peste marginea sfărâmată a ferestrei. Casa de pe partea cealaltă a drumului, spre est, încă mai avea pereți în picioare la etajul de sus. Cineva se zgârcise la explozibil. Nancy văzu o masă cu o vază așezată cu grijă în mijloc, într-o cameră care nu mai avea nici pereți, nici tavan. Unicul trandafir înflorit din vază unduia în adierea curenților făcuți de flăcări. Superb.

Nancy deschise butoiașul revolverului și-l goli de gloanțe, pe care apoi le azvârli de cealaltă parte a străzii înguste. Unul dintre soldații din stradă se răsuci încruntat, simțind mișcare. Nancy se lipi din nou de zid și își ținu respirația. Unu, doi... Apoi urmă o pocnitură. Focul ajunse la primul glonț, apoi la următorul.

– Foc de răspuns!

Cei doi soldați din hol se întoarseră în stradă și începură să tragă în clădirea care ardea. Nancy simți mirosul de cordită din uniformele lor. Se strecură din cameră și dispăru în spatele casei. Patrula continua să tragă în fantome. Nancy deschise ușa din spate, alergă prin curtea îngustă și plină de dărâmături, după care se afundă în labirintul de străduțe dosnice și anonime până când ajunse în relativă siguranță pe Rue de Bon Pasteur. Acolo nu era nimeni. Alergă drept în jos pe deal, chiuind triumfal, cu pachetul încă sub braț, în timp ce cu o mână acoperită de mănușa de catifea își ținea pălăria elegantă de paie, încercând din răsputeri să nu râdă și pătrunzând în piață ca un copil pe bicicletă.

Nimeri drept în altă patrulă. Sau era cât pe ce. Stăteau cu spatele la ea. Se lipi de cel mai apropiat perete și o luă tiptil în sus pe deal. De la fereastra de sus a casei de peste drum, o pisică se uită la ea și clipi.

Nancy o privi și își duse degetul la buze, sperând că animalul nu va pricepe de la distanța aceea că e genul de persoană care preferă câinii. Jumătate de metru mai încolo văzu umbra unei deschizături din strada pustie. Era o alee pe care de-abia dacă încăpea o persoană, plină de Dumnezeu știe ce mizerii.

Reuși să se strecoare pe lateral, încercând să nu se atingă cu marginile paltonului de zidurile suspect de soioase. La fel păreau și dalele de sub picioarele ei. Doamne, ce miros! Nici măcar gurile de canalizare din târgul de pește în miezul verii nu miroseau așa. Nancy respira pe gură, asurzită de bătăile propriei inimi. Spera ca servitoarea să reușească să-i salveze pantofii, chiar dacă o strângeau. Auzi din nou vocile patrulei. Înșfăcaseră un amărât. Îi auzea cum țipau la el, iar el le răspundea timid. Părea disperat și înspăimântat.

– Nu le arăta că ți-e frică, prietene, șopti ea printre dinți. Nu faci decât să-i întărâți.

– În genunchi!

Nu era de bine. Nancy se uită în sus la fâșia îngustă de cer limpede și albastru de deasupra și se rugă. Nu că ar fi crezut în Dumnezeu, dar poate francezul credea, sau neamțul cu pușca. Oare câți oameni se ascundeau acum în casele din jur și ascultau, prea îngroziți însă pentru a face vreo mișcare? Poate și ei se rugau. Poate conta. Poate nu.

Auzi pe cineva armând o pușcă, iar apoi un strigăt și zgomot de pași venind de sus dinspre deal, alergând către locul în care stătea ea ascunsă. Idiotul încercase să fugă. Pocnitura focului de armă răsună în pereții înalți. Când glonțul nimeri, Nancy auzi un suspin gutural foarte aproape de ea. Se uită în lateral exact la timp ca să-l vadă cum cade, cu brațele întinse în față, paralel cu locul în care era ea, în mijlocul drumului abrupt. Avea fața întoarsă spre ea. Iisuse, era doar un copil de cel mult optsprezece ani! Avea tenul neted și măsliniu al unui băiat născut sub soarele marsiliez, ochi de un căprui profund și pomeți înalți. Purta o cămașă de in fără guler cum purtau toți muncitorii din zonă, subțiată de atâtea spălări, dar de un alb imaculat. Cu siguranță munca unei mame devotate. Doamne! Mama lui unde o fi fost? Sângele începuse să-i băltească sub piept și să se prelingă între pietrele rotunjite ale caldarâmului. Buzele i se mișcau de parcă încerca să-i șoptească un secret. Apoi, imaginea lui fu acoperită de bocancii unui soldat german. Se întoarse spre piață și strigă ceva. Nancy nu reuși să înțeleagă. Se auzi un răspuns scurt.

Soldatul își dădu arma jos de pe umăr, trase piedica și o ridică. Se dădu jumătate de pas în spate, astfel încât Nancy putu să vadă din nou fața puștiului. Universul se îngustase în peticul acela de alee pietruită, în peretele cu tencuială galbenă înfiorat de lumina soarelui și în mișcarea buzelor băiatului muribund. Poc! Sânge și creier țâșniră pe caldarâm. Corpul lui zvâcni și apoi se liniști, iar lumina din ochi i se stinse brusc, total.

Nancy simți o pală de furie cum se ridică din ea. Dobitoci nenorociți și criminali! Băgă mână în poșetă și-și încleștă degetele în jurul revolverului, înainte să-și aducă aminte cu amărăciune că era gol.

– Ah, căcat! spuse soldatul încet, ștergând o dâră de sânge de pe marginea tunicii.

Stătuse prea aproape. Era învățătură de minte. Soldatul se uită spre fereastra unde fusese pisica, apoi în susul