Edeard se târî mai aproape de gaură, aşteptându-se pe jumătate ca a treia mână a lui Obron să-l împingă. Picioarele i se împrăştiară pe noroiul semiîngheţat din jurul dalelor, iar el privi peste margine. Wedard făcuse o treabă bună căptuşind tunelul circular, pietrele erau tăiate perfect şi fixate mai bine decât zidurile multor cabane. Puţul acesta nu se va prăbuşi la fel ca ultimul. Întunericul pândea zece metri mai jos, ca o ceaţă de nepătruns. Televederea sa cercetă şi mai mult, ajungând la apă la peste treizeci de metri sub nivelul solului.

– Eşti gata? întrebă Melzar.

Vocea îi sunase cu simpatie. Fără sprijinul Maestrului Apei, consiliul nu i-ar fi permis lui Edeard să încerce pisicile.

– Da, domnule.

Edeard, Akeem, Melzar, Barakka şi Wedard îşi extinseră fiecare cea de-a treia mână pentru a ridica prima pisică din căruţă. Toţi cei adunaţi îşi folosiră televederea pentru a-i urma în tunelul sumbru. Când ajunseră la apă, Edeard se încordă. Dacă se scufundă?

– Şi îi dăm drumul, spuse Akeem relaxat şi cu încredere, aşa că Edeard se văzu nevoit să se conformeze. Pisica se mişcă, neperturbată. Edeard îşi dădu seama că îşi ţinuse respiraţia, neliniştea împânzindu-i mintea şi putând fi simţită de toată lumea, în special de Obron. Uşurarea lui fusese la fel de uşor de perceput de către săteni.

Nu mult după aceea, toate cele cinci pisici pluteau pe apă. Melzar însuşi coborî un furtun de cauciuc gros, derulându-l încet de pe cilindrul pe care era bobinat. Capătul era extrem de complicat, ramificându-se de mai multe ori ca şi cum i-ar fi încolţit rădăcini. Edeard se întinse peste dalele de piatră din jurul ghizdurilor, ignorând noroiul rece ca gheaţa care i se îmbiba în pulover. Un aer cald se degaja din puţ gâdilându-i faţa. Închise ochii, concentrându-se numai pe cea de-a treia mână în timp ce conecta capetele furtunului la branhiile pisicilor. La comanda lui, buzele musculoase simple se închiseră în jurul tuburilor de cauciuc, formând un sigiliu strâns. O pisică genistar standard avea trei mari vezici de plutire ce îi ofereau un control complet asupra flotabilităţii în timp ce înota, permiţându-i să plutească liniştit sau să se scufunde la mai mulţi metri în jos. În jurul acestor vezici modelase Edeard noile pisici, extinzându-le pentru a ocupa optzeci la sută din volumul total al organismului, înconjurându-le cu muşchi, astfel încât să devină nişte pompe primitive, ca o inimă de apă. Le ordonă prin televorbire să înceapă secvenţa de contractare a muşchilor, intrând astfel într-un ritm elementar.

Toată lumea tăcu când Edeard se ridică în picioare. Ochii şi televederile erau concentrate pe rezervorul gigantic de piatră instalat lângă puţ. Capătul furtunului era curbat peste el. Pentru un minut dureros de lung nu se întâmplă nimic, apoi se auzi un sunet gâlgâit. Picături de apă ţâşniră afară, preludiul unui torent spumos ce se scurgea în rezervor. Acesta începu să se umple remarcabil de rapid. Edeard îşi aminti debitul de apă de la vechea pompă. Cel de acum avea presiunea de câteva ori mai mare. Melzar cufundă o ceaşcă în apă şi o gustă.

– Proaspătă şi pură, anunţă cu glas tare. Şi mai mult decât atât, suficientă.

Se plasă în faţa lui Edeard şi începu să aplaude, privind mulţimea şi încurajând-o. Ceilalţi i se alăturară curând. Edeard se afla în centrul unei furtuni de aplauze. Obrajii îi ardeau din nou, dar de data asta nu-i mai păsa. Braţul lui Akeem îi înconjură umerii. Mintea îi strălucea de mândrie. Chiar şi Geepalt recunoscu succesul, deşi în silă. Obron şi acoliţii săi dispăruseră.

Mai era şi curăţatul, desigur. Sacii de terci gras de legume pe care îl vor digera pisicile erau umpluţi şi poziţionaţi lângă puţ. Supapele erau ajustate astfel încât acesta să picure în doze constante în josul tuburilor subţiri. Edeard conectase capătul îndepărtat al fiecărui tub la gura unei pisici, instruindu-le să sugă încet. Wedard şi ucenicii săi fixaseră furtunul într-o parte a puţului. Terenul fusese eliberat. În cele din urmă, lespedea uriaşă de piatră pentru acoperiş fusese şi ea trasă deasupra, sigilând pisicile în noul lor mediu confortabil. Între timp, ucenicii şi ge-maimuţele menajere făcuseră deja cozi la jgheab, cu urcioare mari în mâini.

– Ai un talent rar, băiatul meu, spuse Melzar privind apa care sălta aproape de partea de sus a rezervorului. Cred că va trebui să se sape un canal de scurgere pentru a face faţă surplusului. Atunci, fără îndoială, consiliul va cere curând schema sistemului aceluia trăsnit de conducte pentru a furniza apă caselor. Asta înseamnă o adevărată revoluţie. Akeem, aş fi onorat dacă tu şi ucenicul tău v-aţi alătura nouă pentru masa de seară.

– Voi fi fericit să eliberez o parte din vinul pe care îl ţineţi prizonier, spuse Akeem. Am auzit că sunt temniţe întregi pline sub sala breslei tale.

– Ha! Melzar se întoarse spre Edeard. Îţi place vinul, băiete?

Edeard realiză că întrebarea era sinceră. Pentru prima oară în viaţă nu erîntrebă doar din simplu amuzament.

– Nu sunt sigur, domnule.

– Atunci ar fi mai bine să afli.

Mulţimea plecase, ţesând o atmosferă de satisfacţie rară care pătrundea tot satul. Circula sentimentul că acesta era un mod bun de a începe noul sezon de primăvară, un semn că timpurile deveneau mai bune. Edeard rămase lângă rezervor în timp ce ucenicii îşi umpleau urcioarele. Nu era sigur că nu-şi imagina doar, dar păreau că îl tratează cu un pic mai multă aprobare decât înainte. Câţiva chiar îl felicitară.

– Îţi bântui locul victoriei?

Era Salrana. Zâmbi larg spre ea.

– De fapt, mă asigur doar că pisicile nu se prăbuşesc epuizate sau că nu se desprind furtunurile. Chestii de genul ăsta. Există încă o mulţime de lucruri care pot merge prost.

– Bietul Edeard, mereu pesimist.

– Nu astăzi. Ziua de azi a fost…

– Glorioasă.