apoi spre casă, purtând lumânări aprinse ce le luminau timid chipurile transfigurate. Flăcăruile lumânărilor lor se integrau într-un feeric şuvoi ce izvora de sub bolţile bisericii, spre a se răsfira pe străzi. Drept-credincioşii proteguiau luminiţele plăpânde, ferindu-le cu mâna făcută căuş de zbenguielile vânticelului primăvăratic.

Acasă, Clikor şi ai lui găsiră pe masa pregătită dinainte ouă roşii, cozonaci, friptură de miel şi câteva sticle cu vin roşu - sângele Domnului. După ce se înfruptară din modestul ospăţ pascal, se culcară încântaţi de frumuseţea sărbătorii, care, în ciuda repetării ei an de an, nu-şi pierdea din farmec şi din prospeţime. Înainte de a închide ochii, Clikor mulţumi Sfintei Fecioare fiindcă îl învrednicise să se bucure în linişte şi de acest Paşte. Somnul îi fu tulburat însă de un vis urât. Se făcea că oameni ai legii băteau cu brutalitate în poartă. Când Clikor se duse să le deschidă, un ins îmbrăcat în negru îl privi acuzator pe sub borurile pălăriei şi îi puse mâna pe umăr. „În numele legii, eşti arestat! Urmează-ne!” „Ce-am făcut? Ce mi se impută?” se jelui înspăimântat Clikor. „Ai cumpărat de la neguţătorii genovezi mătase intrată prin contrabandă în Constantinopole şi ai confecţionat din aceasta caftane pe care le-ai comercializat, încălcând dispoziţiile din partea prefectului.”

Clikor simţi că i se usucă limba. „Nu-i adevărat! Jur pe ce am mai sfânt!” „Nu blasfema, nenorocitule! îl repezi individul cu pălărie trasă pe ochi. Te-a denunţat băiatul tău de prăvălie, pe care l-ai învinuit pe nedrept de furt.”

În clipa aceea Clikor îl văzu pe Nikos stând înapoia oamenilor legii şi rânjind.

„Ştii ce pedeapsă te aşteaptă! rosti iarăşi cu severitate şeful zbirilor. Scoaterea ochilor!” Râse cu falsă bunăvoinţă. „Orbirea este mai blândă decât tăierea capului, adăugă. Să fii recunoscător stăpânirii fiindcă îţi îngăduie să supravieţuieşti - fie şi orb - nelegiuirii tale. Luaţi-l!” porunci oamenilor legii. Când se simţi înşfăcat de mâinile lor puternice, Clikor scăpă un geamăt...

Deschise brusc ochii. Pelaghia îl zgâlţâia de umăr.

– Trezeşte-te, Clikor! Sperii copiii cu gemetele tale! Pesemne că ai mâncat prea multe ouă şi ţi-au căzut greu la stomac. Hai, linişteşte-te şi culcă-te!

Neguţătorul mulţumi Neprihănitei Fecioare fiindcă totul fusese numai un vis, se înveli cu plapuma până la bărbie, căci cămaşa de noapte, udă de transpiraţie, i se răcise pe corp, înfiorându-l.

– Mă culc, mă culc! rosti. Deodată se ridică în capul oaselor.

– Nikos? Unde e Nikos?

– Nu-ţi mai fă griji şi pentru nenorocitul ăsta! S-a întors pocăit acasă după ce te-ai culcat. Era plin de vânătăi. S-a încăierat cu nişte derbedei, care l-au stâlcit în bătaie. Când îl vezi, îi plângi de milă.

Clikor oftă şi lăsă din nou capul pe pernă.

– Să-l oblojeşti, Pelaghia! E şi el un copil!

– Lasă! Mâine îl doftoricesc. Acum culcă-te!

– Hristos a înviat! zise Clikor.

– Adevărat a înviat! Hai, închide ochii!...

A doua zi de dimineaţă soarele se iţi după tivul unui norişor trandafiriu ca obrajii unui îngeraş, vestind o zi minunată. Clikor, Pelaghia şi copiii, la care se adăugă şi Nikos - spăsit, cu capul înfăşurat în cârpe curate - stăteau în jurul mesei, la micul dejun, şi ciocneau ouă roşii.

– Hristos a înviat!

– Adevărat a înviat!

Copiii se bucurau când ouăle lor ieşeau învingătoare din competiţie. Pelaghia turna tocmai ceai în căni, când auziră bătăi violente în uşa dinspre stradă. Livid, Clikor sări în picioare. Coşmarul din timpul nopţii îi reveni brusc în minte. Fusese totuşi un vis premonitor?

Nikos alergă să deschidă uşa. În prag apăru vecinul lor de prăvălie, pantofarul Tulupanos. Avea ochii rătăciţi şi tremura din tot corpul. Mişcă buzele fără a scoate un sunet. Făcu un nou efort şi bolborosi:

– Turcii!... Vin turcii!...

Membrii familiei Avakumian încremeniră. Clikor aspiră adânc aerul. Visul lui avusese totuşi un rost. Numai că nu ştiuse să-l interpreteze. Când văzu chipul congestionat al Pelaghiei, se temu să nu o lovească damblaua.

– Ce ţi se năzări, Tulupanos? încercă să glumească. Mi se pare că te-ai trezit din somn cu faţa la aşternut.

– Turcii! repetă pantofarul cu groază. Ascultaţi trompetele de pe ziduri! Şi clopotele!

– Bat clopotele pentru Sfintele Paşti, îi vorbi Clikor cu indulgenţă.

– Şi trompetele tot pentru Sfintele Paşti sună? se bâlbâi vizitatorul. Mai bine taci şi ascultă!

Clikor îşi încordă auzul, dar nu desluşi mare lucru, căci de la o vreme suferea de un început de surzenie. Se duse la fereastră, o deschise larg şi scoase capul afară. Abia acum îi parveniră sunetele prelungi, îndepărtate, ale trompetelor de pe ziduri, care dădeau alarma, îngânându-se cu glasurile vibrante, metalice, ale clopotelor din întreg oraşul.

– Ei, acum auzi? întrebă Tulupanos cu un fel de satisfacţie bolnăvicioasă. Mai spui că mi se năzare?

Clikor îşi făcu semnul crucii.

– Dumnezeu să ne ierte păcatele şi să ne ajute! Niciodată n-am avut mai multă nevoie de ajutorul lui.

Pelaghia şi Tulupanos îşi împreunară mâinile ca la rugăciune.

– Amin!... Amin!

* * *

Girolamo Minotto, bailul veneţian din Constantinopole, se aşezase tocmai la masa lui de lucru spre a face nişte socoteli, când auzi alarma. Puse pana de gâscă lângă foaia de hârtie pe care aşternuse o coloană de cifre şi se ridică în picioare. După ce ascultă câteva clipe, se îndreptă spre camera alăturată, unde soţia sa, Lavinia, lucra la un gherghef. La intrarea lui, Lavinia îl privi înfricoşată.

– Auzi, Girolamo?

– Aud, scumpa mea. Zâmbi, încercând să o încurajeze: O să-i respingem pe turci aşa cum i-am respins şi altă dată. Bătu din palme, chemându-şi slugile: Giuseppe, Iacopo, aduceţi armura şi armele! Repede!

Lavinia îşi frământa în neştire mâinile.

– Draga mea, îi vorbi cu blândeţe, nu uita că eşti soţia bailului veneţian! Trebuie să fii un exemplu pentru femeile din oraşul acesta!

După ce îşi îmbrăcă armura, îşi îmbrăţişa soţia.

– Du-te la copii şi-i linişteşte! Sărută-i din partea mea! Rămâi cu bine, Lavinia!

Îi făcu un ultim semn cu mâna şi părăsi încăperea.

* * *

Cardinalul Isidor încheie lectura versetului din Apocalipsul Sfântului Ioan Teologul: „Iată, el vine cu norii, şi orice ochi îl va vedea, şi îl vor vedea şi cei ce lau împuns, şi se vor jelui din pricina lui toate seminţiile pământului”, apoi îşi înălţă privirea spre fereastra deschisă prin