Mai era şi un picup stereo. Picupul mergea, televizorul nu. Pe ecranul televizorului fusese lipită o poză cu un cowboy care omora un alt cowboy. Aşa merg lucrurile.

În interiorul domului nu erau nici un fel de pereţi despărţitori şi nici un colţişor unde Billy să se poată ascunde. Obiectele sanitare din baie, verzi ca izmă, se aflau sub privirile tuturor. Billy se sculă de pe canapea şi se îndreptă spre toaletă să urineze. Mulţimea să înnebunească şi nimic altceva.

Billy îşi spălă dinţii, îşi fixă proteza dentară şi plecă la bucătărie. Aragazul cu butelie, frigiderul şi maşina de spălat vase erau şi ele verzi ca izmă. Pe uşa frigiderului era pictată o poză. Frigiderul venise aşa din fabrică. Poza reprezenta un cuplu din nebunii ani nouăzeci, pe o bicicletă pentru două persoane.

Billy privea acum poza şi încerca să se gîn-dească la ceva în legătură cu acest cuplu. Nu-i trecea prin minte nimic. După toate aparenţele, oamenii aceştia doi nu-ţi spuneau nimic.

Billy se înfruntă cu un mic dejun din conserve, îşi spălă cana, farfuria, cuţitul şi furculiţa, linguriţa şi farfurioară, după care le aşeză pe toate la locul lor. Apoi se apucă să facă nişte exerciţii de gimnastică pe care le învăţase în armată - sărituri cu picioarele desfăcute, genuflexiuni, flotări abdominale. Majoritatea tral-famadorienilor n-aveau cum să ştie că faţa şi corpul lui Billy nu erau frumoase. Îşi închipuiau despre el că era un specimen splendid. Lucrul acesta avea un efect plăcut asupra lui Billy, care pentru prima oară în viaţă începea să se simtă mândru de corpul său.

După terminarea exerciţiilor făcu un duş şi îşi tăie unghiile de la picioare. Se bărbieri şi îşi pulveriza deodorant sub braţ, în vreme ce un ghid de la grădina zoologică, afară pe un podium, explica ce face Billy şi în ce scop. Ghidul comunica prin telepatie, stând pur şi simplu acolo şi transmiţând mulţimii gândurile pe calea undelor. Avea cu el pe podium un mic instrument cu un tablou de comandă, prin intermediul căruia îi tălmăcea lui Billy întrebările venite din mijlocul mulţimii.

Sosi şi prima întrebare, din difuzorul de pe televizor:

- Vă simţiţi bine aici?

- Cam tot atât de bine ca şi pe Pământ, răspunse Billy, ceea ce era adevărat.

Pe Tralfamadore existau cinci sexe şi fiecare îndeplinea o funcţie necesară pentru crearea unui nou individ. Lui Billy i se părea că toţi tralfamadorienii arătau identic - din cauză că la ei diferenţele dintre sexe erau în a patra dimensiune.

Fiindcă veni vorba, în privinţa moralei una din cele mai mari bombe primite de Billy de la tralfamadorieni a fost în legătură cu relaţiile dintre sexe pe Pământ. Ei afirmau că echipajele de pe farfuriile zburătoare identificaseră pe Pământ nu mai puţin de şapte sexe, fiecare având un rol esenţial în reproducere. Din nou Billy nu-şi putea nicidecum imagina ce legătură ar avea cinci din cele şapte sexe cu zămislirea unui prunc, de vreme ce ele erau active doar în a patra dimensiune.

Tralfamadorienii încercară să-i dea lui Billy nişte puncte de reper pentru a-1 ajuta să-şi imagineze sexele în dimensiunea invizibilă. Îi explicară că pe Pământ n-ar putea exista copii fără bărbaţi homosexuali. Ar putea însă exista copii fără femei lesbiene. N-ar putea exista copii fără femei peste şaizeci şi cinci de ani. Însă ar putea exista copii fără bărbaţi peste şaizeci şi cinci de ani. N-ar putea exista copii fără alţi copii care trăiesc după naştere doar o oră sau chiar mai puţin. Şi aşa mai departe.

Pentru Billy toate acestea erau în limba păsărească.

Dar şi pentru tralfamadorieni multe din cele spuse de Billy erau tot în limba păsărească. Ei nu-şi puteau defel imagina cum concepea el timpul. Billy renunţase să le mai explice. Ghidul de afară era nevoit să le explice el, cum se pricepea mai bine.

Ghidul invita pe cei din mulţime să-şi închipuie că într-o zi senină şi strălucitoare priveau un lanţ de munţi aflat dincolo de întinderea unui deşert. Puteau vedea un pisc, o pasăre sau un nor, o stâncă în faţa lor sau chiar în adîn-curile unui canion din spatele lor. Dar printre ei se afla şi acest sărman pământean, al cărui cap era băgat într-o sferă de oţel de care nu va reuşi nicicând să scape. Sfera era prevăzută cu un singur orificiu în dreptul unui ochi, iar de orificiu era sudată o ţeava de aproape doi metri, în această metaforă elaborată, Billy se afla de-abia la începutul nenorocirilor sale. Căci tot el urma să fie legat de o grilă de oţel fixată la rândul ei de un vagon platformă care aluneca pe şine. Iar el n-avea nici o posibilitate de a-şi întoarce capul sau de a atinge ţeava. Extremitatea ţevii se sprijinea de un stativ cu două picioare fixat şi el de platforma vagonului. Tot ce putea Billy să vadă se rezuma la punctul din capătul ţevii. El habar n-avea că se afla pe platforma unui vagon, nici măcar nu ştia că era ceva neobişnuit în tot ce i se întâmpla.

Uneori vagonul de-abia se mişca, alteori mergea extrem de repede, adeseori se oprea -urca şi cobora, lua curbe şi se avânta mai departe. Indiferent de ceea ce ar fi văzut Billy prin ţeava, el nu avea altceva de făcut decât să-şi spună: „Asta-i viaţa".

Billy se aşteptase ca tralfamadorienii să fie nedumeriţi şi alarmaţi de toate războaiele şi celelalte forme de omor de pe Pământ. Se aşteptase ca ei să se teamă că nu cumva combinaţia de cruzime şi înarmare spectaculoasă a pămîn-tenilor să distrugă până la urmă o parte din neprihănitul Univers sau poate chiar întreg Universul. Se aşteptase la toate acestea din cauza cărţilor ştiinţifico-fantastice.

Dar nimeni nu pomeni de război până când Billy nu aborda el însuşi subiectul. Cineva din mulţime îl întrebă prin intermediul ghidului care era lucrul cel mai important pe care îl învăţase de când se afla pe Tralfamadore, iar Billy răspunse:

- Faptul că se poate ca toţi locuitorii unei planete să trăiască în pace! După cum ştiţi, încă de la începuturile timpului planeta de pe