— Au trecut trei săptămâni de la ultima mea spovedanie, am spus. Mă uitam fix la perete, chiar sub fotografia înrămată a papei, care avea o semnătură scrijelită dedesubt. Acestea sunt păcatele mele: am mințit de două ori, n-am respectat ajunarea euharistică o dată, mi-a fugit atenția de la rozariu de trei ori. Pentru tot ce am spus și pentru tot ce am uitat să spun vă cer iertare dumneavoastră și, prin mâinile dumneavoastră, Domnului.

Părintele Benedict se foi pe scaun.

— Bine, du-te. Știi că e păcat împotriva Sfântului Duh să ascunzi ceva intenționat la spovedanie.

— Da, părinte.

— Bine, atunci du-te.

Mi-am luat ochii de la perete ca să mă uit la el. Ochii lui aveau aceeași nuanță de verde pe care o văzusem odată la un șarpe, care se târa prin curte, pe lângă tufele de hibiscus. Grădinarul spusese că e un șarpe de grădină inofensiv.

— Kambili, trebuie să-ți mărturisești toate păcatele.

— Da, părinte, așa am făcut.

— Nu e bine să te ascunzi de Domnul. Îți mai dau timp să te gândești.

Am dat aprobator din cap și mi-am fixat iar privirea pe perete. Făcusem oare ceva despre care părintele Benedict știa și eu nu știam? Oare îi spusese Papa ceva?

— Am stat mai mult de cincisprezece minute acasă la bunicul meu, am spus în cele din urmă. Bunicul e păgân.

— Ai mâncat cumva din mâncarea locală, închinată idolilor?

— Nu, părinte.

— Ai luat parte la vreun ritual păgân?

— Nu, părinte. Am făcut o pauză. Dar ne-am uitat la mmuo. La mascaradă.

— Ți-a plăcut?

M-am uitat în sus la fotografia de pe perete și m-am întrebat dacă o semnase papa însuși.

— Da, părinte.

— Înțelegi că e păcat să te bucuri de ritualuri păgâne, pentru că încalci prima poruncă. Ritualurile păgâne sunt superstiții care te induc în eroare și sunt calea spre Iad. Înțelegi asta?

— Da, părinte.

— Pentru ispășirea ta, spune Tatăl Nostru de zece ori, Ave Maria de șase ori și Crezul Apostolilor o dată. Și trebuie să faci un efort susținut să convertești pe oricine urmează căile păgânilor.

— Da, părinte.

— Bine, atunci, fă Actul de Pocăință.

În timp ce recitam Actul de Pocăință, părintele Benedict murmură binecuvântări și făcu semnul crucii.

Papa și mama încă mai stăteau pe canapea, cu capetele plecate, când am ieșit. M-am așezat lângă Jaja, mi-am plecat capul și mi-am făcut penitența.

Pe când mergeam acasă, Papa vorbea tare, peste Ave Maria.

— Sunt fără pată acum; suntem cu toții fără pată. Dacă ne cheamă Domnul chiar în clipa asta, mergem drept în Rai. Drept în Rai. Nu trebuie să trecem prin curățirea din Purgatoriu. Zâmbea, cu ochii luminați și bătea ușor cu degetele în volan. Și încă mai zâmbea când o sună pe tușica Ifeoma imediat ce ajunserăm acasă, înainte de ceai.

— Am discutat cu părintele Benedict și el spune că-i putem lăsa pe copii să meargă în pelerinaj la Aokpe, dar trebuie să înțelegi că ce se întâmplă acolo nu a fost verificat de Biserică. O pauză. Șoferul meu, Kevin, îi va aduce. O pauză. Mâine e prea devreme. Poimâine. O pauză lungă. Bine, fie. Domnul să te binecuvânteze, pe tine și pe copii. La revedere!

Papa puse telefonul jos și se întoarse spre noi.

— Plecați mâine, așa că duceți-vă sus și faceți-vă bagajele. Pentru cinci zile.

— Da, Papa, am spus eu și Jaja deodată.

— Poate, anam asi, spuse mama, n-ar trebui să meargă în vizită la mătușa lor cu mâna goală.

Papa se holbă la ea de parcă era surprins că deschisese gura.

— Vom pune niște mâncare în mașină, desigur, cartofi dulci și orez, spuse el.

— Ifeoma mi-a spus că nu se prea găsesc butelii de gaz în Nsukka.

— Butelii de gaz?

— Da, pentru bucătărie. Mi-a spus că acum folosește vechea ei sobă pe petrol. Îți amintești poveștile despre petrolul contrafăcut, din cauza căruia au explodat sobe și au murit oameni? Mă gândeam că poate ai putea să îi trimiți o butelie sau două de la fabrică.

— Asta ați plănuit tu și cu Ifeoma?

— Kpa, eu ți-am făcut doar o sugestie. Tu hotărăști.

Papa se uită atent la fața mamei o vreme.

— Bine, spuse și se întoarse din nou la mine și la Jaja. Mergeți sus și împachetați-vă lucrurile. Puteți să vă luați douăzeci de minute din timpul de studiu.

Am urcat încet pe scările arcuite. Mă întrebam dacă stomacul lui Jaja fremăta ca și al meu. Era prima dată în viață când aveam să dormim în altă casă fără Papa.

— Vrei să mergi la Nsukka? am întrebat când am ajuns pe palier.

— Da, spuse el, și ochii lui spuneau că știe că și eu vreau. Și nu puteam găsi cuvinte în limbajul nostru din priviri, să-i spun cum mi se încorda gâtul gândindu-mă că vom petrece cinci zile fără vocea lui Papa, fără pașii lui pe scări.

•

A doua zi de dimineață, Kevin aduse două butelii pline de la fabrica lui Papa și le puse în portbagajul automobilului Volvo, lângă saci cu fasole și orez, niște cartofi dulci, mănunchiuri de banane verzi Plantain și ananas. Eu și Jaja așteptam lângă tufele de hibiscus. Grădinarul curăța tufele de bougainvillea, îmblânzind florile care ieșeau sfidător în afară. Greblase pe sub copacii de frangipan și frunze moarte și flori rozalii erau adunate în grămezi, gata de pus în roabă.

— Aveți aici programul pentru zilele în care veți sta în Nsukka, spuse Papa. Foaia de hârtie pe care mi-o vârî în mână arăta la fel ca programul lipit deasupra mesei de birou de la etaj, doar că trecuse acolo „două ore împreună cu verișorii” în fiecare zi.

— Singura zi în care sunteți scutiți de acest program e când merge