1011 Mircea Eliade, op.cit., p. 202.

1012 Ibid., pp. 207-208.

1013 Ibid., pp. 210-211.

1014 Ibid., p. 215.

1015 Mircea Eliade, Mefistofel şi Androginul, Humanitas, Buc., 1995, p. 193.

1016 Ibid., p. 199.

1017 Vezi aici şi analiza lui Natale Spineto, op.cit, pp. 190-213. Este de urmărit şi analiza pe care o face Carlo Ginzburg în eseul său: Mircea Eliade’s ambivalent legacy, din volumul Hermeneutics, Politics, and History of Religions. The Contested legacies of Joachim Wach and Mircea Eliade, edited by Christian K. Wedemayer and Wendy Doniger, Oxford University Press, 2010, pp.342-358. Teza lui Ginsburg este că înţelegerea arhetipului i-a fost relevată lui Eliade de lectura cărţii lui Jung şi Kerényi, Introducere în esenţa mitologiei (Einführung in das Wesen der Mythologie, 1941). Este vorba de următorul fragment: „S-a vorbit pe bună dreptate despre „viaţa alcătuită din citate“ a omului epocilor mitologice şi e foarte adevărat că aceasta a fost concretizată prin imagini, pe care nimic mai potrivit nu le-ar fi putut înlocui. S-a spus despre omul antichităţii că, înainte de a face ceva, se trăgea înapoi cu un pas la fel ca toreadorul care se pregăteşte să dea lovitura mortală. El îşi căuta un model din trecut, în care să se ascundă ca într-un costum de scafandru pentu a plonja, astfel protejat şi, în acelaşi timp, deformat, în probelma prezentului. Astfel, viaţa sa îşi găsea propriul mod de expresie şi propriul sens. Pentru el, mitologia poporului din care făcea parte nu erea doar convingătoare, adică plină de sens, ci în acelaşi timp şi explicativă, raţională“ (am citat din varianta în limba română a Introducerii…, apărută la Amarcord, în 1994, p. 40). Citatul (mai lung decât la Ginsburg) se află în „Introducere. Despre originea şi fundamentul mitologiei“, semnată de Kerényi şi este într-adevăr perfect consonant cu întreaga teorie eliadiană a arhetipului, dar este foarte puţin probabil să fi avut o influenţă decisivă asupra înţelegerii eliadiene, întrucât aceasta era deja constituită în datele ei fundamentale. Este adevărat că Eliade nu va folosi în mod constant cuvântul arhetip decât după apariţia Comentariilor…(1943), dar nu se poate vorbi de o noutate în sistemul eliadian, ci doar de precizarea definitivă a unui termen. De altfel, Kerényi foloseşte mai departe în text chiar termenul grec de άρχαί (pluralul lui άρχή): „Mitologia autentică furnizează raţiunea de a fi astfel încât povestitorul de mituri se regăseşte pe sine, laolaltă cu expunerea vie şi trăită, în epocile primordiale. El se redescoperă fără ocolişuri sau rătăciri, fără eforturi sau căutări, în epoca primordială care îi e familiară, în mijlocul άρχαί-lor despre care vorbeşte“ (op. cit., p. 44), ceea ce întăreşte, într-adevăr, teza influenţei, dar nu poate fi decisiv pentru concluzia că Eliade de abia acum ar introduce în sistemul său ideatic şi hermeneutic noţiunea de arhetip. Deşi Ginzburg afirmă că Eliade nu citează lucrarea celor doi savanţi, acesta o face, la pagina 52 a lucrării sale, este adevărat, cu referire directă la „arhetipul copilului“, şi nu cu referire la înţelegerea noţiunii ca atare. Vezi aici şi opinia lui Culianu, care face şi el referire la cunoaşterea cărţii de către Eliade, în Mircea Eliade, Nemira, 1995, p. 51.

1018 Comentarii…, cit., p.13.

1019 Eliade putea fi influenţat în alegerea termenului şi de Ananda Coomaraswamy, care în nota 93 a textului său din Zalmoxis, II, 1, 1939 scria: „If then is a „portrait“ of God wich we are dealing, we say with perfect logic that worship paid to it is paid to the archetype and not to the aesthetic surfaces themselves“, op.cit., p. 49. Pentru influenţa decisivă a lui Coomaraswami pledează Paola Pisi în studiul său: „I «Tradizionalisti» e la formazione del pensiero di Eliade“, în Luciano Arcella, Paola Pisi, Roberto Scagno, a cura di, Confronto con Mircea Eliade. Archetipi mitici e identità storica, Jaca Book, Milano, 1998, pp. 43-133, în special pp. 64-72 şi nota 125, p. 112.

1020 Carl Gustav Jung, Conceptul de inconştient colectiv, în Opere complete, vol. I, Editura Trei, pp. 53-54.

1021 C.G. Jung, Despre arhetipurile inconştientului colectiv, în Opere complete, vol. I, cit., pp. 14-15.

1022 Op.cit., p.