membre, doar un rând de şase branhii circulare de-a lungul lateralelor de care se bălăbăneau tuburi largi de piele groasă. Capul era atât de mic încât părea complet nedezvoltat, până la punctul de a fi malformat, şi nu avea ochi sau urechi. Tot ce putea face televederea lui Edeard era să detecteze orice scânteie de gândire ce ar fi existat în creierele mici.

Zâmbi vesel către bulgării nemişcaţi, căutând şi cel mai mic semn de boală. După ce se declară mulţumit că sănătatea lor era cât mai bună posibil, rămase perfect nemişcat, respirând calm şi măsurat, aşa cum îl învăţase Akeem, şi îşi concentră telekinezia asupra primei pisici, a treia mână cum o numeau majoritatea sătenilor. Îi simţi carnea neagră în strânsoarea lui necorporală şi o ridică de pe patul de pietriş murdar de bălegar.

O jumătate de oră mai târziu, când Barakka, rotarul satului, intră cu căruţa în curte, îi găsi pe Edeard şi pe Akeem în picioare lângă cinci prelate cu pisicile remodelate întinse pe ele. Îşi încreţi faţa cu dezgust la vederea creaturilor bizare şi îi aruncă bătrânului maestru al breslei o privire întrebătoare.

– Eşti sigur de asta? întrebă el în timp ce-şi făcea vânt de pe bancă.

Rotarul era un tip mare şi îndesat, mărit încă şi mai mult de opt decenii de muncă fizică grea. Avea o barbă deasă, neîngrijită, de culoarea ghimbirului, care-i făcea ochii cenuşii să pară şi mai înfundaţi în orbite. Îşi scărpină bărbia îngropată în timp ce examina cu privirea ge-pisicile, îndoiala spiralându-i deschis prin minte, perfect detectabilă pentru Edeard. Lui Barakka nu-i păsa prea mult de sentimentele tinerilor ucenici.

– Dacă îşi fac treaba, vor aduce multe beneficii pentru Ashwell, spuse Akeem cu calm. Cu siguranţă merită o încercare.

– Cum zici tu, cedă Barakka. Îi aruncă un rânjet viclean lui Edeard. Vrei să devii primarul nostru, băiete? În cazul în care chestia asta va funcţiona, vei avea binecuvântarea mea. M-am scăldat în bălegar de cal în ultimele trei luni. Desigur, bătrânului Geepalt o să-i sară nasul din loc.

Geepalt, tâmplarul satului, era responsabil de pompa puţului existent şi ar fi fost dreptul lui să construiască o nouă pompă pentru puţul proaspăt săpat. El era şeful celor care se împotriveau ca Edeard să-şi testeze inovaţia, iar faptul că Obron era ucenicul lui nu ajuta deloc.

– Există lucruri mai rele în viaţă decât un Geepalt supărat, spuse Akeem. În plus, atunci când acest lucru va funcţiona, va avea mai mult timp pentru comisioane profitabile.

Barakka izbucni în râs.

– Şmecher bătrân! Nu mintea, ci limba ta este cea care modelează cuvintele împotriva adevăratul lor înţeles.

Akeem se înclină, încântat.

– Multumesc. Atunci putem să începem încărcarea?

– Numai dacă echipa lui Melzar este gata, spuse Barakka.

Televederea lui Edeard fulgeră afară, examinând noul puţ şi mulţimea care se aduna în jurul lui.

– Sunt gata. Wedard a chemat echipa de ge-maimuţe săpătoare afară.

Barakka îl măsură cu privirea. Noul puţ era săpat în cealaltă parte a satului, departe de complexul Breslei Oumodelatorilor. Propria televedere nu putea ajunge atât de departe.

– Foarte bine, să le punem în căruţă. Te descurci cu o treime din greutate, băiete?

Edeard era foarte mulţumit că reuşise să împiedice orice ironie să-i iasă la suprafaţa gândurilor.

– Cred că da, domnule.

Prinse zâmbetul lui Akeem. Mintea maestrului rămase calmă şi serioasă.

Barakka mai aruncă o privire neîncrezătoare pisicilor remodelate şi îşi scărpină barba încă o dată.

– În regulă, atunci. La semnalul meu. Trei. Doi. Unu.

Edeard îşi extinse a treia mână, având grijă să n-o facă mai mult decât ar fi trebuit. Ridicată de toţi trei, pisica remodelată se săltă uşor în aer şi pluti spre spatele căruţei deschise.

– Nu sunt mici, nu-i aşa? spuse Barakka. Zâmbetul îi era oarecum forţat. Bună treabă că ne ajuţi, Akeem.

Edeard nu ştia dacă ar trebui să protesteze sau să râdă.

– Ne facem toţi partea, spuse Akeem, aruncându-i lui Edeard o privire de avertizare.

– A doua, atunci, replică Barakka.

Zece minute mai târziu rulau prin sat cu Barakka şi Akeem pe bancheta din faţă a căruţei, în timp ce Edeard stătea în spate, cu un braţ odihnindu-se protector peste una dintre pisici. Ashwell era o aglomerare de clădiri la adăpostul unei stânci ce se ridica pe o parte a unei pante mai line. Aproape imposibil de escaladat, stânca forma o apărare bună, cu un perete semicircular din pământ şi piatră care completase protecţia faţă de orice forţe maligne care îşi puteau face apariţia din ţinuturile sălbatice de la nord-est. Majoritatea clădirilor erau simple cabane de piatră, cu acoperişuri de paie şi obloane perforate. Unele construcţii mai mari aveau ferestre cu geamuri care fuseseră aduse din oraşele occidentale. Doar strada principală, paralelă cu stânca, era pietruită. Cărările care se desprindeau din ea erau doar puţin mai mult decât nişte făgaşe de noroi erodate până la piatră de roţi şi picioare. Deşi incinta Oumodelatorilor avea cele mai multe clădiri, cea mai înaltă era biserica Madonei Empyreaneene cu turla ei conică ridicându-se în partea nordică a domului scund. Cândva, biserica de piatră avusese o culoare uniformă albă, dar, după multe anotimpuri de neglijare, părţile mai deschise deveniseră de un gri mohorât, kimuşchiul proliferând rapid în golurile subţiri dintre blocurile mari.

Drumul până la poarta satului se desprindea la jumătatea distanţei din strada principală. Edeard privi în lungul lui, văzând tunelul scurt, bordat cu cărămidă, care trecea prin meterezele construite în pantă. La capătul îndepărtat, porţile masive erau deschise către lumea exterioară. Pe partea de sus a zidului, turnuri de veghe gemene erau dispuse de fiecare parte a porţilor, cu clopote mari de fier în vârf. Gărzile le-ar face să sune la orice pericol iminent. Edeard nu le auzise niciodată. Unii dintre sătenii mai în vârstă pretindeau că-şi aminteau dangătul lor atunci când bandele de bandiţi fuseseră reperate