biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Joseph Heller descarcă cărți motivaționale online gratis .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Joseph Heller descarcă cărți motivaționale online gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 28 29 30 ... 183
Mergi la pagina:
colegilor lui ofiţeri şocaţi. Se abţinu chiar şi atunci, până când colonelul puhav, cu mustaţă mare şi stufoasă, se repezi la el cu faţa stacojie de furie şi abia atunci oferi explicaţia care-l făcu nemuritor.

  — Priveşte, domnule colonel, anunţă el. Fără mâini.

  Şi distribui unui public încă încremenit de uimire fotocopii ale manuscrisului cu obscurul regulament pe baza căruia îşi construise triumful de neuitat. A fost cea mai frumoasă clipă din viaţa locotenentului Scheisskopf. A câştigat desigur parada, cu mâinile pe lângă corp, obţinând posesia permanentă a steagului roşu şi încheind definitiv paradele de duminică, întrucât steagurile roşii erau la fel de greu de procurat pe timp de război ca şi sârma de cupru de calitate. Locotenentul Scheisskopf a fost înălţat pe loc la gradul de prim-locotenent Scheisskopf şi şi-a început ascensiunea rapidă în carieră. Puţini erau cei care nu-l aclamau ca pe un adevărat geniu militar datorită importantei lui descoperiri.

  — Acest locotenent Scheisskopf, remarcă locotenentul Travers, este un geniu militar.

  — Da, într-adevăr, confirmă locotenentul Engle. Păcat că e tâmpit şi nu-şi biciuieşte nevasta.

  — Nu văd care e legătura, răspunse rece locotenentul Travers. Locotenentul Bemis o biciuieşte splendid pe doamna Bemis ori de câte ori au contact sexual şi la parade el nu face doi bani.

  — Eu vorbeam de flagelare, îi replică locotenentul Engle. Cui îi pasă de parade?

  De fapt, cu excepţia locotenentului Scheisskopf, nimănui nu-i păsa de parade, cu atât mai puţin colonelului puhav, cu mustaţă mare şi stufoasă, care era preşedintele Consiliului de Judecată şi care începu să urle la Clevinger în clipa când acesta păşi delicat în încăpere pentru a-şi susţine nevinovăţia în faţa acuzaţiilor aduse împotriva lui de locotenentul Scheisskopf. Colonelul se lovi la mână dând cu pumnul în masă şi se înfurie atât de tare pe Clevinger, că mai dădu o dată cu pumnul în masă, mai tare, şi se lovi şi mai tare la mână. Locotenentul Scheisskopf îl străfulgeră cu privirea pe Clevinger, strângând din buze, ofensat de impresia deplorabilă pe care o făcea Clevinger.

  — Peste zece zile vei lupta cu Billy Petrolle, răcni colonelul cu mustaţă mare şi stufoasă. Şi crezi că asta e o glumă mare şi stufoasă!

  — Nu cred că e o glumă, să trăiţi, răspunse Clevinger.

  — Nu mă întrerupe!

  — Am înţeles, să trăiţi.

  — Şi nu mai spune „am înţeles, să trăiţi” când mă întrerupi, ordonă maiorul Metcalf.

  — Da, să trăiţi.

  — Parcă ţi-am ordonat adineauri să nu mă mai întrerupi, rosti sec maiorul Metcalf.

  — Dar nu v-am întrerupt, să trăiţi.

  — Nu. Şi nici n-ai spus „am înţeles, să trăiţi”. Adaugă asta la acuzaţiile împotriva lui, îi indică maiorul Metcalf caporalului care ştia să stenografieze. „Nu spune «am înţeles, să trăiţi» ofiţerilor superiori când îi întrerupe.”

  — Metcalf, spuse colonelul, eşti un dobitoc. Ştii asta?

  Maiorul Metcalf înghiţi cu dificultate.

  — Da, să trăiţi.

  — Atunci ţine-ţi naibii gura închisă. Spui numai prostii.

  Consiliul de Judecată avea trei membri, colonelul puhav, cu mustaţă mare şi stufoasă, locotenentul Scheisskopf şi maiorul Metcalf, care se străduia să-şi compună o privire tăioasă. Ca membru al Consiliului de Judecată, locotenentul Scheisskopf era unul dintre judecătorii care urmau să cântărească temeiul acuzaţiilor împotriva lui Clevinger, prezentate de procuror. Procurorul era tot locotenentul Scheisskopf. Clevinger avea ca avocat un ofiţer. Ofiţerul care-l apăra era locotenentul Scheisskopf.

  Totul era foarte confuz pentru Clevinger, care începu să vibreze de spaimă când colonelul ţâşni în picioare ca o uriaşă râgâială şi ameninţă că îi va sfârteca trupul laş şi împuţit, membru cu membru. Într-o zi s-a împiedicat când mărşăluia spre sala de clasă; în ziua următoare, a fost acuzat oficial de „spargere a rândurilor în timp ce era în formaţie, atac premeditat, comportament nediscriminatoriu, predispoziţie spre ipohondrie, înaltă trădare, provocare, înfumurare, ascultare de muzică clasică şi aşa mai departe”. Pe scurt, au aruncat anatema asupra lui şi iată-l acum stând îngrozit în faţa colonelului puhav, care răcni încă o dată că peste zece zile se va lupta cu Billy Petrolle şi îl întrebă dacă i-ar plăcea naibii să pice la examene şi să fie expediat în Insulele Solomon ca să îngroape cadavre. Clevinger răspunse politicos că nu i-ar plăcea: era atât de prost, încât prefera să fie el cadavru decât să îngroape unul. Colonelul se aşeză şi se lăsă pe speteaza scaunului, devenind brusc calm, evaziv şi extrem de prevenitor.

  — Ce-ai vrut să spui, rosti el rar, când ai afirmat că nu te putem pedepsi?

  — Când, să trăiţi?

  — Eu pun întrebări, tu doar răspunzi la ele.

  — Am înţeles, să trăiţi. Nu…

  — Pentru ce te-am adus aici?

  — Ca să răspund la întrebări.

  — Aşa e, lua-te-ar naiba! răcni colonelul. Acum, ce-ar fi să începi să răspunzi la câteva până nu-ţi crăp naibii capul? Ce naiba ai vrut să spui, nemernicule, când ai spus că nu te putem pedepsi?

  — Nu cred că am făcut vreodată această afirmaţie, să trăiţi.

  — Te rog să vorbeşti mai tare. Nu te-am auzit.

  — Am înţeles, să trăiţi. Nu…

  — Te rog să vorbeşti mai tare. Nu te-am auzit.

  — Am înţeles, să trăiţi. Nu…

  — Metcalf…

  — Da, să trăiţi.

  — Nu ţi-am spus să-ţi ţii gura aia proastă?

  — Am înţeles, să trăiţi.

  — Atunci ţine-ţi gura aia proastă când îţi spun să-ţi ţii gura aia proastă. Ai înţeles? Te poftesc să vorbeşti mai tare! Nu te-am auzit.

  — Am înţeles, să trăiţi. Nu…

  — Metcalf, piciorul pe care calc e al tău?

  — Nu, să trăiţi. Probabil că este piciorul domnului locotenent Scheisskopf.

  — Nu e piciorul meu, spuse locotenentul Scheisskopf.

  — Atunci poate că e totuşi piciorul meu, spuse Metcalf.

  — Mişcă-l.

  — Am înţeles, să trăiţi. Dar va trebui mai întâi să vă mişcaţi

1 ... 28 29 30 ... 183
Mergi la pagina: