Am auzit cuvântul umunna. Tușica Ifeoma râse cu râsul ei gutural înainte să răspundă.

— Știi că membrii umunnei noastre și de fapt toți din Abba îi spun lui Eugene numai ceea ce vrea să audă. Sigur că oamenii de aici au un pic de minte! Ar mușca ei oare mâna care îi hrănește?

N-am auzit-o pe Amaka ieșind din camera lui Jaja și venind spre mine, poate pentru că holul e atât de mare, până când spuse, atât de aproape că i-am simțit răsuflarea pe gât:

— Ce faci aici?

Am tresărit.

— Nimic.

Se uită la mine straniu, drept în ochi.

— Tatăl tău a urcat la masă, spuse în cele din urmă.

Papa ne privi pe toți în timp ce ne așezam la masă și apoi începu rugăciunea. Dură puțin mai mult decât de obicei, mai bine de douăzeci de minute, și când, în cele din urmă, spuse „Prin Hristos, Domnul nostru”, tușica Ifeoma își ridică vocea și rosti „Amin” cu o voce care se auzi mai tare decât ale noastre.

— Vrei să se răcească orezul, Eugene? murmură ea. Papa continuă să-și despacheteze șervetul, ca și cum n-o auzise.

Sunetul furculițelor lovindu-se de farfurii, al polonicelor lovindu-se de castroane umplu încăperea. Sisi trăsese draperiile și aprinsese candelabrul, cu toate că era după-amiază. Lumina galbenă făcea ochii lui Obiora să pară de un auriu mai adânc, ca mierea foarte dulce. Mergea aerul condiționat, dar mie îmi era cald.

Amaka își umplu farfuria cu aproape tot ce se putea – orez jollof, fufu și două feluri de supă, friptură de pui și de vită, salată și smântână – ca o persoană care nu va mai avea curând ocazia să mănânce. Fâșii de salată verde dădeau pe afară din farfuria ei, atingând masa.

— Întotdeauna mâncați orezul cu furculița și cuțitul și cu șervețele? întrebă ea, întorcându-se spre mine.

Am dat din cap, ținându-mi ochii ațintiți la orezul jollof de la mine din farfurie. Aș fi vrut ca Amaka să vorbească mai încet. Nu eram obișnuită cu acest fel de conversație la masă.

— Eugene, trebuie să-i lași pe copii să vină să ne viziteze la Nsukka, spuse tușica Ifeoma. Nu avem o casă mare, dar cel puțin ar avea ocazia să-și cunoască verii mai bine.

— Copiilor nu le place să stea departe de casă, spuse Papa.

— Asta pentru că n-au stat niciodată departe de casă. Sunt sigură că le-ar plăcea să vadă Nsukka. Nu-i așa, Jaja… Kambili?

Am mormăit în farfuria mea, apoi am început să tușesc de parcă, dacă n-ar fi fost tusea, din gura mea ar fi ieșit cuvinte pline de deșteptăciune.

— Dacă Papa spune că avem voie, rosti Jaja. Papa îi zâmbi lui Jaja și mi-am dorit să fi spus eu asta.

— Poate data viitoare când aveți vacanță, spuse Papa ferm. Se aștepta ca tușica Ifeoma s-o lase baltă.

— Eugene, biko, lasă copiii să vină și să petreacă o săptămână la noi. Școala începe abia la sfârșitul lui ianuarie. Lasă-l pe șoferul tău să-i aducă la Nsukka.

— Ngwanu, vom vedea, spuse Papa. Vorbi igbo pentru prima dată, iar sprâncenele aproape i se întâlniră într-o încruntătură scurtă.

— Ifeoma spunea că tocmai au anulat o grevă, zise mama.

— Merg mai bine lucrurile în Nsukka acum? întrebă Papa, trecând la engleză din nou. Universitatea trăiește din gloria ei trecută în zilele noastre.

Tușica Ifeoma își strânse ochii.

— Ai ridicat vreodată telefonul să mă suni și să-mi pui întrebarea asta, Eugene? Ți se usucă mâinile dacă pui într-o zi mâna pe telefon și-ți suni sora, gbo? Cuvintele ei din igbo aveau o nuanță de tachinare, dar răceala tonului ei mi-a pus un nod în gât.

— Te-am sunat, Ifeoma.

— Acum cât timp? Te întreb – acum cât timp m-ai sunat? Tușica Ifeoma își puse furculița jos. Stătu nemișcată un timp îndelungat și încordat, la fel de nemișcată ca Papa și noi toți ceilalți. În sfârșit, mama tuși și-l întrebă pe Papa dacă sticla de suc e goală.

— Da, spuse Papa. Spune-i fetei aceleia să mai aducă suc la sticlă.

Mama se ridică s-o cheme pe Sisi. Sticlele alungite pe care le aduse Sisi arătau de parcă ar fi conținut un lichid elegant, după felul în care se subțiau, ca trupul armonios al unei femei zvelte. Papa turnă tuturor și rosti un toast:

— Pentru spiritul Crăciunului și pentru slava Domnului nostru!

Am repetat după el, în cor. Propoziția lui Obiora se termină într-un ton înalt la sfârșit și ieși ca o întrebare: „Pentru slava Domnului nostru?”

— Și pentru noi, și pentru spiritul familiei! adăugă tușica Ifeoma, înainte să bea.

— Unchiule Eugene, sucul acesta îl faci la tine la fabrică? întrebă Amaka, mijindu-și ochii să vadă ce scrie pe etichetă.

— Da, răspunse Papa.

— E un pic prea dulce. Ar fi mai bun dacă ați pune mai puțin zahăr în el. Tonul Amakăi era politicos și normal, ca orice conversație obișnuită cu o persoană adultă. Nu sunt sigură dacă Papa a încuviințat din cap sau pur și simplu și-a mișcat capul în timp ce mesteca. Mi s-a pus alt nod în gât și n-am putut înghiți un dumicat de orez. Mi-am răsturnat paharul când m-am întins spre el și sucul de culoare sângerie se prelinse pe fața de masă de dantelă albă. Mama puse repede un șervet pe pată și, când ridică șervetul înroșit, mi-am amintit de sângele ei de pe scări.

— Ai auzit despre Aokpe, unchiule Eugene? întrebă Amaka. E un sătuc mic în Benue. Se arată Sfânta Fecioară acolo.

Mă întrebam cum reușește Amaka să facă