Dar a revenit la una dintre ele cel puţin, pentru că cel puţin s-a căsătorit cu mine imediat ce a putut s-o facă.

(către Stevens)

Nu te superi că-i spun Excelenţei Sale asta, nu-i aşa?

STEVENS

S-a reîntors la amândouă. Nu a mai băut nimic din ziua aceea. Excelenţa Sa ar putea să ţină seama şi de asta.

GUVERNATORUL

O voi face. Am şi făcut-o.

(face o pauză exact atât de lungă încât să-i facă pe amândoi să tacă şi să se întoarcă să-l privească)

Aproape că aş vrea…

(amândoi îl privesc; e primul indiciu care ne spune că se petrece ceva aici, un fel de curent subteran: că guvernatorul şi Stevens ştiu un lucru pe care Temple nu-l ştie; către Temple)

El nu a venit cu dumneavoastră.

STEVENS

(blând, dar repede)

Nu are să fie timp pentru asta mai târziu, Henry?

TEMPLE

(repede, sfidătoare, bănuitoare, aspră)

Cine n-a venit?

GUVERNATORUL

Soţul dumneavoastră.

TEMPLE

(repede şi dură)

De ce?

GUVERNATORUL

Aţi venit aici ca să cereţi să se salveze viaţa asasinei copilului dumneavoastră. Soţul dumneavoastră a fost şi el părintele acestui copil.

TEMPLE

Vă înşelaţi. Nu am venit aici la ora două dimineaţa pentru a o salva pe Nancy Mannigoe. Nancy Mannigoe nu are niciun amestec în chestiunea aceasta pentru că avocatul lui Nancy Mannigoe mi-a spus înainte de a pleca din Jefferson că dumneavoastră nu o veţi salva pe Nancy Mannigoe. Lucrul pentru care am venit noi aici şi v-am trezit la ora două dimineaţa este doar ca să-i daţi lui Temple Drake o şansă onestă cinstită frumoasă să sufere – înţelegeţi: angoasă de dragul angoasei, ca rusul acela sau nu mai ştiu cine care a scris o carte întreagă despre suferinţă, nu suferinţa pentru ceva anume sau în legătură cu ceva anume, doar suferinţă, ca cineva în stare de inconştienţă care nu respiră în realitate pentru ceva, ci doar respiră. Sau poate că nici asta nu e bine spus şi nimănui nici nu-i pasă în realitate cu adevărat, nimeni nu suferă, cum nu suferă în legătură cu adevărul sau dreptatea sau ruşinea lui Temple Drake sau pentru viaţa fără valoare, de negresă, a lui Nancy Mannigoe…

Tace deodată, aşa aşezată, foarte liniştită deodată, ţeapănă în scaunul ei, cu faţa uşor ridicată, fără să se uite la vreunul dintre ei doi în timp ce ei o privesc.

GUVERNATORUL

Dă-i batista acum.

Stevens scoate o batistă proaspătă din buzunar, o scutură şi o întinde spre Temple. Ea nu face nicio mişcare, cu mâinile încă încleştate în poală. Stevens se ridică, se îndreaptă spre ea, lasă să cadă batista în poala ei, se întoarce la scaunul său.

TEMPLE

Îţi mulţumesc chiar. Dar acum nu mai contează; suntem prea aproape de sfârşit; aproape că ai putea să te duci jos la maşină şi s-o porneşti şi să laşi motorul să se încălzească până termin eu.

(către guvernator)

Înţelegeţi? Tot ce mai aveţi de făcut acum e să staţi liniştit şi să ascultaţi. Sau nici măcar să nu ascultaţi dacă nu vreţi; ci doar să staţi liniştit, să aşteptaţi. Şi nici măcar multă vreme acum, şi după aceea putem să ne ducem cu toţii la culcare şi să stingem lumina. Şi pe urmă noaptea: întunericul, poate chiar şi somnul, când cu acelaşi braţ ai stins lumina şi ţi-ai şi tras pătura peste tine, şi poţi să ţi-o scoţi pentru totdeauna din minte pe Temple Drake şi orice ai fi făcut cu privire la ea, şi pe Nancy Mannigoe şi orice ai fi făcut cu privire la ea, dacă ai de gând să faci ceva, dacă măcar ar avea vreo importanţă oricum dacă faci sau nu ceva, şi nimic din toate astea nu are să mai trebuiască să ne mai preocupe vreodată. Pentru că unchiul Gavin a avut dreptate doar în parte. Nu că nu trebuie să te uiţi măcar vreodată la rău şi la corupţie; uneori nu te poţi împiedica de la aşa ceva, nu eşti totdeauna avertizat să n-o faci. Nu e nici măcar faptul că trebuie să le rezişti totdeauna. Pentru că trebuie să începi mult mai devreme decât atât. Trebuie să fii deja pregătit să-i rezişti, să-i spui nu, cu mult înainte de a-l vedea; trebuie să-i fi spus nu cu mult înainte să ştii măcar ce înseamnă asta, răul. Am să iau acum ţigara, te rog.

Stevens scoate pachetul, ridicându-se în picioare şi desprinzând o ţigară din pachet şi îi întinde pachetul. Ea îşi ia o ţigară, deja reîncepând să vorbească în vreme ce Stevens lasă pachetul pe birou şi ridică bricheta pe care guvernatorul, privind-o pe Temple, o împinge pe birou spre locul în care Stevens o poate lua. Stevens aprinde bricheta şi o întinde. Temple nu face nicio încercare să-şi aprindă ţigara, ţinând mai departe ţigara în mână şi continuând să vorbească. Apoi îşi lasă ţigara neaprinsă pe scrumieră şi Stevens închide bricheta şi se aşază la loc, punând bricheta alături de pachetul de ţigări.

Pentru că lui Temple Drake îi plăcea răul. Ea s-a dus la meciul acela de baseball pentru că ar fi trebuit să se urce într-un tren ca să facă aceasta, astfel ca să se poată strecura jos din tren la prima oprire, şi să se urce în maşină şi să facă o sută de mile în maşină cu un bărbat…

STEVENS

…care nu era în stare să reziste la băutură.

TEMPLE

(către Stevens)

Foarte bine. Nu spun şi eu exact asta?

(către guvernator)

Un temperament de optimist. Nu tânărul acela; el făcea doar ce putea şi el să facă mai bine, nu el sugerase drumul acesta: Temple fusese…

STEVENS

Era totuşi maşina lui. Sau a mamei lui.

TEMPLE

(către Stevens)

Bine. Bine.

(către guvernator)

Nu. Temple era elementul optimist: nu că ea ar fi prevăzut, plănuit dinainte: ea avea doar o credinţă nezdruncinată că tatăl ei şi fratele ei ar fi cunoscut răul atunci când l-ar fi văzut, astfel că orice ar fi avut ea de făcut ar fi fost să