ţel de neatins, în care un bărbat nobil se putea angaja cu eroism.

  — De ce nu mă biciuieşti niciodată? întrebă ea bosumflată într-o noapte.

  — Pentru că n-am timp, o repezi el nervos. N-am timp. Nu ştii că se pregăteşte o paradă?

  Şi chiar nu avea timp. Era deja duminică şi nu mai avea decât şapte zile de pregătire pentru următoarea paradă. Nu înţelegea cum zburau orele. Ultimul loc obţinut în trei parade succesive îi creaseră locotenentului Scheisskopf o reputaţie neplăcută şi concepea tot felul de mijloace de ameliorare a situaţiei, inclusiv pe acela de a-i imobiliza pe cei doisprezece oameni din fiecare rând de o grindă de doi pe patru, din lemn de stejar uscat, pentru a menţine alinierea. Planul nu era însă fezabil, pentru că o întoarcere de nouăzeci de grade ar fi fost imposibilă fără a introduce nişte cârlige din aliaj de nichel în scobitura spatelui fiecărui soldat şi locotenentul Scheisskopf nu avea nici o speranţă să obţină atâtea cârlige din aliaj de nichel de la şeful intendenţei şi nici să-şi asigure colaborarea chirurgilor din spital.

  La o săptămână după ce locotenentul Scheisskopf a urmat sfatul lui Clevinger de a-i lăsa pe oameni să-şi aleagă singuri ofiţerii cadeţi, escadrila a câştigat steagul galben. Locotenentul Scheisskopf a fost atât de încântat de această realizare neaşteptată, încât a pocnit-o zdravăn pe nevastă-sa în cap cu băţul steagului, când ea a încercat să-l ademenească în pat pentru a sărbători evenimentul, manifestându-şi dispreţul faţă de excesele sexuale ale categoriilor inferioare din civilizaţia occidentală. În săptămâna următoare, escadrila a câştigat steagul roşu şi locotenentul Scheisskopf nu şi-a mai încăput în piele de fericire. Iar după încă o săptămână, escadrila lui a intrat în istorie câştigând steagul roşu două săptămâni la rând! Acum locotenentul Scheisskopf avea suficientă încredere în puterea lui pentru a da la iveală marea surpriză. Locotenentul Scheisskopf descoperise prin vastele lui cercetări că mâinile mărşăluitorilor, în loc să se balanseze liber, cum era atunci moda, nu ar trebui să se mişte niciodată mai mult de şapte centimetri faţă de mijlocul coapsei, ceea ce însemna de fapt că nu se balansau aproape deloc.

  Pregătirile locotenentului Scheisskopf erau complicate şi clandestine. Toţi cadeţii din escadrila lui făceau un jurământ de păstrare a secretului şi repetau în miezul nopţii pe terenul de paradă auxiliar. Mărşăluiau într-o beznă totală, ciocnindu-se unii de alţii orbeşte, dar nu intrau în panică şi învăţau să mărşăluiască fără a-şi legăna mâinile. Primul gând al locotenentului Scheisskopf fusese să-l pună pe un amic de-al lui de la atelierul unde se făceau foi de metal să înfigă cârlige din aliaj de nichel în coapsele tuturor oamenilor şi să le lege de încheieturile mâinilor cu sârme de cupru, lăsând un joc de exact şapte centimetri, dar nu avea timp – niciodată nu avea timp – şi o sârmă de cupru de calitate era greu de găsit pe timp de război. Îşi aminti că oamenii imobilizaţi în acest mod nu vor mai putea să cadă cum se cuvine în timpul impresionantei ceremonii a leşinului, antecedentă marşului, şi că incapacitatea de a leşina cum se cuvine ar putea afecta evaluarea de ansamblu a unităţii.

  Toată săptămâna jubilă în taină la clubul ofiţerilor. Printre cei mai apropiaţi prieteni ai lui circulau tot felul de speculaţii.

  — Mă întreb ce-o mai fi punând la cale Căcat-cu-Moţ, spuse locotenentul Engle.

  Locotenentul Scheisskopf răspunse cu un zâmbet atotcunoscător faţă de frământările colegilor lui.

  — Veţi afla duminică, promise el. Veţi afla.

  Locotenentul Scheisskopf îşi dezvălui în duminica aceea epocala surpriză, cu aplombul unui impresar experimentat. Nu spuse nimic în timp ce celelalte escadrile treceau prin faţa tribunei cu pasul lor obişnuit. Nu se manifestă nici când primele rânduri ale escadrilei lui îşi făcură apariţia mărşăluind fără balans şi primele şuierături de panică ţâşniră din piepturile