— Mă bucur să vă cunosc, duduie Mimi.

  — Şi eu, domnule Nakata.

  — Locuiţi în apropiere?

  — Da, în clădirea cu etaj de acolo, la familia Tanabe.

  Priviţi, la poartă este un BMW 530 crem.

  — Aha, zise Nakata. Nakata nu ştia ce înseamnă un

  &MW, dar a văzut o maşină crem şi şi-a închipuit că la ea Se referea.

  — Domnule Nakata, spuse Mimi, eu sunt o pisică independentă, retrasă din fire şi nu îmi place să mă amestec în treburile altora, dar adevărul este că băiatul acesta, pe care îl numiţi Kawamura, nu este prea isteţ. Când era mic, bietul de el a fost lovit cu bicicleta de un copil din vecini şi s-a izbit cu capul în colţul unui zid de beton. De atunci nu mai poate vorbi coerent. Prin urmare, oricât de răbdător aţi vorbi cu el, nu cred că vă poate fi de vreun folos. Vă urmăream de mai devreme şi nu am putut să nu observ ce se întâmpla. Ştiu că este îndrăzneţ din partea mea, dar m-am simţit obligată să intervin.

  — Nu, vă rog, nu trebuie să vă preocupe acest lucru.

  Primesc cu recunoştinţă sfatul dumneavoastră, duduie Mimi. Nakata este la fel de încet la minte ca domnul Kawamura şi, dacă oamenii nu l-ar ajuta, nu ar reuşi să se descurce. Din acest motiv primesc şi de la domnul prefect un ajutor lunar. Părerea dumneavoastră e binevenită.

  — Aşadar căutaţi o pisică, zise Mimi. Să ştiţi că nu trăgeam cu urechea, eu moţăiam aici de mai devreme şi s-a întâmplat să-mi ajungă la urechi conversaţia dumneavoastră. Goma, aţi spus, nu?

  — Întocmai.

  — Iar Kawamura a spus că a zărit-o pe această Goma, nu?

  — Da, aşa a spus mai devreme, dar mai departe Nakata nu a mai înţeles nimic şi este foarte amărât.

  — Dacă doriţi, aş putea discuta eu cu băiatul ăsta. Mă gândesc că două pisici se înţeleg mai uşor, iar eu oricum m-am obişnuit întrucâtva cu felul lui bizar de a vorbi. Aflu eu ce trebuie de la el, apoi vă explic şi dumneavoastră pe scurt. Ce spuneţi?

  — M-aţi ajuta enorm dacă aţi face asta pentru mine.

  Pisica siameză a încuviinţat scurt şi a coborât de pe zidul de beton cu paşi ca de balet. A înaintat alene, ţinându-şi coada neagră ridicată drept, ca un catarg, şi s-a aşezat lângă Kawamura. Acesta şi-a întins imediat botul şi a încercat să îi adulmece posteriorul, dar siameza l-a lovit imediat peste obraz şi s-a retras. Fără să-i dea răgaz, Mimi i-a mai aplicat o labă peste bot.

  — Ascultă bine, idiotule! Cotoi împuţit ce eşti! A ţipat ea la Kawamura pe un ton ameninţător.

  — Băiatul ăsta trebuie pus la punct de la început, altfel nu ajungi nicăieri, i-a spus Mimi lui Nakata, întorcându-se către el, pe un ton justificator. Altfel îşi pierde concentrarea şi vorbeşte din ce în ce mai incoerent. Ştiu că nu este vina lui că a ajuns aşa şi îmi e milă de el, dar ce să-i faci!

  — Da, încuviinţă Nakata, neînţelegând de fapt prea bine.

  Între cele două pisici a început apoi conversaţia, dar se derula prea rapid şi pe o voce prea joasă şi Nakata nu a prins mai nimic din ea. Mimi îl interoga pe un ton tăios, iar Kawamura răspundea intimidat. Cum întârzia puţin cu răspunsul, lăbuţa îi zbura neiertător. Orice s-ar zice, era o siameză foarte isteaţă şi avea şi educaţie. Întâlnise el şi discutase cu multe pisici, dar ea era prima care cunoştea modelele de automobile şi asculta operă. A urmărit-o impresionat cum îşi făcea treaba rapid şi eficient.

  După ce a ascultat tot ce avea de spus, Mimi l-a alungat de acolo cu un „ajunge, hai, pleacă!”, iar Kawamura a dispărut, amărât foc. După aceea, Mimi s-a urcat afectuoasă pe genunchii lui Nakata.

  — Am înţeles în mare cum stau lucrurile.

  — Vă mulţumesc din suflet!

  — Băiatul ăsta… Kawamura, spune că a văzut-o de câteva ori pe Goma într-un desiş, puţin mai jos de aici. Este vorba de un teren viran pe care urmează să se construiască.

  O agenţie imobiliară a achiziţionat un depozit de piese de la o firmă producătoare de automobile şi a curăţat parcela, plănuind să construiască acolo un bloc cu apartamente de lux, dar a întâmpinat o puternică mişcare de protest din Partea localnicilor, au pornit şi un proces dificil, iar acum sunt în imposibilitate de a demara construcţia. Este un caz des întâlnit în ultima vreme. Terenul a fost năpădit de iarbă, oamenii numai calcă pe acolo şi a devenit un loc bun de nomareală pentru pisicile vagaboande de prin zonă. Eu nu am prea mulţi cunoscuţi şi mi-e şi teamă să nu iau purici, aŞa că nu prea merg pe acolo. Ştiţi şi dumneavoastră ce pacoste sunt puricii. Foarte greu se mai scapă de ei, ca de un obicei prost.

  — Aşa este, răspunse Nakata.

  — Mi-a spus că pisica semăna cu cea din fotografie. Avea blana pătată, era tânără, frumoasă şi purta la gât o zgardă de purici. Era foarte timidă şi nu prea vorbea bine. Le-a fost clar tuturor că e o pisică crescută în casă, neştiutoare, care s-a rătăcit.

  — Aţi aflat cumva când se întâmpla acest lucru?

  — Ultima dată a văzut-o acum trei, patru zile. Asta este, e cam prost şi nu ştie nici măcar data ex”ctă. A spus însă că a fost o zi în care a plouat, apoi s-a înseninat, deci ar trebui să fie vorba de luni. Îmi amintesc că duminică a plouat toată ziua.

  — Da. Nu ştiu ce zi din săptămână a fost, dar îmi aduc aminte că pe atunci a plouat. Deci de