Nu ştii nimic! zice Bernie. Ce haz are viaţa dacă nu ştii nimic? Nu eşti în stare nici să-ţi găseşti oraşu’ pe hartă. Nu poţi să spui măcar un preşedinte. Când o să mergem la Roma, n-o să ai habar de istorie. O să studiezi World Book. Mai avem volumele alea din World Book?

— Auzi la ea, spune Min. Vezi să nu mergem la Roma!

— O să mergem la Roma când o să fie el avocat, zice Bernie.

— Visează liniştită, pisi, spune Min. Iar când o să am eu acţiuni o să mergem pe Marte, da?

— Să nu te prind că-ţi baţi joc de mine! strigă Bernie, iar singura noastră vază zboară prin cameră şi e cât pe-aci s-o lovească pe Min în cap.

— Aşa a fost toată ziua, spune Min.

— Cum anume? strigă Bernie. Am avut o zi cum nu se poate mai frumoasă.

— M-a pus s-o ajut să-mi probeze sutienele, spune Min.

— N-am avut niciodată un sutien sexy, zice Bernie.

— Iar acum mi s-au bulit toate, spune Min. Au porcăria asta de mâzgă pe ele.

— Jigodie nerecunoscătoare! strigă Bernie. Ai idee câte fac pentru tine? Îţi salvez copilu’. Şi mai ai tupeu’ să spui că ţi-am pus mâzgă pe sutiene! Troy o să cadă victimă unui foc încrucişat în curte. În septembrie. Pe optsprezece septembrie. O să fie azvârlit de pe tricicleta lui micuţă. Cu un picior răsucit sub el şi cu sângele curgându-i din ureche. E o afurisită de profeţie. Ştii cuvântu’? Înseamnă prezicere. Ştii cuvântu’? Crezi că te iau în bâză? Păi află că nu te iau. Am putere. Fii atentă aici: toată ziua Jade a lins etichete la o masă de lângă o fereastră. Şefu’ ei le-a cumpărat tuturor sendvişuri pentru prânz. Vine cu ele acasă într-o sacoşă verde.

— Faza cu Troy nu-i adevărată, da? spune Min. Da? Eu n-o cred.

— Dă drumu’ la televizor! strigă Bernie. Dă-mi telecomanda.

Deschid televizorul. Îi dau telecomanda. Comută pe Nathan’s Body Shop. Nathan spune că pătră­ţelele bărbaţilor le scot din minţi pe femei. Ime­diat se dă un prim-plan cu nişte pătrăţele.

— O, da, zice Bernie. Astea-s pentru mine. Ce le-aş mai linge. Le-aş linge şi le-aş ciupi. Tare-aş vrea să le-ncalec.

Chiar atunci intră Jade pe uşă cu o sacoşă mare şi verde.

— O, Doamne, spune Min.

— Ţi-am zis! spune Bernie şi-o înghionteşte pe Min în coaste. Ha ha! Chiar am putere!

— Nu pricep, zice Min deznădăjduită. Ce se- ntâmplă? Te rog. Ce se-ntâmplă cu el? Ai face bine să-mi spui, băga-mi-aş.

— Ţi-am spus deja, zice Bernie. O să zboare prin aer cam cinci metri şi-o să trăiască vreo trei minute.

— Dumnezeule, Bernie, spune Min şi se pune pe plâns. Erai atât de cumsecade.

— Încă sunt cumsecade, zice Bernie şi muşcă dintr-un sendviş, îşi retează vârful degetului şi începe să-l mestece.

Imediat după ce se crapă de ziuă mă strigă.

— Trage pătura de pe mine, îmi spune. Nu prea mi-e bine.

Trag pătura de pe ea. E un fel de grămăjoară din părţi ale corpului: ambele braţe în poală, capul pe braţe, călcâiul unui picior atingând călcâiul celuilalt şi totul înfăşurat cumva în rochie.

— Adu-mi o cârpă de vase, îmi spune. Am cumva şi febră? Aşa simt, că am febră. Of, ştiam că era prea frumos să fie adevărat. Dar în regulă. Alt plan. Alt plan. Schimb prima parte din Faza Unu. Dacă vezi două amprente, înseamnă că doamna se fute cu tine pe bani. Suntem în găleată aici. Trebuie să grăbim lucrurile. N-o să mai rămână nimic din mine. Cine o să-mi mai fie iubit acum?

Sună la uşă.

— Janghină ce eşti, mârâie Bernie.

E părintele Brian, cu o cutie cu gogoşi. Ies repede şi închid uşa după mine. El spune c-a trecut doar să arunce un ochi. Poate că am vrea să vorbim? Poate că simţim o mânie reziduală cu privire la starea lui Bernie? Ceea ce ar fi absolut de înţeles. Odată, pe când era un preot tânăr, cineva a intrat prin efracţie şi i-a desenat o mustaţă Fecioarei Maria cu un marker permanent, şi săptămâni la rând a fost torturat de fantazări în care îi dădea degetul peste cap vandalului până când izbucnea în lacrimi şi îşi cerea iertare.

— Ştiam că nu se cuvenea, spune el. Ştiam că, abandonându-mă acelor închipuiri, giram violenţa. Şi totuşi, îmi provoca plăcere. În plus, m-am gândit că o să-i prind asupra faptului şi-o să le dau cu o piatră-n cap. M-am gândit şi că sar întruna pe spinarea lor, până când o să le crape şira. De fapt, am avut un milion de idei. Dar ştii ce-am făcut în schimb? Am frecat şi-am tot frecat la Maica Sfântă, şi nu după multă vreme a fost ca nouă. Statuia, adică. Ea însăşi bineînţeles că e mereu ca nouă.

De dinăuntru se aude un zgomot de sticlă spartă. Sticlă spartă şi pe urmă ceva greu care cade, Jade plângând, şi Min urlând, şi copilaşii plângând.

— Hopa, ca să zic aşa, spune el. Am picat într-un moment nepotrivit? Uite, nu încerc decât să te fac, dacă e cât de cât posibil, să-i ierţi pe făptaşi, cum l-am iertat şi eu pe făptaşul care mi-a mâzgălit-o pe Fecioara Maria. Ce s-a pierdut, în fond, e doar corpul mătuşii tale, iar lucrul esenţial, te asigur, se află altundeva şi e îngrijit cum se cuvine.

Încuviinţez din cap. Zâmbesc. Îi mulţumesc c-a trecut pe la noi. Iau gogoşile şi mă întorc înăuntru.

Televizorul e praf, frigiderul a fost răsturnat, iar bucăţile din Bernie sunt împrăştiate prin sufragerie ca şi cum ar fi fost folosită ca ghiulea de tun.

— A-ncercat să se ridice, spune Jade.

— Nu ştiu unde dracu’ credea că se duce, zice Min.

— Vino-ncoa’, îmi spune capul şi mă ghemuiesc. Atât mi-a fost. Am pizdit-o. Ca de obicei. Întotdeauna domnişoară de onoare, niciodată mireasă. Deşi, dacă te gândeşti,