un cilindru mat, pe care scria: „Apă”. După cîteva clipe, cilindrul începu să se rotească — pînă cînd răsări inscripţia: „îngrijitoarea”. Se înţelege că ingeniosul cilindru îl uimi pe Ivan. Inscripţiei „îngrijitoarea” îi luă locul inscripţia „Cheamă medicul”.

„Hm”... rosti Ivan, neştiind ce să facă mai departe cu cilindrul. Dar, întîmplător, avu noroc. Mai apăsă o dată pe buton la inscripţia „Felceriţa”: drept răspuns se auzi un ţîrîit uşor, cilindrul îşi opri rotaţiile şi se stinse, iar în cameră intră o femeie cu forme pline, simpatică, îmbrăcată cu halat alb.

— Bună dimineaţa! îi spuse ea.

Poetul nu-i răspunse, socotind această urare nelalocul ei în condiţiile date. Păi chiar aşa, bagă un om sănătos la balamuc şi se mai poartă ca şi cînd aşa s-ar cuveni.

Cu aceeaşi expresie blajină pe faţă, printr-o apăsare pe buton, femeia ridică storul şi, prin grilajul uşor şi rar, ce ajungea pînă la podea, în cameră năvăli soarele. De partea cealaltă a grilajului se deschidea un balcon; mai departe, malul şerpuitor al rîului, iar dincolo de rîu, o pădure veselă de pini.

— Poftiţi, vă aşteaptă baia, îl invită femeia pe poet şi, la un gest al mîinilor ei, se desfăcu un perete interior ce ascundea o cameră de baie şi o toaletă perfect amenajată.

Deşi luase hotărîrea să nu vorbească cu femeia, Ivan nu se putu abţine şi, văzînd cum apa se rostogoleşte din robinetul sclipitor în cadă, într-un şuvoi puternic, zise cu ironie:

— Io-te-te! Ca la „Metropol”!...

— O, nu, replică femeia cu mîndrie, e mult mai bine. O amenajare ca la noi nu găseşti nicăieri, nici în străinătate.

Medicii şi oamenii de ştiinţă vin special să vadă clinica noastră, în fiece zi ne vizitează turişti străini.

Auzind cuvîntul „turişti străini”, poetul îşi aminti îndată de „consultantul” din ajun, se posomori, se uită pe sub sprîn-cene la felceriţă şi zise:

— Turişti străini! Mă uit cum vă daţi cu toţii în vînt după turiştii străini! Printre ei, în treacăt fie spus, întîlneşti de tot soiul! Ieri, de pildă, am făcut cunoştinţă cu unul — mamă-mamă!

Era cît pe ce să înceapă povestirea despre Pilat din Pont, dar se stăpîni, dîndu-şi seama că pe femeie n-are s-o intereseze povestirea lui, că oricum n-o să-l poată ajuta.

După ce se îmbăie, Ivan Nikolaevici primi absolut tot ce e necesar unui bărbat după baie: o cămaşă călcată, o pereche de izmene, ciorapi. Dar nu numai atît: deschizînd uşa unui dulăpior şi invitîndu-l cu un gest să se uite înăuntru, femeia îl întrebă:

— Ce doriţi să îmbrăcaţi — hălăţelul sau pijămăluţa? Ţintuit în acest nou lăcaş, Ivan abia-şi stăpîni uimirea auzind tonul din cale-afară de familiar al femeii şi, în tăcere, arătă cu degetul pijamaua dintr-un barchet roşu ca focul.

După aceea, Ivan Nikolaevici fu condus pe un coridor pustiu şi tăcut, unde nu-ţi auzeai nici paşii, şi introdus într-un cabinet uriaş. Întrucît luase hotărîrea să trateze cu ironie tot ce vede în clădirea aceasta atît de uimitor amenajată, boteză pe loc în sinea sa acest cabinet „bucătărie mecanizată”.

Şi pe bună dreptate. Aici tronau dulapuri şi dulăpioare de sticlă pline cu instrumente nichelate, strălucitoare. Se înălţau nişte fotolii cu forme nespus de complicate, lămpi pînte-coase cu globuri sclipitoare, o sumedenie de sticluţe, arzătoare, fire electrice şi nişte aparate cu destinaţie absolut necunoscută.

În acest cabinet, pe Ivan îl luară în primire trei inşi — două femei şi un bărbat, toţi trei în alb. Pentru început, îl duseră într-un colţ, la măsuţă, cu scopul vădit de a-l trage de limbă.

Ivan se apucă să cîntărească situaţia. Avea trei căi de ales. Îl tenta, din cale-afară, prima: să se repeadă asupra acestor lămpi şi obiecte complicate şi întortocheate, să le spargă dracului, exprimîndu-şi în felul acesta protestul împotriva faptului că este reţinut fără motiv. Dar Ivan cel de astăzi se deosebea considerabil de Ivan cel de ieri şi prima cale i se păru oarecum îndoielnică: dacă o urmează, mai ştii, ei ar putea rămîne la ideea că nu-i decît un nebun furios. De aceea renunţă la prima variantă. Cea de a doua era să înceapă neîn-tîrziat povestirea despre consultant şi Pilat din Pont. Dar experienţa din ajun îi arătase că această povestire nu este crezută sau este înţeleasă denaturat. De aceea renunţă şi la această variantă, hotărînd s-o aleagă pe cea de-a treia — să se închidă într-o mîndră tăcere.

Nu reuşi să-şi ducă la împlinire decît parţial planul, căci trebui, vrînd-nevrînd, să răspundă, deşi încruntat şi cu zgîr-cenie, la o serie de întrebări.

Îl iscodiră cu privire la absolut toate amănuntele vieţii lui din trecut, interesîndu-se chiar cînd şi cum se îmbolnăvise de scarlatină, ceea ce se întîmplase cu cincisprezece ani în urmă, întrucît pentru toate aceste amănunte a fost nevoie să se înnegrească o pagină întreagă, întoarseră fila, şi una din femei, îmbrăcată în alb, se năpusti cu întrebările privind familia poetului. Începu o peltea plictisitoare: cine murise, cînd şi din ce cauză, dacă nu băuse, dacă nu suferise de vreo boală venerică şi altele de acest fel.

În încheiere, îl rugară să povestească întîmplarea din ajun, petrecută la Patriarşie prudî, fără să-l piseze prea mult, şi nu se arătară surprinşi auzind relatarea despre Pilat din Pont. Apoi femeia îl dădu pe mîna bărbatului care făcu uz de cu totul alte procedee, fără să-l mai ia la întrebări. Îi măsură poetului temperatura, îi numără bătăile pulsului, îl privi în ochi, luminîndu-i cu o lampă specială. Apoi, bărbatului îi veni în ajutor cealaltă femeie şi amîndoi îl împunseră cu un ac în spinare, dar fără să-l doară, schiţară pe pielea pieptului cu minerul unui ciocănel nişte semne, îi ciocăniră genunchii, ceea ce făcu să-i salte în sus picioarele, îi împunseră degetul, luîn-du-i sînge, îl împunseră la încheietura cotului şi-i strînseră braţul cu nişte brăţări de cauciuc...

Ivan nu făcea decît să zîmbească în sinea lui cu o amară ironie, gîndindu-se cît de stupid şi de ciudat se brodiseră toate, închipuiţi-vă numai! Voise să-i prevină pe toţi că-i ameninţă un pericol din partea consultantului necunoscut; îşi propusese să-l prindă — şi care-i rezultatul? Cu ce s-a ales? A nimerit într-un cabinet misterios ca să povestească tot soiul