and History of Religions. The Contested legacies of Joachim Wach and Mircea Eliade, edited by Christian K. Wedemayer and Wendy Doniger, Oxford University Press, 2010, pp. 322-323.

999 Tradusă în lb. română cu titlul Nostalgia originilor. Istorie şi semnificaţie în religie, Humanitas, Buc., 1994. Vezi aici Douglas Allen, Mit şi religie la Mircea Eliade, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011, pp. 169-224.

1000 Vezi aici şi Natale Spineto, capitolul „Simbol şi interpretare: Hermneutica lui Eliade“, din Mircea Eliade, istoric al religiilor. Cu o corespondenţă inedită Mircea Elaide-Károly Kerényi, Curtea veche, Buc., 2009, pp. 214-240.

1001 Mircea Eliade, op.cit., p. 407.

1002 Ibid., p. 408.

1003 Vezi, de exemplu, chiar studiul „Svayamatrnna: Janua Coeli“ din Zalmoxis, nr. 2, an II, 1939, Bucureşti. „It is one of the most distinctive traits of the „primitive mentality“ that objects, beings, phenomena in general, can be for it at one and the same time what they „are“, and something other than themselves. We see only the aesthetic surfaces, or facts, of phenomena, wether natural or artificial: but for primitive metaphysics the words of St. Thomas hold good, that „this science has the property that the things signified by the words have also signification“(Sum. Theol., I.l.10). Primitive art depicts, not what what the artist sees, but what he knows; it is algebric rather than arithmetical. It is not a question of abilities; we know very well that the primitive artist, old Egyptian or Aurignacian, for example, could be wonderfully realistic when he had the intention, just as we know tht it was not a nartistic inability that can be evoked to explain the absence of an anthropomorfic imagery in early Christian or early Buddhist art. If our children also draw what thy know and mean, rather than what they see, it does not follow that the primitive artist (who held, like Augustine, that it is by their ideas that we judge of what things ought to be like, and „really“ are like) was a child by comparison with us, who very soon demand of our children to „correct“ their draying by the „model“, op.cit., pp.16-17. Pentru R. Guénon, vezi Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, Buc., 1997. Iată interpretarea guénoniană a simbolului: „Dar nu e suficient să privim simbolismul numai prin latura lui umană, aşa cum am făcut-o până aici; pentru a-i pătrunde întreaga semnificaţie, trebuie să-l considerăm şi sub aspectul său divin, dacă ne este permis să ne exprimăm astfel. Dacă observăm că simbolismul îşi are fundamentul în natura însăşo a fiinţelor, că se află în perfectă concordanţă cu legile acestei naturi, şi dacă ne gândim că legile naturale nu sunt în fapt decât p expresie, ca un fel de exteriorizare a Voinţei divine, acest fapt nu ne permite oare să afirmăm că simbolismul este de origine „nonumană“, cum spun hinduşii, sau, în alţi termeni, că principiul său îşi are obârşia în ceva mai înalt şi dincolo de umanitate ?“, „Verbul şi simbolul“ în op.cit., p. 17.

1004 Mircea Eliade, Imagini şi simboluri, Humanitas, Buc., 1994, pp. 11-32.

1005 Ibid., p. 15.

1006 Ibid., p. 19.

1007 Vezi aici pentru interpretaera simbolului la Eliade şi I.P.Culianu: „Mircea Eliade la răscrucea antropologiilor“, în I.P. Culianu, Studii româneşti I, Nemira, Buc., 2000, pp. 367-379.

1008 Ibid., p. 22.

1009 Vezi pp.21-32.

1010 „Redobândind conştiinţa propriului său simbolism antropocosmic – care e numai o variantă a simbolismului arhaic -, omul modern va câştiga o nouă dimensiune existenţială, complet ignorată de existenţialismul şi istoricismul actuale: un fel de a fi autentic şi major, care-l apără de nihilism şi se relativismul istoricist, fără să-l sustragă totuşi istoriei. Căci şi istoria ar putea să-şi găsească într-o zi adevăratul ei sens: acela de epifanie a unei condiţii umane glorioase şi absolute. E suficient să ne amintim cum a valorizat iudeo-creştinismul existenţa istorică, spre a înţelege în ce fel şi în ce sens ar putea deveni istoria „glorioasă“ şi chiar „absolută“, op.cit., p. 44.