kilometri de ocean nu pare o distanţă mare; dar pe apă, lucrurile se schimbă. Călătoreau de numai zece minute şi ţărmul de cincizeci de metri al continentului nordic arăta deja surprinzător de îndepărtat. Totuşi New York-ul nu părea cîtuşi de puţin mai aproape…

Cu toate acestea, navigatorii nu erau atenţi la maluri; continuau să fie fascinaţi de minunile oceanului. Nu mai schimbau nici glumele nervoase ce punctaseră începutul călătoriei; experienţa inedită îi copleşea.

Norton medita că de fiecare dată cînd simţea că s-a obişnuit cu Rama, acesta scotea la iveală noi surprize. În timp ce Resolution înainta bîzîind monoton, avea impresia că ea este prinsă la piciorul unui val uriaş, un val curbîndu-se de ambele părţi pînă devenea vertical, se înălţa iar cele două flancuri se uneau într-un arc lichid la şaisprezece kilometri deasupra capetelor lor. În ciuda raţiunii şi logicii, nici unul dintre exploratori nu reuşea să uite ideea că, în orice clipă, acele milioane de tone de apă se puteau prăbuşi din cer.

Totuşi, se simţeau mai degrabă aţîţaţi; era numai iluzia unui pericol, fără să fie real. Desigur, doar dacă oceanul însuşi n-avea să surprindă.

Ceea ce părea o posibilitate distinctă, căci aşa cum bănuise Mercer, apa prinsese acum viaţă. Fiecare strop conţinea mii de microorganisme sferice, unicelulare, similare cu primele forme de plancton existente în mările şi oceanele Pămîntului.

Prezentau însă unele diferenţe bizare. Nu aveau nuclee, nici multe alte componente minime pentru formele de viaţă, terestre cele mai primitive. Deşi Laura Ernst, în prezent cercetător ştiinţific şi medic al navei, dovedise în mod clar că oxigenul era produs de microorganisme, acestea erau totuşi insuficiente pentru a justifica modificarea atmosferei. Ar fi trebuit să se numere nu în mii, ci în miliarde.

După un timp, Laura descoperi că numărul lor scădea rapid şi că probabil fusese mult mai mare în cursul primelor ore ale zorilor lui Rama. Părea că avusese loc o explozie de viaţă, recapitulînd istoria timpurie a Pămîntului la o scară temporală redusă de un trilion de ori. Iar acum se epuiza singură; micro-organismele plutitoare se dezintegrau, eliberînd compuşii chimici înapoi în ocean.

― Dacă veţi fi nevoiţi să înotaţi, îi prevenise Dr. Ernst pe marinari, ţineţi gurile închise. Cîteva picături nu înseamnă mare lucru… dacă le scuipaţi imediat. Dar toate sărurile acelea organo-metalice, împreună, dau o concentraţie destul de otrăvitoare şi n-am chef să caut antidotul.

Din fericire, primejdia menţionată nu se arăta a fi posibilă. Resolution putea pluti chiar dacă două dintre butoaie erau găurite (aflînd aceasta, Joe Calvert murmurase sumbru: „Amintiţi-vă de Titanic!”) Şi chiar dacă avea să se scufunde, vestele de salvare, grosolane dar eficiente, urmau să le ţină capetele deasupra apei. În plus, deşi îi avertizase în mod sever, Laura nu credea că o imersiune de cîteva clipe în ocean putea fi fatală. Fireşte, nici nu o recomanda.

După douăzeci de minute de înaintare, New York-ul nu mai constituia o insulă îndepărtată. Căpătase dimensiunile unui loc real şi detaliile întrezărite doar prin telescop sau pe fotografii mărite, apăreau în prezent ca structuri masive şi solide. Se ştia deja că „oraşul”, ca atîtea altele din interiorul lui Rama, era triplat: format din trei complexe, ori suprastructuri, identice şi circulare, înălţîndu-se pe o fundaţie prelungă şi ovală. Fotografiile făcute din Butuc indicaseră că fiece complex se diviza la rîndul său în trei sectoare egale, aidoma unul tort tăiat în felii de 120°. Amănuntul respectiv urma să simplifice mult sarcina exploratorilor: cercetarea celei de-a noua părţi din New York ar fi fost suficientă pentru a-l cunoaşte complet. Dar şi în acele condiţii, munca urma să fie extenuantă. Însemna cercetarea a cel puţin un kilometru pătrat de clădiri şi maşinării, dintre care unele se ridicau la sute de metri înălţime.

Se părea că Ramanii duseseră arta multiplicării cu trei la un înalt grad de perfecţiune. Faptul îl demonstrau sistemul de ecluze, scările Butucului, sorii artificiali… Iar acolo unde fusese într-adevăr nevoie, făcuseră chiar şi pasul următor. New York-ul constituia un exemplu de ridicare la putere a lui trei.

Ruby îndreptă ambarcaţiunea către complexul central; de aici, un şir de trepte urca din ocean pînă în vîrful peretelui, ori zidului ce înconjura insula. Exista chiar şi o dană, convenabil plasată, unde se putea ancora pluta. Zărind-o, Ruby deveni şi mai agitată. N-avea să se oprească pînă cînd nu găsea una dintre navele utilizate de Ramani la navigaţia pe acel ocean extraordinar.

Norton hotărîse să debarce primul; îşi privi tovarăşii şi le spuse:

― Aşteptaţi aici, pe plută, pînă ajung în vîrful zidului. Cînd o să flutur din mînă, să mă urmeze Pieter şi Boris. Tu, Ruby, rămîi la cîrmă, ca la nevoie să putem pleca imediat. Dacă mi se întîmplă ceva, îi raportaţi lui Karl şi executaţi instrucţiunile sale. Acţionaţi după cum credeţi de cuviinţă… dar fără acte de eroism. Limpede?

―Da, şefule. Baftă!

Comandantul Norton nu credea de fapt în noroc. Nu se avînta niciodată într-o situaţie pînă nu analiza toţi factorii implicaţi şi nu asigura o cale de retragere. Din nou însă, Rama îl forţa să-şi încalce regulile atît de bine stabilite. Aici, aproape fiecare factor era necunoscut ― aşa cum, cu trei secole şi jumătate în urmă, Pacificul şi Marea Barieră de Corali fuseseră necunoscute eroului său… Da, va avea nevoie de toată bafta posibilă ce-ar zace neutilizată prin apropiere.

Scara era pur şi simplu un duplicat al celei de pe celălalt ţărm al oceanului; cu certitudine cei rămaşi acolo îi priveau acum prin teleobiective. Şi-i priveau în „linie dreaptă”, deoarece în acea singură direcţie paralelă cu axa lui Rama, oceanul era într-adevăr orizontal. Curiozitatea făcea să fie singura masă lichidă din Univers despre care se putea spune aceasta; pe toate celelalte lumi, orice mare, ocean ori lac trebuia să urmeze suprafaţa sferică cu o curbură egală în orice direcţie.

― Sînt aproape de vîrf, rosti el pentru urechea electronică de înregistrare şi pentru secundul ce-l asculta atent, la cinci kilometri. Continuă să fie linişte… radiaţie normală. Ţin contorul deasupra capului, în caz că peretele acţionează ca un scut protector. Iar