el singur poate naviga la asemenea adîncimi; nu te mai temi să înfrunţi furtunile, pentru că la cîţiva metri sub apă poţi găsi o linişte desăvîrşită. Iată, domnule, ce însemnează un vas adevărat. Se spune că inginerul are mai multă încredere într-o navă decît constructorul ei, iar acesta are mai multă încredere în ea decît căpitanul; vă daţi seama cîtă încredere am în Nautilus eu, care îi sînt în acelaşi timp şi căpitan, şi constructor, şi inginer!

Căpitanul Nemo vorbea cu o însufleţire convingătoare. Strălucirea ochilor, căldura gesturilor sale îl făcuseră de nerecunoscut; cu adevărat îşi iubea submarinul, aşa cum un tată îşi iubeşte copilul!

— Fără voie îmi trecu prin minte o întrebare, care poate nu trebuia pusă; dar nu m-am putut stăpîni:

— Atunci sînteţi inginer ?

— Da, domnule profesor, am studiat la Londra, la Paris şi New York, pe vremea cînd eram locuitor al pămîntului.

— Şi cum l-aţi putut construi pe minunatul Nautilus, fără ca nimeni să afle?

— Domnule Aronnax, fiecare bucată a vasului mi-a sosit din altă parte a globului şi pe adrese false. Scheletul a fost turnat de «Creusot», în Franţa; arborele elicei la «Pen et Co», din Londra; plăcile de metal ale învelişurilor la «Leard», din Liverpool; elicea la «Scott», din Glasgow. Rezervoarele au fost fabricate de «Cail et Cie», din Paris, maşina la «Krupp», din Prusia, pintenul în atelierele «Motala», în Suedia, instrumentele de navigaţie la «Fraţii Hart», din New York etc, şi fiecare furnizor a primit planurile mele sub nume diferite.

— Dar piesele fabricate au trebuit să fie montate şi ajustate, spusei eu.

— Mi-am instalat atelierele într-o insuliţă pustie, în mijlocul oceanului. Acolo, lucrătorii mei, sau mai bine-zis tovarăşii mei de lucru, pe care i-am învăţat şi i-am format, au desăvîrşit vasul împreună cu mine. Apoi, cînd totul a fost gata, focul a mistuit orice urmă a şederii noastre în insula pe care, dacă aş fi putut, aş fi aruncat-o în aer.

— Atunci îmi închipui că vasul v-a costat nemaipomenit de mult.

— Un vas de fier, domnule Aronnax, costă o mie o sută douăzeci şi cinci de franci tona; or Nautilus are o mie cinci sute de tone. Montatul mă mai costă o mie şase sute optzeci şi şapte de mii de franci — să spunem, deci, două milioane, şi, dacă adăugăm operele de artă şi colecţiile, ajungem la patru sau cinci milioane.

— V-aş mai pune o întrebare, domnule căpitan.

— Vă rog.

— Sînteţi atît de bogat?

— Neînchipuit de bogat, domnule profesor; aş putea să achit, fără să simt, cele douăsprezece miliarde care formează datoriile Franţei.

Mă uitam încremenit la omul acesta ciudat, care îmi vorbea astfel. Oare îşi bătea joc de mine? Viitorul avea să mă lămurească.

 

 

 

 

Capitolul XIV FLUVIUL NEGRU

 

Partea globului pămîntesc acoperită de ape măsoară trei milioane opt sute treizeci şi două de mii cinci sute cincizeci şi opt de miria-metri pătraţi. Această masă lichidă cuprinde două miliarde două sute cincizeci de milioane de metri cubi şi ar putea să formeze o sferă cu un diametru de şaizeci de leghe, a cărei greutate ar fi de trei quintilioane de tone. Pentru a înţelege o asemenea cifră, să ne gîndim că un quintilion este faţă de un miliard ceea ce miliardul este faţă de unitate, va să zică într-un quintilion se află tot atîtea miliarde cîte unităţi se află într-un miliard. Ca să se adune o cantitate de apă atît de mare, ar trebui ca toate fluviile pămîntului să curgă timp de patruzeci de mii de ani. În decursul erelor geologice, după perioada focului a urmat perioada apei. La început a fost apă pretutindeni. Apoi, rînd pe rînd, în timpurile siluriene, au apărut crestele munţilor, s-au ivit insule, care au dispărut apoi înecate de potopuri parţiale şi au apărut din nou, s-au lipit strîns unele de altele, au format continente şi în sfîrşit pămînturile s-au fixat din punct de vedere geografic aşa cum le vedem astăzi. Pămîntul ieşit deasupra apelor măsura treizeci şi şapte de milioane şase sute cincizeci şi şapte de mii de mile pătrate, sau douăsprezece mii nouă sute şaisprezece milioane de hectare.

Configuraţia continentelor îngăduie împărţirea apelor în cinci părţi: Oceanul îngheţat de Nord, Oceanul îngheţat de Sud, Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific.

Pacificul se întinde de la nord la sud între cele două cercuri polare şi de la vest la est între Asia şi America, pe o întindere de 115° în longitudine. Este cel mai liniştit dintre oceane; curenţii săi sînt largi şi liniştiţi; mareele — nu prea puternice şi ploile bogate. Acesta este oceanul pe care soarta m-a făcut să-l străbat mai întîi, în împrejurările cele mai ciudate.

— Dacă n-aveţi nimic împotrivă, domnule profesor, îmi spuse căpitanul Nemo, vom stabili punctul în care ne aflăm, ca să fixăm astfel începutul călătoriei noastre. Este ora douăsprezece fără un sfert. Să urcăm la suprafaţa apei.

Căpitanul apăsă de trei ori o sonerie electrică. Pompele începură să scoată apa din rezervoare; acul manometrului arătă, prin presiunile sale diferite, mişcarea de ridicare a lui Nautilus, apoi se opri.

— Am ajuns, spuse căpitanul.

Mă îndreptai spre scara centrală, care ducea pe punte. Am urcat treptele de metal şi, prin capacele deschise, am ajuns pe partea de deasupra a lui Nautilus. Puntea ieşise din apă cu numai optzeci de centimetri. Am privit vasul care, datorită formei sale de fus, semăna într-adevăr cu o ţigară de foi. Am băgat de seamă că plăcile de metal semănau cu solzii care acoperă corpul celor mai mari reptile terestre şi am înţeles atunci de ce, privindu-l chiar cu cele mai bune ocheane, oamenii îl luau totdeauna pe Nautilus drept un animal marin.

Către mijlocul punţii, luntrea, pe jumătate intrată în învelişul vasului, forma o uşoară bulbucătură. Înaintea şi înapoia ei se aflau două cabine nu prea înalte, cu pereţii înclinaţi, acoperiţi în parte cu lentile groase; una pentru cîrmaci, alta pentru puternicul far electric care îi lumina calea.

Marea era minunată şi cerul senin. Nava se legăna uşor pe valurile oceanului. O briză, venind dinspre răsărit, încreţea suprafaţa apei. Zarea, limpezită de ceţuri, putea fi cercetată cum nu se poate mai bine. În