Cărți «Conacul Slade descarcă online PDf 📖». Rezumatul cărții:
45. Denumire dată, în argou, substanţelor dezabilitante, care se adaugă într-o băutură, de exemplu, pentru a reduce victima la o stare vegetativă temporară. Provine de la numele proprietarului unui bar de la Chicago, de la începutul secolului XX, Michael Finn, care şi-ar fi drogat unii clienţi pentru a-i jefui.
46. „Puneri în scenă“ (în limba franceză, în original).
GUIŢ-GUIŢ 1997
— Cinci, rosteşte Axel Hardwick, absolvent de Astrofizică, îmbrăcat în catifea reiată, cu părul scurt, negru şi cârlionţat – Alan, pe numele său real, nu Axel, dar crede el c-aşa o să-l creadă lumea mai apropiat de Guns N’Roses47 – şi se uită la noi, ceilalţi, de parcă noi am fi cei care nu şi-au mai bătut capul să se prezinte. Axel, deci, proclamă: O anumită-mpuţinare este inevitabilă, pe măsură ce ne lepădăm de uscături, dar ca numărătoarea s-ajungă numai până la cinci, la momentul acesta din semestru… aşa ceva, zău că-i jalnic.
O hărmălaie de sticle de bere ciocnite răsună pe scări în sus din barul principal de jos, iar mintea mea parcă-şi ia zborul, şi mă-ntreb: oare-aş fi cunoscut mai mulţi oameni, dacă mă-nscriam în Clubul de Fotografie, în Săptămâna Bobocilor, cum aveam intenţia, în loc să mă-nscriu în Clubul Paranormalului? Dar, atunci, nu l-aş mai fi-ntâlnit pe Todd.
Pe Todd Cosgrove adică, în anul doi la Matematică, un tip cu aerul unui elf timid, cu pardesiu negru, tricou alb şi blugi cafenii, bocanci dintr-ăia galbeni, Camel, vicepreşedinte al ParaClubului, adept al trupei The Smiths48. Faţă-n faţă cu mine la masă, Todd soarbe dintr-o bere brună de Newcastle. Are părul tot numai zulufi nebuni, şaten închis, de culoarea ceaiului tare, infuzat mult, înainte să-i adaugi lapte. Încă mai locuieşte cu părinţii Todd, chiar aici, în oraş, dar nu e nu-ştiu-ce individ sinistru sau neajutorat, dimpotrivă, e strălucit, şi-amabil, şi puternic, aşa că trebuie să aibă el vreun motiv serios, ca să nu fi plecat încă de la părinţi. Mie uneia mi se-mpleticesc şi limba, şi creierul, ori de câte ori încerc să intru-n vorbă cu Todd; numai noaptea, când închid ochii, parcă-l şi văd pe Todd lângă mine-n pat. Nebunie, nu alta. Cum orice cântec de iubire zice, din toată istoria cântecelor de iubire, nu-i aşa?, iubirea-i nebunie.
— Drumul pe jos pân-aici i-o fi descurajat pe unii mai şovăielnici, opinează Angelica Gibbons.
Mai gibonă decât angelică, hotărât lucru, fata studiază Antropologia-n anul doi, are părul de-o culoare indigo bleg, poartă ghete Doc Martens, e-mbrăcată ca o ghicitoare-n cărţi şi e la fel de ciolănoasă ca şi mine. Mă gândisem c-am fi putut fi prietene, dar, când am ajuns numai la 18 la sută la testul de telepatie, a dat vina pe mine, zicând: „N-are câtuşi de puţin potenţial de mediu“. S-o fi auzit numai, cum a zis „câtuşi de puţin“.
Axel face-o mutră supărată.
— Vulpea şi Copoii, zice, nu-i decât la douăj’ de minute, cel mult, de mers pe jos din campus. Refuz cu obstinaţie să mă-nfig în bugetul ParaClubului, aşternând flotile-ntregi de-autobuze pentr-o plimbare de trei kilometri – şi-ncepe să rotească un suport de bere, ca pe-un titirez.
Îmi atrage privirea un spiriduş de pe-o reclamă la berea Guinness, emailată şi-atârnată deasupra şemineului, care-i cântă la scripcă unui tucan dansator.
— Sunt absolut de acord cu tine, Axel, încuviinţează Angelica. Ziceam şi eu.
— Poate că vin, de fapt, în echipă şi s-au rătăcit en masse – în masă, dacă se poate spune aşa, ori în mase.
Ăsta-i Lance Arnott, la Filozofie-n ultimul an, cu mătreaţă, tricou cu Pink Floyd promovând Zidul49, care duhneşte-a hamburgeri. Lance – ce-a făcut? S-a dat la mine printre ruinele romane de la Silchester. Sperietura coşmarescă de pe Strada Ulmului, nu altceva.50 I-am tras o minciună despre-un iubit pe care l-aş avea, pasămite, la Malvern, dar el crede că nu fac decât să mă las greu. Se-ntoarce către Fern şi zice:
— Săptămâna asta, Ferny, pe unde-i aia, colega ta?
Fern Penhaligon, anul întâi, ca şi mine, doar că la Dramaturgie, păr de Rapunzel51, ca fotomodelele de zveltă, născută-n Cornwall, crescută-n Chelsea, cu blugi Alexander McQueen şi hanorac imprimat cu drapelul Majestăţii Sale, e de faţă numai ca să „investigheze supranaturalul“ pentr-o variantă scenică a Fantomei mele iubite52, în care ea se pregăteşte să joace rolul principal. Pune bot şi se-ntoarce spre Lance:
— Nu Ferny – Fern; şi de ce „colegă“ vorbeşti?, zice ea, şi soarbe din paharul de Cointreau pe care l-a lăsat pe el să i-l ofere, deşi, dacă Lance îşi închipuie că are vreo şansă cu ea, înseamnă că e şi mai puţă-proastă decât pare, la cum se comportă.
— Cea care-a venit la Sfântul Aelfric. Aia c-o personalitate… uite-atâta de mare – şi Lance mimează o pereche de sâni ca nişte ugere. Gall-eza.
Fern îşi roteşte cuburile de gheaţă prin pahar.
— Yasmin, adică, vrei să zici în felul tău.
— Yasmin, da. Şi-a făcut rost de-o variantă mai bună pentru astă-seară, este? Ă? Bă-băiete?, se strâmbă Lance către Todd.
Îi trimit lui Todd un mesaj telepatic, zicând: Nu-l băga-n seamă pe Lance, e bătut în cap. Şi, să vezi şi să nu crezi: Todd îl ignoră pe Lance, aşa c-Angelica o fi totuşi cea care „n-are câtuşi de puţin potenţial telepatic“. Încerc iar: Uită-te la unghiile mele, Todd, mi le-am făcut cu albastru-păun. Dar acum, Todd şi-a îndreptat
