Îndată ce preşedintele părăsi apartamentul, din dormitor se auzi o voce de bas spunînd:

— Mie, Nikanor Ivanovici ăsta nu mi-a plăcut. E un potlogar, un hoţoman. N-am putea face să nu mai vină pe aici?

— N-aveţi decît să porunciţi, messire... răspunse de undeva glasul lui Koroviev, dar un glas răsunător, cristalin, nu ca cel de mai adineauri, spart.

în aceeaşi clipă, translatorul blestemat se şi afla în vestiar, unde, după ce formă un număr, vorbi plîngăreţ din cale-afară.

— Alo! Socot de datoria mea să vă înştiinţez că preşedintele asociaţiei locatarilor din imobilul nostru de pe Sado-vaia 302 bis, pe nume Nikanor Ivanovici Bosoi, face speculă cu valută străină. În momentul de faţă, în apartamentul său cu nr. 35, are în canalul de ventilaţie de la toaletă patru sute de dolari înveliţi într-un ziar. La telefon e Timofei Kvasţov, locatarul apartamentului nr. 11 din acelaşi imobil. Vă implor însă, păstraţi numele secret; mă tem de-o răzbunare din partea numitului preşedinte.

După ce spuse acestea, puse receptorul la loc — ticălosul!

Ce s-a petrecut mai departe în apartamentul nr. 50 nu se ştie, dar se ştie ce s-a petrecut acasă la Nikanor Ivanovici. In-trînd în toaletă, preşedintele puse cîrligul la uşă, scoase din servietă teancul de bancnote pe care translatorul i-l vîrîse pe gît şi se convinse că are acolo patru sute de ruble. Teancul acesta, preşedintele îl înfăşură într-o ruptură de ziar şi-l vîrî în canalul de ventilaţie.

După cinci minute preşedintele şedea la masă în micuţa lui sufragerie. Soţia sa aduse din bucătărie o scrumbioară tăiată frumos, presărată cu ceapă verde, mărunţi ta. Nikanor Ivanovici îşi turnă un păhărel de votcă, îl bău, îşi turnă un al doilea, înfipse în vîrful furculiţei trei bucăţi de scrumbie... şi, în clipa aceea, auzi sunînd la uşă. Pelagheia Antonovna intra tocmai cu o oală aburindă, în care, dacă-ţi aruncai numai o privire, puteai ghici plutind în marea clocotitoare a unui borş rusesc ceva ce nu are seamăn pe lumea asta — un os cu măduvă.

Înghiţindu-şi saliva, Nikanor Ivanovici mîrîi ca un dulău morocănos:

— Of, ducă-se pe pustii! Nu lasă omul să mănînce... Te rog, nu da drumul nimănui, nu sînt acasă, nu sînt... Dacă-i pentru apartamentul acela, spune-le să nu bată drumul de pomană, peste o săptămînă va avea loc şedinţa şi atunci vom vedea.

Consoarta se repezi în vestiar, iar Nikanor Ivanovici, ope-rînd cu polonicul, smulse din marea în clocot osul care plesnise pe toată lungimea. În clipa următoare, în sufragerie îşi făcură intrarea doi cetăţeni, iar cu ei, Pelagheia Antonovna, albă ca varul. Văzîndu-i pe cei doi, păli şi preşedintele şi se ridică de pe scaun.

— Umblătoarea unde-i? se interesă preocupat primul din cei doi, îmbrăcat cu o bluză rusească albă.

Pe masa din sufragerie zăngăni ceva (Nikanor Ivanovici scăpase polonicul din mînă).

— Aici, aici, răspunse precipitat Pelagheia Antonovna. Cei doi se îndreptară numaidecît spre coridor.

— Dar despre ce e vorba? întrebă încet Nikanor Ivanovici, păşind în urma vizitatorilor. La noi în apartament nu poate fi nimic care... Şi pe dumneavoastră vă rog... legitimaţiile...

Primul cetăţean îi arătă din mers preşedintelui legitimaţia, în timp ce celălalt, în toaletă, se şi urcase pe un taburet şi-şi vîrî o mînă în canalul de ventilaţie. Nikanor Ivanovici văzu negru în faţa ochilor. Desfăcură pachetul, dar în teanc nu erau ruble, ci nişte bani necunoscuţi — parcă albaştri, parcă verzi, cu imaginea unui bătrîn pe fiecare bancnotă. De altfel, Nikanor Ivanovici văzu toate astea ca prin ceaţă, înaintea ochilor lui pluteau nişte pete stranii.

— Dolari în canalul de ventilaţie... făcu îngîndurat primul dintre cei doi şi-l întrebă pe Nikanor Ivanovici blînd, politicos: Al dumneavoastră este pachetul?

— Nu! vocifera preşedintele cu glas înspăimîntător. Mi l-au strecurat nişte duşmani!

— Se întîmplă, încuviinţă omul, şi tot atît de blînd adăugă: şi trebuie să predaţi şi restul, tot ce aveţi.

— Nu am! Jur pe Dumnezeu, nu am ţinut aşa ceva în mînă de cînd sînt! ţipă disperat preşedintele.

Se repezi spre scrin, trase cu zgomot sertarul. Scoase de acolo servieta, strigînd fără şir:

— Poftim contractul... mi-a strecurat bestia de translator banii... Koroviev... ăla cupince-nezl

Deschise servieta, se uită în ea, băgă mîna înăuntru şi, în-vineţindu-se tot la faţă, scăpă servieta în oala cu borş. Servieta era goală: nici scrisoarea lui Steopa, nici contractul, nici paşaportul străinului, nici banii, nici invitaţia pentru spectacol. Nimic, numai metrul pliant al preşedintelui.

— Tovarăşi! urlă preşedintele disperat. Puneţi mîna pe ei! La noi în bloc s-a aciuat necuratul!

Nu se ştie ce i s-o fi năzărit Pelagheiei Antonovna, însă femeia, împreunîndu-şi disperată mîinile, strigă rugător:

— Căieşte-te, Ivanîci! Ai să scapi mai ieftin!

Cu ochii injectaţi, Nikanor Ivanovici îşi repezi pumnii spre capul consoartei, horcăind:

— Uf, toantă afurisită!

Şi se lăsă istovit pe scaun, hotărînd, se vede, să se supună inevitabilului.

În timpul acesta, pe palier, la uşa preşedintelui, Timofei Kondratievici Kvasţov îşi lipea de gaura cheii cînd urechea, cînd ochiul şi murea de curiozitate.

Peste cinci minute, locatarii, care se nimeriseră în curte, îl văzură pe preşedinte îndreptîndu-se spre poartă, însoţit de încă două persoane. Se povestea apoi că Nikanor Ivanovici era schimbat la faţă şi se clătina ca un om beat, tot mormăind ceva.

Iar un ceas mai tîrziu, tocmai cînd Timofei Kondratievici povestea celorlaţi locatari, nemaiputînd de bucurie, cum fusese umflat preşedintele, în apartamentul 11 se prezentă un cetăţean necunoscut, care îi făcu semn lui Timofei Kondratievici să iasă din bucătărie în vestiar, îi spuse ceva şi se pierdu fără urmă împreună cu el.

10 Veşti din Ialta

În timp ce avusese loc nenorocirea cu Nikanor Ivanovici, nu departe de imobilul nr. 302 bis, tot pe strada Sadovaia, în cabinetul lui Rimski, directorul financiar al Teatrului de varietăţi, stăteau de vorbă doi bărbaţi: Rimski şi Varionuha, administratorul teatrului.

Biroul spaţios, situat la etaj, avea două ferestre spre Sadovaia, iar a treia — aflată în spatele lui Rimski, care şedea la masa lui de lucru — dădea spre Grădina de vară a teatrului, unde erau instalate chioşcuri cu răcoritoare, tirul şi o estradă sub cerul liber. În afară de masa de scris, în cabinet se mai aflau: o