Luă ultima felie de pâine cu unt de arahide, ridică farfuria în timp ce o mânca, scutură firimiturile de pâine pe jos şi o aşeză pe cea de a doua farfurie. De fapt, avusese de gând ceva cu totul diferit decât să se ocupe de afaceri. Tocmai comerţ angro cu echipament video! Asta îl preocupa. Va trebui să-i întrebe pe partenerii lui de afaceri indieni dacă erau dispuşi să accepte modificările fără îndoială necesare, pentru a ajusta un sistem proiectat în funcţie de necesităţile comerţului angro cu anvelope la cel al comerţului angro cu tehnică video. Asta s-ar rezolva din fericire cu câteva simple e-mailuri. Dar tocmai video...

Oare să folosească ocazia? Avea bani suficienţi. Putea să stea foarte bine cu mâinile-n sân. „Prostii”, bombăni el şi scoase cablul de legătură dintre computer şi telefon. La asta va putea să se gândească altădată, cel mai bine după o noapte de somn. Îl supăra că această coincidenţă ciudată îi umbla prin cap.

*

Săpătorii nu îşi întrerupseră micul dejun când profesorul Wilford-Smith se apropie de cortul ce adăpostea bucătăria, dar rumoarea discuţiilor scăzu şi aproape toţi aruncară priviri curioase în direcţia lui. De la descoperirea misterioasă făcută în Zona 14 circulau cele mai fantastice zvonuri. Că s-ar fi găsit ceva militar, credeau unii că ştiu. Nu, dăduseră peste o comoară extraordinară, susţineau alţii. Doar prezenţa echipelor de televiziune americane nu voia să se potrivească bine în nici un scenariu.

— David, îl strigă arheologul pe bucătarul-şef, un tânăr cu părul creţ şi cu o faţă veşnic încruntată.

— Domnule profesor?

— Îl caut pe Foxx, explică Wilford-Smith şi îşi aruncă privirea cercetătoare asupra rândurilor de mese ocupate la refuz, din afara cortului. L-ai văzut cumva din întâmplare?

— A fost aici. Şi-a umplut tava ochi, ca şi cum murea de foame, şi apoi a plecat înapoi la corturi.

Nu se vedea cu ochi buni când vasele părăseau domeniul de influenţă al bucătăriei, pentru că exista tendinţa ca ele să nu se mai întoarcă, ci să dispară în vreo crăpătură dintre pietre şi să devină un bun al viitorilor arheologi.

— Poţi trimite pe cineva sus să-i transmită că vreau să vorbesc cu el?

— Nici o problemă. Chiar acum?

— Da, te rog. Să vină la rulotă, a doua de aici.

— Se rezolvă.

*

Stephen azvârli cablul înapoi în geanta de voiaj şi scoase o casetă cu CD-uri. Asta era, asta a vrut să facă în afară de luarea micului dejun: să facă nişte cercetări. CD-ul pe care îl extrase cutiuţa cu capac şi pe care îl puse în unitatea de disc a computerului său conţinea ENCYCLOPAEDIA BRITANNICA în întregime.

Mic copil fiind, se uitase mereu cu veneraţie la cele peste treizeci de volume măreţe legate în piele, care-şi aveau reşedinţa în biroul tatălui, într-un raft special rezervat pentru asta. Din când în când avea permisiunea să o răsfoiască şi mult timp crezuse că Britannica conţinea absolut tot ce trebuia să ştii. Chiar şi când descoperise mai târziu că nu era câtuşi de puţin aşa, că şi articolele cele mai detaliate şi mai profunde ale Enciclopediei Britanice conţineau trimiteri lungi cât un cot la lucrări de specialitate, care te duceau mai departe, îşi păstrase totuşi obiceiul ca atunci când voia sau trebuia să ştie ceva să îşi înceapă cercetările cu aceste cărţi. Devenise un ritual care îi era foarte drag.

Culisa unităţii de disc se închise cu un zgomot de frecare şi apoi se auzi zumzăitul cu care discul argintiu era propulsat pe turaţia corectă. Stephen selectă motorul de căutare aferent şi apoi se opri.

„Căutarea după cuvânt-cheie”: aşa scria şi o linie subţire ca o aţă licărea în aşteptarea introducerii datelor respective.

Stephen ezita.

Nu era chiar atât de simplu. Brusc îi apărură amintiri din copilărie - duminici, pajişti şi boschete înflorite şi dezamăgirea că trebuia să poarte haine frumoase şi că nu avea voie să se joace afară; vizite plicticoase, interminabile la biserică, de neînţeles pentru el, după care trebuia să mai rămână un timp indefinit în faţa bisericii, pe când cei mari stăteau de vorbă, zâmbind încontinuu, fiind fals prietenoşi cu oameni despre care acasă vorbeau numai lucruri rele.

Mai erau şi colegi de şcoală şi copii din vecini, care de asemenea stăteau lângă părinţi, la fel de frumos îmbrăcaţi şi ciudat de prietenoşi.

Se uită la tastele negre ale computerului, ca şi cum le vedea pentru prima oară. Iată litera I. Cu ea trebuia să înceapă. Ce era atât de greu?

Scrise „Isus Hristos” şi iar se opri.

Ceva greu, posomorât părea să se concentreze în interiorul corpului său. Se simţea ca un lucru ameninţător, negru şi ameninţător. Şi din nou amintiri. Despre o cruce imensă, ce se ridica peste micuţul Stephen, de care atârna un trup supraomenesc de mare şi care se uita la el de sus, cu o faţă schimonosită de durere. Despre vagi avertismente care rămâneau de neînţeles şi înfricoşătoare, când trebuia să le asculte şi să dea din cap afirmativ la ele; abia mult mai târziu, când sărutase pentru prima oară o fată, apăruseră ca voci interioare îngrozitoare, ca şi cum aşteptaseră în toţi aceşti ani acest moment, ca bombe cu explozie întârziată pe fundul mării subconştientului său.

Apăsă tasta „enter” şi unitatea de disc CD-ROM începu să zumzăie. Pe ecran apărură liste de cuvinte-cheie, un număr infinit.

Isus Hristos sau Isus din Galileea sau Isus din Nazareth. Urma o listă de domenii înrudite, subîmpărţite în diverse ramuri: Literatură biblică. Doctrină şi credinţă. Viaţă. Artă. Ritualuri şi Veneraţie. Interpretări teologice şi filozofice. Vezi şi: Creştinătate, Noul Testament.

Pe timpul unei bătăi a inimii avu senzaţia că şi-a ieşit din corp şi se privea el însuşi cum şedea şi studia o listă de cuvinte-cheie pe monitorul unui computer. Simpla descriere a aparatului acesta ar fi părut cu treizeci de ani în urmă o pură fantezie. Şi totuşi, acum stătea cu adevărat pe o masă, într-un mic cort îmbâcsit, ridicat într-una dintre cele mai pustii zone ale Israelului, a ţării în care cu două mii de ani în urmă se întâmplaseră nişte evenimente, sau nu se întâmplaseră, depinde pe cine credeai - evenimente care, pentru unii