– Te-am întrebat ceva, spuse ea. De ce m-ai urmărit toată ziua?

– Madame Fiocca, v-am urmărit toată săptămâna, spuse calm bărbatul, după care o călcă cu putere pe vârful piciorului.

Durerea i se ridică pe gambă. În același moment el îi apucă antebrațul, i-l răsuci și o aruncă pe Nancy peste umăr. Ea căzu pe un șold, iar cuțitul îi zbură din mână de cealaltă parte a aleii.

– Vită ce ești, mi-ai rupt ciorapii! icni Nancy imediat ce își recăpătă răsuflarea și putu vorbi.

Se ridică în coate. Omul râse și îi întinse o mână.

– Mii de scuze. Numele meu este Ian Garrow.

Ea se holbă la umbra lui o clipă, apoi îl luă de mână și el o ridică în picioare.

– Te cunosc, spuse ea, frecându-și șoldul. Ai lucrat cu Marie. Ai scăpat, deci?

– Am scăpat, răspunse el. Chiar la timp. Din ce am auzit, Marie e încă în siguranță, dar o mare parte din rețea a fost deconspirată. Foarte puțini mai operează acum. Făcu o pauză. Pilar mi-a povestit de isprava ta, cum l-ai împins pe băiatul ăla în râu. Aparent, a povestit mai multor oameni. Lucru remarcabil, având în vedere că ea nu prea zice nimic niciodată.

– Se smiorcăia.

Garrow scoase o țigară și așteptă o clipă. Nancy nu-i oferi bricheta, așa că aprinse un chibrit și, în secunda cât stătu aprinsă flacăra, Nancy îi văzu obrajii scofâlciți și nasul lung. Simți un val de speranță în coșul pieptului.

– Mai ai și alte vești din Marsilia?

– Da, dar nimic despre soțul tău, din păcate.

Dintr-odată, Nancy simți cum o dor toate oasele. Era obosită și nefericită din nou. Poate era de la ginul ăla de contrabandă pe care îl băuse la New York când plecase prima dată din Australia. Dintr-un motiv sau altul, Nancy nu rămânea beată prea mult timp. Amețeala de la șampania de la bar, bucuria râsului și a conversației, chiar și entuziasmul confruntării scurte și umilitoare cu Garrow o părăsiră.

– Doamnă Fiocca, spuse Garrow încet, chiar vreți să luptați?

– Doamne Dumnezeule, cred că aș înnebuni dacă n-aș lupta, Garrow! răspunse ea.

El băgă mâna în buzunar, scoase un bilețel și i-l întinse. Părea a fi o carte de vizită, dar nu putu citi nimic în întuneric.

– Vino la adresa asta mâine, pe la trei, să zicem.

Apoi își duse mâna la pălărie și se îndepărtă.

Capitolul 17

Cartea de vizită o duse pe Nancy la o clădire de birouri urâtă, deasupra unei reprezentanțe auto cu obloanele trase. Erau mai multe sonerii, ca într-un bloc de apartamente. Doar soneria cea mai de jos avea etichetă. Era ca o mică rugăminte metafizică. „Vă rugăm, sunați.“

Sună și așteptă... Doamne, o să fie asemenea Forțelor Franceze Libere. Brusc se auzi un bâzâit și Nancy deschise ușa. Un rând de trepte joase ducea către un hol larg. Poate că, cu douăzeci de ani în urmă, fusese un bloc Art Deco destul de șic, dar atunci totul arăta cam ponosit. Era liniște. Nu văzu decât pereți cu lambriuri de stejar deschis la culoare și o ușă de lift pe care scria „Defect“. Nu erau ofițeri care să-și dea importanță. Nancy nu reușea să-și dea seama dacă asta era de bine sau de rău.

Femeia din spatele biroului era mai tânără de data asta și îi rânji lui Nancy într-un exces de fericire. Era dată cu un ruj de un roșu foarte aprins.

– Cumpărați obligațiuni de război?

Nancy îi strecură cartea de vizită pe care o primise și fata apăsă imediat și discret un buton de sub birou.

– Îmi place foarte mult rujul dumneavoastră, spuse Nancy. În ceea ce privește motivul pentru care sunt aici, n-am nici cea mai vagă idee.

– Aceasta este condiția umană, se auzi o voce de bărbat în spatele ei. Nancy se întoarse și îl văzu pe Garrow cum deschide o ușă ascunsă în spatele unui lambriu. Îi întinse mâna.

Ea ridică bărbia.

– Îmi cer scuze că nu dau mâna, Garrow. Un bărbat dubios m-a agresat aseară și sunt un pic timidă.

– E bine și așa, răspunse Garrow, invitând-o, cu o plecăciune respectuoasă, să intre în birou. Înseamnă că nu o să auzim despre vaginul dumneavoastră astăzi.

Fata de la birou pufni în râs, dar mască asta, nu foarte bine însă, într-un acces de tuse.

– Mulțumesc, domnișoară Atkins, spuse Garrow și o grăbi pe Nancy să intre.

Biroul prin care trecură ducea spre un alt culoar. Bărbatul se întoarse spre dreapta și ajunseră într-un alt culoar, lucru care părea imposibil, având în vedere forma clădirii. Apoi mai