analiza raţiunii pure elaborate de Kant, Otto defineşte numinosul ca fiind un element pur al spiritului, id est a priori: „Acestei ultime clase îi aparţine şi numinosul. El ţâşneşte din cel mai adânc izvor al cunoaşterii existent în sufletul însuşi, deşi, fără îndoială, nu e nici anterior, nici independent de anumite date exterioare sau de anumite experienţe sensibile, ci se află în ele şi printre ele. Dar el nu izvorăşte din acestea, ci doar prin intermediul lor. Ele sunt stimuli şi <prilejuri> ca el să se manifeste, să se strecoare şi să pătrundă imediat, mai întâi într-un mod naiv şi nemijlocit, în lumea sensibilă, până ce, printr-o treptată purificare, se va desprinde de ea, sfârşind prin a i se opune în chip absolut“, în Sacrul. Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu raţionalul, trad. Ioan Milea, Dacia, Cluj, 1992, p. 142. Întâlnirea cu Otto precede întâlnirea sa cu operea lui Jung, ceea ce face mult mai probabilă o influenţă a lui Otto asupra comprehensiunii categoriei sacrului. De altfel, trebuie subliniat că multe din componentele noţiunii de sacru la Eliade provin din surse clasice diverse, retopite în sistemul şi hermeneutica eliadiană. Sacrul saturat de fiinţă, sacrul care creează realitatea este o definire care apare prima oară la William James. Otto citează fragmentul din James în capitolul 3, „Elementele Numinosului“, p. 19. Pentru definirea sacrului ca fiind coincidentia oppositorum este foarte interesant un text al lui Luther, citat de Otto în capitolul 15, „Numinosul la Luther“(din comentariul consacrat Epistolei către romani, 1515-1516, II, p. 219, nota lui R. Otto): „Bonum nostrum absconditum est, et ita profunde, ut sub contrario absconditum sit. Sic vita nostra sub morte, justitia sub peccato, virtus sub infirmitate abscondita est. Et universaliter omnis nostra affirmatio boni cuiusque sub negatione eiusdem, ut fides locum habeat in Deo, qui negativa essentia et bonitas et sapientia et justitia, nes potest possideri aut attingi nisi negatis omnibuz affirmativis nostris. Ita vita nostra abscondita est cum Christo in Deo, id est negatione omnium, quae sentiti, haberi et intelligi possunt“ (op.cit., p. 128). Eliade este foarte probabil că a cunoscut textul lui Luther chiar din lectura lui Otto şi a putut medita asupra încărcăturii sale teologice şi a valorii sale euristice pentru o hermeneutică a fenomenului religios.

987 Mircea Eliade, op.cit., p. 14.

988 Ibid., p. 14.

989 Ibid., pp. 14-15.

990 Bryan S. Rennie, Reconstructing Eliade: Making sense of Religion, State University of New York Press, 1996, pp. 20-21.

991 Douglas Allen va fi de acord cu interpretarea lui Rennie, dar va face totuşi următoarea observaţie: „Interpretarea lui Rennie e valoroasă pentru a contracara tendinţa savanţilor de a-i atribui lui Eliade o poziţie ontologică şi metafizică ori de câte ori el utilizează categoria de „sacru“. (…) Totuşi, Rennie merge prea departe cu reconstrucţia şi apărarea lui Eliade, afirmând că există un singur loc în cadrul întregii structuri a gândirii lui Eliade unde acesta utilizează o asumpţie cu adevărat ontologică“, Douglas Allen, Mit şi religie la Mircea Eliade, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011(Routledge, 1998), p. 105. Allen va insista că Eliade are o poziţie ontologică solid construită, că fenomenologia sa presupune această poziţie, iar prezenţa subiectivităţii umane în cadrul religiei, subiectivitate căreia Eliade îi conferă o importanţă fundamentală, nu conduce la anularea presupoziţiilor ontologice ale gândirii eliadiene. Trebuie să înţelegem că apărarea lui Eliade înseamnă aici apărarea statutului de savant, de om de ştiinţă a lui Eliade, eliminarea suspiciunii teologice sau metafizice asupra sa. Rennie va reveni asupra aceluiaşi subiect, pe larg, în „Mircea Eliade and the Perception of the Sacred in the Profane: Intention, Reduction, and Cognitive Theory“, Temenos Vol. 43 No. 1 (2007).

992 Mircea Eliade, op.cit., p. 15.

993 Ibid., p. 18.

994 Ibid., p. 19.

995 Ibid., pp. 19-20.

996 Ibid., pp. 188-189.

997 Vezi aici criticii lui Eliade: Ivan Strenski, Daniel Dubuisson, Robert Segal, Tim Murphy, Russel T. McCutcheon, Roger Corless infra loc.cit. etc.

998 Carlo Ginzburg, în Mircea Eliade’s Ambivalent Legacy în volumul Hermeneutics, Politics,