sat ezitau să le permită copiilor lor să se instruiască la Breasla Oumodelatorilor. Apreciau modul în care depindeau de genistari, dar chiar şi aşa nu puteau permite să piardă braţe de muncă. Breasla era la fel ca restul celor din Ashwell, luptându-se să meargă înainte.

Edeard traversă grăbit curtea către rezervoarele unde erau păstrate noile sale pisici remodelate, întrebând-o în tăcere pe Madona de ce se mai deranja să stea în locul ăsta ascuns la marginea sălbăticiei. La dreapta sa erau grajdurile cele mai mari în care Impliciţii se foiau în boxe. Aceştia erau animale simple, genistari outori nemodelaţi, de aceeaşi dimensiune cu poneii tereştri, cu un corp bulbos ce se sprijinea pe şase picioare. Cele şase membre superioare erau doar nişte vestigii ca nişte umflături pe spatele creaturii. La femele, peste treizeci la sută din organele interne erau ovare care produceau un ou la fiecare cincisprezece zile. Masculii, trei la număr, se mişcau greoi într-un ţarc mare, la unul din capetele grajdului, în timp ce femelele erau ţinute într-un rând de cincisprezece boxe separate. Pentru prima dată de când Akeem îl luase la el, boxele erau toate ocupate, un motiv de adevărată satisfacţie pentru Edeard. Nici măcar un maestru consacrat ca Akeem şi, în ciuda vârstei înaintate, acesta era un talent unic, nu putea gestiona cincisprezece Impliciţi de unul singur. Modelarea unui ou lua o lungă perioadă de timp şi Edeard avusese tot atâtea eşecuri groteşti câte succese. Mai întâi de toate, momentul trebuia ales cu grijă. Un ou trebuia modelat la nu mai devreme de zece ore după fertilizare şi nu mai târziu de douăzeci şi cinci de ore. Durata modelării depindea de natura genului cerut.

Edeard îşi petrecuse de multe ori câte o jumătate din noapte stând în scaunul adânc, capitonat, de modelator cu mintea concentrată pe câte un ou. Modelarea unui ou, aşa cum o descria adesea Akeem, era asemănătoare cu sculptarea unui lut intangibil cu mâini invizibile. Capacitatea de a face asta era o combinaţie blândă de televedere şi telekinezie. Mintea lui putea vedea în interiorul oului şi numai cei care erau capabili să facă asta cu o claritate perfectă puteau deveni modelatori. Nu că îi plăcea să se laude, dar vederea mentală a lui Edeard era cea mai ascuţită din sat. Ceea ce vedea sub coajă era un mic exemplar de genistar Implicit alcătuit dintr-o substanţă gri. Telekinezia lui va ajunge la el şi va începe să-l modeleze în forma pe care o dorea, dar încet, atât de frustrant de încet. Existau însă limite. Nu putea adăuga nimic unui genistar: şapte braţe, două capete… Procesul consta în activarea structurilor înnăscute inerente fiziologiei lor implicite. Putea, de asemenea, defini dimensiunea, deşi şi aceasta era parţial determinată de tipul de gen pe care îl modela. Erau apoi subfamiliile din cadrul fiecărui gen standard, cimpanzei, dar şi maimuţe, o multitudine de tipuri de cai mari, mici, puternici, rapizi, lenţi. O listă lungă, care trebuise memorată perfect. Modelarea era neobişnuit de dificilă, necesitând o concentrare imensă. Un modelator trebuia să aibă mult mai mult decât o acuitate vizuală şi o putere de manipulare supraomeneşti, el trebuia să fie capabil să simtă ceea ce făcea, să ştie instinctiv dacă ceea ce făcea era corect, să vadă potenţialul din cadrul genistarului embrionar. În creaturi mai mici nu ar mai fi fost loc pentru organele de reproducere, aşa că acestea trebuiau dezactivate. Alte organe trebuiau, de asemenea, selectate în mod adecvat. Dar care dintre ele? Nu era de mirare că până şi un Mare Maestru producea un procent mare de ouă invalide.

Edeard trecu pe lângă grajdurile Impliciţilor, televederea lui săgetând prin clădire, verificând dacă ge-maimuţele se achitau de sarcina de a curăţa bălegarul şi de a hrăni exemplarele. Unele erau neglijente şi dezordonate, aşa că le împrospătă instrucţiunile printr-un mesaj rapid prin televorbire. O scanare ceva mai profundă cu televederea îi arătă starea ouălor gestante din interiorul Impliciţilor. Din cele unsprezece care fuseseră modelate, trei păreau să aibă probleme. Oftă resemnat. Două dintre ele erau ale lui.

După Impliciţi veneau grajdurile de cai. În prezent, erau nouă mânji cazaţi acolo, dintre care şapte creşteau transformându-se în nişte brute robuste ce vor trage pluguri şi căruţe pe la fermele din jur. Cele mai multe dintre comisioanele primite de Breasla Oumodelatorilor din Ashwell erau pentru genistari care puteau fi utilizaţi în agricultură. Folosirea ge-maimuţelor şi cimpanzeilor domestici era în declin, doar pentru că, era convins Edeard, oamenii nu-şi făceau timp să înveţe cum să-i instruiască în mod corespunzător. Nu că ar fi avut cineva de gând să vină aici şi să ia lecţii de la un băiat de paisprezece ani. Asta îl enerva extrem de tare. Era sigur că economia satului ar fi putut fi îmbunătăţită de cel puţin patru ori dacă pur şi simplu l-ar fi ascultat.

– Răbdare, îl sfătuia mereu Akeem, atunci când se revolta la adresa proştilor şi miopilor lor vecini. De multe ori, pentru a face ceea ce este corect, trebuie mai întâi să faci ceea ce e greşit. Va veni o vreme când cuvintele tale vor fi luate în seamă.

Edeard nu ştia când se va întâmpla asta. Chiar dacă astăzi va avea succes, nu se aştepta la un val de oameni care să-l felicite şi să-i caute sfatul. Era sigur că fusese destinat să rămână pentru totdeauna un băiat ciudat care locuia singur cu bătrânul şi smintitul de Akeem. O pereche foarte potrivită, spunea toată lumea când credeau că nu-i putea televedea.

Ţarcul maimuţelor şi cimpanzei lor era de partea cealaltă a boxelor cailor. Acolo erau doar doi pui de maimuţe, ghemuiţi în cuibul lor. Restul erau afară, îndeplinindu-şi sarcinile prin incinta complexului breslei. Nu aveau în registre nicio cerere pentru ge-maimuţe.

Nici chiar fierăria, care folosea deja cinci, nu mai solicitase niciuna. Poate că ar trebui să-i aduc pe oameni să facă un tur al clădirilor breslei, gândi Edeard, să le arăt ce pot face ge-maimuţele dacă sunt dirijate corect. Sau le-ar putea arătaAkeem, cel puţin.