Cărți «Abatorul cinci citește cartea online PDF 📖». Rezumatul cărții:
Aici intervenea o mică coincidenţă. Mult mai târziu Billy Pilgrim avea să stea în aceeaşi rezervă de spital cu unchiul lui Rumfoord, profesorul Bertram Copeland Rumfoord de la Harvard, reputat istoric al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite.
Când tinerii cei frumoşi trecură, Valencia îl întrebă pe ciudatul ei soţ despre război. Pentru o pământeancă era lucrul cel mai simplu să asocieze sexul şi plăcerea cu războiul.
- Te gândeşti vreodată la război? spuse ea, punându-i mâna pe coapsă.
- Uneori, răspunse Billy Pilgrim.
- Uneori mă uit la tine, zise Valencia, şi mă cuprinde senzaţia stranie că eşti plin de secrete.
- Nu sunt, replică Billy.
Era, fireşte, o minciună. Nu povestise nimănui despre toate călătoriile lui în timp, despre Tralfamadore şi aşa mai departe.
- E normal să ai secrete în legătură cu războiul. Sau poate că nu secrete, ci lucruri despre care nu vrei să vorbeşti.
- Nicidecum.
- Ştii ? Mă simt mândră c-ai fost soldat.
- Foarte bine.
- A fost chiar aşa de îngrozitor?
- Uneori.
În acel moment lui Billy îi trecu prin minte un gând trăsnit. Adevărul lui îl făcu să tresară. Gândul acesta va fi un epitaf potrivit pentru Billy Pilgrim - ca şi pentru mine, de altfel.
- Dacă aş vrea foarte tare, mi-ai povesti acum ceva despre război? întrebă Valencia.
Într-o mică ascunzătoare a imensului ei corp, ea strângea deja materiale pentru o Beretă Verde.
- Ar suna ca un vis, spuse Billy. De obicei visele altora nu prezintă interes.
- Te-am auzit povestindu-i o dată tatei despre un pluton de execuţie german.
Se referea la execuţia sărmanului Edgar Derby.
- Hîm.
- Voi l-aţi îngropat ?
- Da.
- V-a văzut cu lopeţile înainte de a fi împuşcat?
- Da.
- Şi a zis ceva ?
- Nu.
- Îi era frică ?
- Fusese drogat. Avea ochii sticloşi.
- I-au prins de haină o ţintă?
- O bucată de hârtie, preciza Billy, după care se dădu jos din pat, zise Scuză-mă, şi o porni spre întunericul băii, la toaletă.
Bâjbâi cu mâna în căutarea comutatorului şi, pipăind pereţii aspri, îşi dădu seama că se întorsese în timp la anul 1944, aflându-se din nou în spitalul din lagăr.
Lumânarea din spital se stinsese. Bătrânul Edgar Derby adormise pe patul de campanie de lângă patul lui Billy. Billy se dăduse jos din pat şi bâjbâia de-a lungul unui perete, încercând să găsească vreo modalitate de-a ieşi afară ca să nu se scape pe el.
Pe neaşteptate dădu de o uşă pe care o deschise, ţâşnind ca din puşcă afară în noapte. De atâtea călătorii în timp şi de atâta morfină, Billy se ţăcănise de-a binelea. Se năpusti într-un gard de sârmă ghimpată care îl împunse într-o mulţime de locuri. Billy încercă să se tragă îndărăt, dar ghimpii nu-i dădeau drumul. Aşadar, Billy începu un fel de dans idiot cu gardul, făcând un pas încoace, unul încolo, reîntorcându-se apoi la locul de unde pornise.
De cealaltă parte a îngrăditurii, un prizonier rus ieşit şi el în noapte ca să-şi facă nevoile îl văzu pe Billy dansând. Se apropie de ciudata sperietoare de ciori, încercă să-i vorbească pe un ton blând, o întrebă din ce ţară vine. Sperietoarea de ciori nu-i acordă nici o atenţie, continuând să danseze. Aşa că rusul desprinse ghimpii unul câte unul şi sperietoarea de ciori se îndepărtă dansând în noapte, fără nici un cuvânt de mulţumire.
Rusul îi făcu semn cu mâna şi strigă după el în ruseşte „La revedere".
Acolo, în noaptea lagărului, Billy îşi desfăcu şliţul de la pantaloni şi se uşura îndelung, direct pe pământ. Apoi încercă, fără să reuşească prea bine, să-1 închidă la loc şi începu să reflecteze la o nouă problemă: De unde oare venise şi încotro să se ducă?
De undeva se auzeau în noapte gemete de durere. Neavând altceva mai bun de făcut, Billy o porni târâş în direcţia lor. Se întreba şi el oare ce nenorocire îi lovise pe cei care ieşiseră afară să se văicărească.
Fără să ştie, Billy se apropia de spatele latrinei. Aceasta se compunea dintr-o balustradă sub care erau douăsprezece hârdaie. Balustrada era mărginită pe trei laturi de nişte paravane din scânduri vechi şi din tablă de la cutii de conserve. Partea rămasă liberă dădea spre peretele negru de carton gudronat al barăcii unde avusese loc ospăţul.
Billy înainta de-a lungul paravanului şi ajunse la un punct unde dădu cu ochii de un apel scris proaspăt cu pensula pe peretele de carton gudronat. Cuvintele erau scrise cu aceeaşi vopsea roz care dăduse strălucire decorului pentru Cenuşăreasa. Simţurile lui Billy erau atât de tulburate, încât vedea cuvintele suspendate în aer, pictate parcă pe o cortină transparentă. Iar pe cortină se vedeau şi splendide picăţele de argint. De fapt, acestea erau capetele cuielor cu care fusese prins cartonul gudronat de peretele barăcii. Billy nu-şi putea imagina cum stătea cortina atârnata în gol şi bănuia că această cortină fermecată şi văicăreala dramatică ţineau de o ceremonie religioasă, de care el habar n-avea.
Billy aruncă o privire în latrină. De acolo veneau tânguielile. Latrina era înţesată cu americani care îşi dăduseră jos pantalonii. Banchetul de bun-venit le transformase burţile în adevăraţi vulcani. Hârdaiele erau pline, unele fuseseră chiar răsturnate.
În apropierea lui Billy, un american se tânguia că dăduse tot afară din el, mai puţin creierul. După câteva clipe exclamă:
- S-a dus şi el, s-a dus şi el. Creierul, adică. Americanul acela eram eu. Eu eram ăla.
Autorul acestei cărţi.
Clătinându-se pe picioare, Billy se depărta de această viziune de infern. Trecu pe lângă trei englezi care priveau de la distanţă festivalul excrementelor. Din cauza dezgustului, feţele lor deveniseră cataleptice.
- Încheie-te la pantaloni! ordonă unul dintre ei, când îl văzu pe Billy.
Aşadar, Billy îşi trase şliţul. Cu totul accidental se pomeni la uşa micului spital. Intră pe uşă şi se trezi din nou la Cape Ann, în