Toate aceste puteri, întărite cu puterea lui Dumnezeu, devin un zid de apărarea în jurul omului şi nici un duşman nu se poate apropia. Înarmat cu aceste trei scuturi, chiar nesfinţite, dar sorocite, afară de usturoi, care e singur puternic, nu ai frică de nimic. Pe la miezul nopţii, poţi merge oriunde ai vrea, pe câmpii sau prin pădure, căci orice ţar ieşi înainte nu-ţi poate face nici un rău.

  Aşa de Paşti, puind în blid busuioc, usturoi, smirnă şi tămâie, le soroceşti anume şi zici:

  — Cum se bucură păsurile cerului şi crengile pomilor şi toată creştinătatea pe lume de învierea Domnului, aşa să se bucure de faţa mea oricine m-a vedea!

  Iar când mergi la o petrecere, întrebuinţându-le, zici:

  — Mirositoare să fiu ca busuiocul; să se depărteze de mine tot râul şi tot cugetul cel rău şi să piară, cum piere tot fumul de smirnă şi tămâie!

  Fără grijă petreci admirată şi fericită, strălucită de frumuseţe şi veselie, sub protecţia drăgălaşului busuioc, penând cei răi crapă de ciudă.

  (S,FI. Marian – „Sărbătorile la români")

  PRESCURA

  O bucăţică de pâine sau colac mâncată ritual, o micuţă cantitate de lapte, miere sau vin absorbită în context ritual conţin principiul activ al întregului, cu forţa sa de comunicare cu puteri superioare.

  Cuminecătura (grijania, anafura, pastile, împărtăşania) se f ace cu prescură tăiată bucăţele şi vin sfinţit.

  Prescura e o pâine dintr-un aluat dospit (ca îipia) sau, ici şi colo, din aluat fără drojdie, ca azima şi ca turta.

  Unii pun sare, alţii nu, să fie doar trupul şi sângele Domnului,

  • 300 g făină * apă cât primeşte l alună de drojdie (sau fără) sare, puţină, câtă iei cu trei degete (sau deloc)

  • Dacă e cu drojdie, se desface-ntr-un,strop de apă caldă

  Se frământă făina cu apă, şi drojdie (sau numai cu apă) până iese un aluat vârtos

  Se face turta de-un deget de groasă şLse pune în cuptor, în tava presărată cu făină sau pe vatră, să prindă coajă „Când vorbim despre datina Paştilor în.biserica românească, nu înţelegem sărbătoarea cea mare a învierii Mântuitorului lisus, ci înţelegem datina ca, în.duminica învierii Mântuitorului, fiecare creştin să primească mai întâi în biserică.pâine şi vin binecuvântat de preot, şi numai după aceea.să mănânce,alte bucate.

  Această datină la cei mai mulţi li se pare curioasă, fiindcă nu se poate zice nicidecu.tn ca este generală în.biserica Răsăritului, şi astfel nu se poate considera ca Aparţinătoare <Ae ritul,ortodox răsăritean, Dm cau,za aceasta mulţi au considerat-o de o datină specială românească, ba încă specială numai a românilor ardeleni şi,munteni.

  (D. Elefterescu – din S,F1. Marian „Sărbătorile la români") capităreasa sau prescurăriţă

  În partea de sud a ţării, modelarea colacilor şi prescurilor rituale intră în atribuţiile unei femei specializate în „făcutul capetelor" – numită căpităreasă, căpeternită, căpitâriţă, căpiteasă, babă de capete sau babă de vatră (Constanţa), chităreasă (Vrancea)., Preluarea acestui rol implică îndeplinirea unor condiţii speciale (în afară de priceperea necesară)-condiţia vârstei înaintate care presupune „curăţenie" biologică („să fie bătrână"), o existenţă ascetică, ce se referă la respectarea interdicţiilor alimentare („satina posturile ") şi sexuale („să fie văduvă", „să nu aibă bărbat") ca şi condiţii de comportament social pozitiv („să fie cinstită şi buna la suflet"). în plus, respectarea unei igiene impecabile a corpului şi a hainelor în momentul împlinirii actului ritual al preparării colacilor.

  „O femeie văduvă, curată. O dezleagă popa cu sare şi făină" sau „o bătrână curată, văduvă, îi face preotul molifta de curăţenie", „o văduvă curata, citită de preot" – sunt exprimări ale condiţionărilor impuse de „rol" în tipare de viaţă tradiţională.

  Rolul căpităresei este îndeplinit în Transilvania şi Banat de „prescurăriţă " („făcătoare " în Caraş-Severin) —femeia care face „prescurile ", „parastasul", colacul special destinat preotului, dar tot ea face şi „prinosul", colacul ce se oferă la botez, nuntă sau înmormântare, de asemenea, preotului (Hunedoara, Sălaj).

  Ea trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi căpităreasă şi să menţină în deplină siguranţă însemnul care îi legitimează rolul, anume pristolnicul. Spre deosebire de partea de sud, unde toate femeile pot avea prâstolnic, în Transilvania „numai prescurăriţă are pristolnic, femeia face colacul şi ea vine şi pune pristolnicul", „doar prescurăriţă are pristolnic", De aceea, în unele zone (Lăpuş, de exemplu) ea preia şi rolul de „prinosiţâ", înţelegând prin aceasta femeia „curată şi cinstită" sau „o văduvă sfântă", „din familie de frunte", care prepară „prinosul" pentru mesele de pomană ce se organizează la Moşi, în Mureş, pentru rolul de „babă", condiţiile de vârstă şi castitate sunt ferme: o femeie trecută de 60 de ani ce a văduvit şapte ani văduvie curată.

  Prin statutul special confirmat de comunitate şi prin rolul ei consacrat religios, căpităreasă sau prescurăriţă realizează transferul aluatului din sfera profană în sfera sacră,

  (după Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  COLACI DE SFÂNTUL PAŞTE ORI DE CRĂCIUN

  (inf. mama Tudora, 95 ani, Muntenia)

  2 kg făină • 125 ml ulei

  100 g drojdie * apă – cât primeşte aluatul l linguriţă zahăr (ori cât iei de două-trei ori între trei deşte)

  Drojdia se desface într-o ceaşcă de apă caldă « Se cerne făina movilită în mijlocul movilitei se face loc pentru zahăr, drojdie şi ulei

  Apă, se adaugă cât să iasă un aluat vârtos

  Frământatul durează cam o jumătate de oră, dospitul nu mai mult de o oră, că face aluatul băşici

  Se bate coca cu maiul câteva minute, înainte de a o pune la cuptor, să se spargă băşicile

  Se întinde funie aluatul, se-mpleteşte cerc

  Se presară făină în tăvi şi se potrivesc colacii

  • Se lasă să mai dospească niţel, să umple tăvile

  • în cuptorul încins şi cu foc potrivit stau cam o oră, să prindă coajă

  Darea Paştilor: Pe sub poalele Munţilor Apuseni din Transilvania persoana adecă, care dă pastile, trebuie să cumpere două sau trei ciubere şi donicuţe nouă, frumos sculptate şi