ei. Acum ştiu. Nici ei nu se duc, dar nici liderii grupului de acolo nu-i vor! Şi ei rămân vârfurile subconştientului colectiv pe care îl ghidonează cum vor ei! La un moment dat, un tip, psiholog cu doctoratul la Calcutta, mi-a ţipat aproape că trebuie să am grijă de subpersonalitatea pe care ţi-o împrumută grupul în care mă bag. Şi avea dreptate.

Sincer, nu voiam să mă duc deloc la inforenergeticieni. Dacă Îngerul meu nu m-ar fi luat pe sus, cu toată împotrivirea mea, nu aş fi început cursurile lor. Mi-a folosit totuşi în multe privinţe şi, cel mai mult, la scăderea orgoliului. Eram pe holul şcolii sanitare şi desenam noduri Hartmann şi surse de apă cu creta pe podea, bodogănind că mă joc precum copiii! Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că mi-a folosit până şi asta, iar experienţa acumulată acolo o folosesc în fiecare zi a vieţii mele.

Ruptura a început să se întrevadă în momentul în care am descoperit pe sufletul meu programe făcute cu cunoaştere, când habar nu aveam că se poate aşa ceva. Aşa, cel puţin am învăţat să folosesc sistemul Reiki împotriva a tot ce mi se făcea de radiestezişti.

În radiestezie se fac optimizări în care se primesc, de fapt, îngeri protectori. Eu unul am făcut optimizarea la Sibiu. Eram supărat rău, pentru că împotriva mea şi a prietenei mele se folosiseră programe care determinau ca orice încercare de apropiere fizică, sex pur sau iubire, să se soldeze cu o ceartă. Mi-e milă de oamenii care stau să scornească treburi din astea demente, pentru care apoi trebuie să stai în astral precum gânditorul de la Hamangia ca să le dezamorsezi. Ultima ieşise atât de urâtă încât eram zgâriat de prietena mea pe toată partea stângă a feţei. Şi atunci am ajuns la Sibiu supărat fleaşcă şi m-am aşezat faţă în faţă cu comandorul pe un rând destul de sus, cât să îl văd şi să mă vadă. Să pot să-l privesc în ochi.

În loc să se întrebe de ce sunt supărat, primul lucru a fost să mă lovească în astral. Sunt convins că l-am mai întâlnit în altă viaţă. O lipsă de eleganţă ca a lui, în scrimă se uită greu. Butuc, ce mai! „Eşti prost? Vrei să te omor?“, i-am spus în gând. „Vrei să ţi-L omor?“, i-am replicat şi Dumnezeului planetei. Doar că acest comandor nu ştia că fac arte marţiale şi că a lucra în astral este una dintre caracteristicile maeştrilor. Aşa că, atunci când am simţit că m-a lovit pe sabie, i-am tras-o şi eu. Şi de abia atunci a catadicsit să întrebe îngerii cu care eram (mă dusesem cu Gabriel şi Mihail) de ce sunt supărat. Şi ei i-au spus că s-a lucrat asupra mea cu lumină informată, că mi s-au introdus programe pe suflet, că sunt plin de spaţii, că mai vine câte un fraier de-al lui cu grad mare şi care are impresia că trebuie să facă ceva şi trece peste mine şi liberul meu arbitru. Recunosc că, la nivel astral, venise având pe cap cununa sfinţilor. Ceea ce nu ştia dumnealui este că nu sunt impresionat de asta. Meritul lui. Dar este ceva care acum îl ai, mâine nu-l mai ai. Am trecut prin asta de prea multe ori în viaţa asta, am câştigat-o şi am pierdut-o şi în altele, aşa că ştiu.

Cununa de sfânt se câştigă greu, dar se pierde cel mai uşor. În momentul optimizării, care înseamnă de fapt coborârea pe pământ a unor îngeri din cer, ne-a adus în faţa mesei cu icoane şi s-a aşezat în faţa mea şi a prietenei mele. Cred că a fost destul de surprins să vadă că îngerii pe care mi i-a trimis Dumnezeu (comandorul se roagă ca fiecare cursant să primească îngeri după voia Lui Dumnezeu şi meritul fiecăruia) au fost arhangheli, şi încă îmbrăcaţi în alb şi cu câte două săbii! Ştiu că are ochii sufletului deschişi şi mai are şi claraudiţie, aşa că a putut să vadă şi să audă tot. Din păcate nu s-a încheiat aici. Ar putea spune că sunt nebun.

Întâmplarea face că una dintre propunerile pe care am de gând să le fac este să se cerceteze abuzurile celor care au cunoaştere şi care încalcă legile divine şi implicit trec peste voinţa oamenilor. Un complet format din mai mulţi indivizi cu iniţieri pe diverse sisteme şi care să judece un altul care posedă cunoaştere şi care o foloseşte în rău. Un fel de Tribunal Suprem al Parapsihologiei la care cine are ceva de obiectat să depună plângere. Din punctul meu de vedere, sentinţa poate fi chiar şi moartea, pentru că este mai grav să otrăveşti sufletul unui om decât trupul lui! Eu îl invit într-un asemenea for şi pe el şi mă supun unui asemenea complet de bună voie.

Am continuat să merg la societatea de radiestezie şi să trimit oameni să înveţe de acolo de la ei. Tot mai mulţi însă veneau cu plângeri că păţesc câte ceva rău şi nu se mai duceau, alţii fuseseră la Republica şi nu merseseră mai departe. Ultima tăietură de sabie însă m-a cam pus „pe butuci“. Şansa mea a fost că printre pacienţii veniţi la curăţare era şi o doamnă care se ocupa la rândul ei de terapii alternative. Şi în loc să o tratez eu, m-a tratat ea pe mine. Începuseră nişte sărbători sublime! Poate în ziua aceea, când am fost destul de supărat să constat că fusesem tăiat la spate de un tip pe care îl consideram prieten, am primit cele mai frumoase daruri: icoane, discuri cu colinde şi pozele Părintelui Arsenie Boca. Nu ştiam decât mormântul lui de la Prislop, ce citisem despre el şi ce îmi povestise părintele Pantelimon de la Cernica. Nu ştiam