1041 Ibid., p. 133.

1042 Ibid., pp. 134-135.

1043 Vezi aici şi Michel Meslin, Ştiinţa religiilor, cap. „Mituri şi simboluri“, ed. cit., pp. 213-279.

1044 Vezi aici Henri-Charles Puech, Temps, histoire et mythe dans le christianisme des premiers siècles, în Proceedings of the 7 th Congress for the History of Religions, Amsterdam, September, 1950, - Amsterdam, 1951, pp. 33-52, apud Henri-Charles Puech, Despre Gnoză şi Gnosticism, Herald, 2007, pp.31-54 (En quête de la gnose, tome I, La Gnose et le temps et autre essays, Gallimard, Paris, 1978).

1045 Vezi întreg capitolul IX, „Supravieţuiri şi camuflaje ale miturilor“, op.cit., pp. 152-180.

1046 Nu este lipsit de interes (şi de o oarecare ironie „structurală“) să comparăm această concluzie eliadiană cu cea a lui Lévi-Strauss, de la sfârşitul studiului despre mit (capitolul XI, „Structura miturilor“, 1955) din Antropologia structurală: „Poate că vom descoperi într-o zi că în gândirea mitică şi în gândirea ştiinţifică funcţionează aceeaşi logică şi că omul a gândit întotdeauna la fel de bine. Progresul, dacă cumva acest termen s-ar mai putea aplica în acest caz, n-ar mai avea ca teatru conştiinţa, ci lumea, în care o omenire dotată cu însuşiri constante s-ar găsi în decursul îndelungatei sale istorii mereu în luptă cu noi obiecte“, op.cit. p. 279. Eliade vedea mitul camuflându-se în modernitatea tehnocratică şi consumeristă, revelând astfel un logos al lui homo sapiens, care nu poate fi abolit, o irepresibilă ascensiune spre sens, spre o existenţă care să aibă mereu o întemeiere în transcendent. Lévi-Strauss vede mitul ca pe o logică funcţională atemporală a spiritului uman, o gândire care organizează lumea, obiectele, societatea, indivizii, comunitatea într-un mişcare permanentă spre sens şi configurare. În ambele cazuri mitul subzistă, rezistă în modernitate, dar este o enormă diferenţă între mizele acestei prezenţe.

1047 Ibid., p. 180.

1048 Vezi aici I.P. Culianu, Studii româneşti, vol. I, ed. cit, loc.cit. mai sus, precum şi, în acelaşi volum, eseul „Răzbunarea gnosticilor. Gnosticismul şi literatura secolelor XIX şi XX“, pp. 162-208. Desigur, calificarea de către Culianu a lui Eliade ca gnostic este o opinie cu şanse puţine de a fi convingătoare, idee pe care el însuşi nu a mai reluat-o nicăieri.

1049 Mircea Eliade, Mituri, vise şi mistere, ed.cit., p. 157.

1050 Ibid., pp. 244-245.

1051 Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, ed. cit., p. 366.

1052 Ibid., p.392.

1053 Vezi pentru discuţia despre tradiţionalism: Luciano Arcella, Paola Pisi, Roberto Scango, Confronto con Mircea Eliade. Archetipi mitici e identità storico, Jaca Book, Milano, 1998, în special Paola Pisi, „I „tradizionalisti“ e il formazione del pensiero di Eliade“, pp. 43-133; Mark Sedgwick, Against the Modern World. Traditionalism and the Secret Intellectual History of the Twentieth Century, Oxford University Press, 2004; Antoine Faivre, Căi de acces la esoterismul occidental, vol. I-II, Nemira, Buc., 2007-2008; Mircea Eliade, „Some Notes on Theosophia Perennis: Ananda K. Coomaraswamy and Henry Corbin“, History of Religions, volumul 19/2, 1979, pp. 167-176; Liviu Bordaş, „Din nou despre Eliade şi Tradiţie“ în Timpul, 11(2003), pp.10-11, „Secretul doctorului Eliade“, în Origini-Caiete Silvane, nr. 1, 2002, pp. 72-87; Daniel Dubuisson, „L’ésotérisme fascisant de Mircea Eliade“, Actes de la recherche en sciences sociales. Vol. 106-107, mars 1995, pp. 42-51, studiu apărut în lb. română în Addenda la cartea sa Mitologii ale secolului XX. Dumézil, Lévi-Strauss, Eliade, ed.cit., pp. 275-294. Pentru evaluarea operei lui Guénon de către Eliade vezi Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, Humanitas, Buc., 1997, pp. 65-89, dar şi fragmentele din convorbirea cu Claude Henry-Roquet din Încercarea labirintului, ed.cit., pp. 127-129. Iată aici cuvintele lui Eliade: „În privinţa tradiţiei sau a Tradiţiei subiectul este totodată complex şi delicat; nu îndrăznesc să-l abordez într-o conversaţie destinsă şi cu caracter general, cum sunt aceste „întrevederi“ ale noastre. […]Dar, în zilele noastre, termenul „Tradiţie“ desemnează adesea „ezoterismul“, învăţământul