vânzătoare oarecare, şi era nepotrivit, dar cel puţin îl aveam, şi mi-a cumpărat şi o haină de blană – pe care n-aveam unde s-o port, pentru că nu-mi dădea voie să ies, dar aveam haina – şi lenjerie cochetă şi neglijeuri, alese şi ele de vânzătoare dar cel puţin cele mai bune sau oricum cele mai scumpe – cel puţin după gustul cel mai ostentativ al unui grangur cu portofelul plin al lumii interlope. Pentru că el voia ca eu să fiu mulţumită, înţelegeţi; şi nu numai mulţumită, nici măcar nu avea nimic împotrivă dacă eram şi fericită: doar să fiu acolo când sau în cazul în care poliţia avea în cele din urmă să facă legătura între el şi asasinatul acela din Mississippi; nu numai că nu avea nimic împotrivă dacă eram fericită; chiar a făcut el însuşi efortul să vadă că eram astfel. Şi astfel în sfârşit am ajuns şi la asta, pentru că acum trebuie să vă spun şi asta ca să vă dau un motiv valabil pentru ce v-am trezit la ora două dimineaţa ca să vă cer să salvaţi viaţa unei ucigaşe.

 

Tace acum, se întinde şi îşi ia ţigara neaprinsă de pe tavă, apoi îşi dă seama că nu e aprinsă. Stevens ridică bricheta de pe birou şi începe să se ridice de la locul lui. Încă privind-o pe Temple, guvernatorul îi face cu mâna lui Stevens un semn mic să se oprească. Stevens ezită şi apoi împinge bricheta pe tăblia biroului spre locul unde Temple ar putea s-o ridice, şi se aşază. Temple ia bricheta, o aprinde, îşi aprinde ţigara, închide bricheta şi o pune la loc pe birou. Dar după ce trage un singur fum din ţigară, o lasă la loc pe tavă şi se aşază la locul ei înainte de a reîncepe să vorbească.

 

Pentru că mai aveam încă amândouă mâinile şi picioarele şi ochii; aş fi putut să mă las să alunec pe burlan oricând, singura deosebire fiind că nu am făcut-o. Nu părăseam niciodată camera decât târziu noaptea, când venea el într-o maşină închisă de mărimea maşinii uneia de la pompele funebre, şi el şi cu şoferul pe bancheta din faţă, şi eu şi cu madama pe bancheta din spate, mergând cu viteza de patruzeci şi cincizeci şi şaizeci de mile pe oră în sus şi în jos pe aleile dosnice ale cartierului cu felinare roşii. Care – aleile astea dosnice – au fost tot ce am văzut eu din cartierul acela. Nu mi se dădea voie nici măcar să le întâlnesc sau să le primesc în cameră sau nici chiar să le văd pe fetele celelalte din casă, nici chiar să stau cu ele după ce-şi terminau treaba şi să le ascult discutând despre treaba asta a lor în vreme ce-şi numărau fisele sau vânătăile sau făcând ce mai făceau în vreme ce şedeau claie peste grămadă pe paturile celorlalte în dormitorul lor anume improvizat…

(face din nou o pauză, apoi continuă cu un fel de surpriză, de uimire)

Da, era ca în dormitorul de la şcoală: mirosul: de femei, de femei tinere, toate preocupate să se gândească nu la bărbaţi, ci la bărbat; doar ceva mai puternic, mai calm, mai puţin excitat – stând acolo pe paturile momentan nefolosite şi discutând exigenţele – ăsta sigur e cuvântul potrivit, nu? – profesiei lor. Dar nu şi eu, nu Temple: închisă acolo în camera aceea douăzeci şi patru de ore pe zi, neavând nimic de făcut decât expoziţii de modă cu haina de blană şi pantalonaşi fantezi şi neglijeuri, şi nimeni să le vadă decât o oglindă de două picioare şi o servitoare negresă; atârnând uscată şi sigură în miezul păcatului şi plăcerii ca şi cum aş fi fost suspendată la douăzeci de coţi în adâncuri într-un clopot de scufundare în miezul oceanului. Pentru că el voia ca ea să fie mulţumită, înţelegeţi. El a făcut chiar ultimul efort el însuşi. Însă Temple nu dorea doar să fie mulţumită. Astfel că ea a trebuit să facă ceea ce noi, fetele de bordel, numim că s-a îndrăgostit.

 

GUVERNATORUL

Aha.

 

STEVENS

Tocmai.

 

TEMPLE

(repede, către Stevens)

Tu taci.

 

STEVENS

(către Temple)

Taci tu.

(către guvernator)

El – Vitelli – i se spunea Popeye – l-a adus el însuşi pe omul acela acolo. Acela – tânărul…

 

TEMPLE

Gavin! Nu, îţi spun!

 

STEVENS

(către Temple)

Te îneci într-un ocean de abjecţie şi de moderaţie, când singurul lucru de care ai nevoie este adevărul.

(către guvernator).

…era cunoscut în lumea lui sub numele de Red, Alabama Red; cunoscut nu poliţiei, sau nu oficial ştiut astfel, întrucât nu era un criminal, sau oricum nu încă, ci doar un dur, probabil bântuit mai mult de o simplă eupepsie decât de orice altceva. Era un om al casei – un debarasor – la clubul de noapte, taverna, din periferia oraşului, pe care o avea Popeye ca proprietate personală şi care era cartierul general al lui Popeye. A murit la scurtă vreme după aceea într-o alee dosnică din spatele închisorii lui Temple, de un glonte provenind din acelaşi pistol cu care se săvârşise şi crima din Mississippi, deşi şi Popeye însuşi era mort şi el, spânzurat în Alabama pentru un asasinat pe care nu-l săvârşise el, înainte ca pistolul să fi fost găsit şi pus în legătură cu el.

 

GUVERNATORUL

Înţeleg. Şi acest – Popeye…

 

STEVENS

…s-a descoperit el însuşi trădat de unul dintre propriii săi servitori, şi s-a răzbunat princiar pe cel care-i pătase blazonul? Te-ai înşela dacă ai spune asta. Îl subapreciezi pe acest précieux, pe această floare rară, pe această bijuterie, Vitelli. Ce nume avea. Un hibrid, un impotent. A fost spânzurat anul următor, fireşte. Dar nici asta nu a fost cum trebuie; chiar şi eliminarea lui a fost degradantă, o batjocură până şi faţă de rămăşiţa de demnitate pe care omul a mai fost în stare să i-o atribuie abolirii omului atunci când devine necesară. El ar fi trebuit să fie strivit oricum sub o gheată uriaşă