după altul repede şi în rânduri compacte valurile naţionalităţilor care s-au făcut vinovate: în 1943 – calmucii, cecenii, inguşii, balkarii, karaceaevenii; în 1944 – tătarii din Crimeea.

  Ei n-ar fi pornit atât de repede şi impetuos spre surghiunul lor veşnic dacă Organele n-ar fi primit ajutorul armatelor regulate şi al camioanelor militare. Unităţile militare înconjurau aulele94 într-un inel de nepătruns, şi cei care se cuibăriseră să trăiască aici pentru secole, în douăzeci şi patru de ore, cu viteza unui grup de comando, erau transportaţi la gară, încărcaţi în trenuri militare şi numaidecât porniţi spre Siberia, Kazahstan, Asia Centrală şi spre Nord. Exact peste douăzeci şi patru de ore pământul lor şi bunurile imobiliare treceau în stăpânirea succesorilor.

  Ca şi nemţii din Rusia la începutul războiului, tot astfel şi acum aceste naţiuni erau deportate după criteriul sângelui, fără anchete, şi toţi: şi membrii de partid, şi eroii muncii socialiste, şi eroii războiului încă neterminat erau deopotrivă strămutaţi.

  Este de la sine înţeles că în ultimii ani ai războiului întâlnim valul criminalilor de război germani, triaţi din sistemul lagărelor comune de prizonieri şi, prin intermediul tribunalului, transferaţi în sistemul GULAG-ului.

  În 1945, deşi războiul cu Japonia n-a durat nici trei săptămâni, au fost strânşi o mulţime de prizonieri de război japonezi pentru necesităţile urgente de construcţii în Siberia şi în Asia Centrală, şi aceeaşi operaţie de selectare a criminalilor de război pentru GULAG se realiza acolo. (Dar şi fără a cunoaşte amănunte putem fi încredinţaţi că majoritatea acestor japonezi nu puteau fi judecaţi în mod legal. Acesta era un act de răzbunare şi un mod de a menţine forţa de muncă pe un termen cât mai lung.)

  De la sfârşitul lui 1944, când armata noastră a pătruns în Balcani, şi mai ales din 1945, când a ajuns în Europa Centrală, prin canalele GULAG-uiui s-a scurs încă un val de emigranţi ruşi: bătrânii care au plecat în timpul revoluţiei şi tinerii care au crescut acolo. De obicei erau expediaţi în patrie bărbaţii, iar femeile şi copiii erau lăsaţi în emigraţie. (Este drept că nu-i luau pe toţi, ci pe aceia care timp de douăzeci şi cinci de ani şi-au exprimat, chiar rareori, concepţiile politice ori, înainte de asta, şi le-au exprimat la revoluţie. De cei care duceau o viaţă vegetativă nu se atingeau.) Valurile principale veneau din Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, mai puţin din Austria şi Germania; în alte ţări din Europa de Răsărit aproape că nu trăiau ruşi.

  Drept răspuns, în 1945, s-a vărsat un val de emigranţi din Mancluria. (Pe unii nu i-au arestat imediat: au invitat familii întregi să vină libere în patrie şi de-abia aici i-au despărţit, i-au deportat sau i-au băgat la închisoare.)

  Pe întreg parcursul anilor 1945 şi 1946 s-a deplasat spre Arhipelag marele val al adevăraţilor adversari ai puterii (vlasoviştii95, cazacii lui Krasnov96, musulmanii din unităţile naţionale create în timpul lui Hitler), unii convinşi, alţii nevoiţi.

  O dată cu ei au fost capturaţi aproape un milion de cetăţeni care au fugit din ţară în anii războiului: civili de toate vârstele şi de ambele sexe, care se ascunseseră cu bine pe teritoriile aliaţilor, dar în 1946 -1947 au fost predaţi în mod perfid de către guvernele aliaţilor în mâinile sovieticilor”.

  Un anumit număr de polonezi, membri ai Armatei Krajowa97, adepţi ai lui Mikolajczik98, au fost expediaţi în GULAG după ce au trecut prin închisorile noastre.

  Şi câţi români au fost, şi unguri!

  E De la sfârşitul războiului şi apoi, mulţi ani fără întrerupere, a curs valul abundent al naţionaliştilor ucraineni („banderoviştii” 99).

  Pe fundalul acestor dislocări postbelice uriaşe, de multe milioane, este puţin probabil ca să mai fi observat cineva asemenea valuri mici precum:

  — „fetele pentru străini” (1946-1947), adică fetele care au îngăduit străinilor să le facă curte. Aceste fete au fost stigmatizate cu articolele 7-35 (social-peric uloase);

  — Copiii spanioli, care au fost scoşi din ţara lor în timpul războiului civil, dar care se maturizaseră după cel de al doilea război mondial. Crescuţi în internatele noastre, s-au acomodat foarte prost cu viaţa de la noi. Mulţi E stupefiant faptul că în Occident, unde este imposibil să se păstreze multă vreme secretele politice, fiindcă ele sunt dezvăluite şi divulgate opiniei publice de către presă, tocmai secretul acestei trădări, poate ultimul secret al celui de al doilea război mondial sau unul dintre ultimele, a fost perfect şi scrupulos păstrat de către guvernele britanic şi american, întâlnindu-mă deseori cu aceşti oameni în lagăre şi închisori un sfert de veac. Nu mi-a venit să cred că opinia publică din Occident nu ştie nimic de această extrădare, grandioasă prin proporţiile ei, a unor oameni simpli din Rusia, trimişi de guvernele occidentale la pieire şi represalii. Doar în 1973 (Sunday Oklahoman, 21 ianuarie) a apărut materialul lui Julius Epstein, căruia îndrăznesc să-i transmit aici mulţumiri din partea mulţimii celor care au pierit şi a câtorva care mai trăiesc. A fost publicat doar un mic document disparat din dosarul imens, şi astăzi secret, privind repatrierea cu forţa în Uniunea Sovietică. „Trăind doi ani în mâinile autorităţilor britanice cu sentimentul fals al siguranţei, ruşii au fost luaţi prin surprindere, nici măcar nu-şi dădeau seama că vor fi repatriaţi… Aceştia erau în cea mai mare parte ţărani simpli, care păstrau o amară ranchiună personală bolşevicilor.” Englezii s-au purtat cu ei „ca şi cu criminalii de război: împotriva voinţei lor, au fost predaţi în mâinile acelora de la care nu puteau aştepta o judecată dreaptă”. Toţi au fost trimişi în Arhipelag ca să fie nimiciţi, în care parte a lumii şi pe ce continent guvernele occidentale ar fi cutezat să-i predea astfel, fără să se teamă de mânia opiniei publice din ţara lor? (Notă din anul 1973).

  Doreau să plece acasă la ei. Lor le-au dat tot articolele 7-35, social-periculoşi, şi cel mai adesea 58-6, spionaj în favoarea… Americii.

 

  (Ca să fim drepţi, să nu uităm scurtul antival din 1947… Valul preoţilor. Da, minune mare! Prima oară după 30