Ca și cum ar fi reflectat împrejurimile lor, locuitorii din apropierea canalului se uitau ursuz la gondolele care transportau polițiști. Scuipau în apă și făceau gesturi obscene. Câteva mâini telekinetice încercau să clatine micile ambarcațiuni. Bande de copii strigau cuvinte de batjocură la vederea uniformelor.

– Pușlamale mici, a mormăit Boyd.

– Trebuie să li se arate o altă cale, a spus Edeard. Asta-i tot.

– Prea târziu, a replicat Macsen. Asta e ce știu ei, este modul în care este trăită viața aici. Nu se poate schimba nimic.

Edeard se uită la orizontul de clădiri rezistente respingătoare, gândindu-se la cum le-ar putea îmbunătăți, la noile forme și funcții pe care le-ar putea modela.

– Nu fi atât de sigur, șopti el.

Kanseen îi aruncă o privire curioasă, dar nu spuse nimic.

Au debarcat toți la Primul Bazin și au luat-o spre Myco. Era ciudat pentru Edeard să-l vadă în sfârșit și în lumina zilei. Nimic nu era la fel de ponosit ca la vecinul său. Micul cartier era ocupat cu preponderență de familii de pescari și constructori de nave, cu o largă prezență de breaslă. Aveau un mult mai puternic sentiment de comunitate. Mândrie, o numea Macsen.

– Știri pentru tine, îl informă pe Edeard televorbirea direcționată a lui Chae în timp ce mergeau în jos pe strada Maley, nu departe de Casa cu Petale Albastre.

– Ce-i?

– N-o să-ți vină să crezi cine a venit ca să examineze lingourile.

– Cine?

– Însuși bunul căpitan Ivarl.

Membrii echipei din apropierea lui Edeard au început să rânjească, flămânzi de anticipare.

– Are sens, a răspuns Edeard.

– Madona, l-am prins, le-a zis Boyd celorlalți, ridicând degetele mari.

– Ce vrei să spui? a întrebat Chae.

– A venit să-și arate satisfacția, i-a explicat Edeard.

Televederea îi arăta cum echipele din Bellis și Neph se grăbeau prin Parcul Pholas. Cum era de așteptat, trecuseră deja în Sampalok peste podul ce traversa Canalul Rutei Comerciale, care îi poziționa mult mai aproape de ascunzătoare decât se afla Edeard. Vor ajunge cu mai bine de zece minute mai devreme.

– La ce te gândești? a întrebat Kanseen cu viclenie.

Edeard opri echipele, îi făcu semn lui Felax și îi întinse tânărului polițist stagiar un plic.

– Vreau să te duci direct la casa din strada Whitemire și să le dai asta sergenților celorlalte echipe.

Flăcăul salută.

– Da, domnule, Mergător-Pe-Apă.

– Cât de repede poți acum, a spus Edeard.

Instrui unul dintre ge-vulturi să-l supravegheze pe flăcăul care începuse deja să alerge.

– Ce se întâmplă? a întrebat Macsen.

– O mică schimbare de plan, a anunțat Edeard. Urmați-mă, vă rog.

Se opri pe Campden Avenue, care era mărginit de arbori cu înflorire de iarnă Jakral ale căror flori ca niște bule de puf albastre abia înmugureau. Apa picura din depunerile de zăpadă de pe ramurile lor suspendate. Erau o mulțime de șoapte și întrebări prin televorbire în spatele lui, dar le ignoră. Se depărtau de Sampalok acum. Bulevardul ducea direct la Canalul Upper Tail, care delimita cartierul portului.

– Dinlay, îl chemă Edeard. Ia echipa lui Urarl și împrăștiați-vă pe aleea următoare. Ținea harta astfel încât numai prietenul lui o putea vedea. Aceea e clădirea pe care o vrem. Vino spre ea din partea asta, îi arătă el. Asigurați-vă că nimeni nu pleacă și nu uitați să urmăriți ferestrele și acoperișul.

– Ce-i acolo? a întrebat Dinlay.

Edeard se aplecă, astfel încât buzele aproape atingeau urechea lui Dinlay.

– Lingourile.

Mutarea fusese făcută cu o precizie considerabilă, în miez de noapte. În timp ce gondolele încărcate cu lingouri făceau drumul înapoi de la curtea Breslei Chimiștilor la siguranța din Sampalok, trecuseră pe sub mai multe poduri de-a lungul Canalului Trandafirilor, inclusiv pe sub arcada largă de piatră și fier de la capătul Abad’s Royal Boulevard, care ducea în cartierul Nighthouse. A fost nevoie de o sincronizare perfectă, dar Ivarl s-a asigurat că o altă gondolă pleca în direcția opusă, exact în același timp. Pentru câteva secunde, ambarcațiunile au ieșit din raza vederii directe a ge-vulturilor pe care polițiștii îi foloseau pentru urmărire. Structura solidă a podului făcuse televederea dificilă, în special în momentul în care gondolele au fost înconjurate de o ceață de izolare. Cutii identice au fost aruncate dintr-o barcă într-alta.

Edeard nu a putut decât să admire cât de bine le-a reușit. Ceea ce Ivarl nu a luat în considerare a fost faptul că Edeard ar putea să le cunoască planul în totalitate și să folosească vederea unei ge-pisici care înota alene sub pod. Marele Maestru Finitan fusese bucuros să îl ajute, împrumutându-i cincisprezece genistari pentru a putea poziționa câțiva sub fiecare pod. După ce Edeard a avut confirmarea că schimbul a fost făcut, a fost ușor pentru el să urmărească noile gondole, care au urmat un traseu mai lung înapoi spre Myco, unde au debarcat cutiile pe o rampă. Oamenii lui Ivarl le-au cărat apoi într-un antrepozit de pescari.

– Vai, răsună sardonic televorbirea lui Chae ca un ecou în jurul echipei lui Edeard. Căpitanul Ivarl pare a fi supărat de ceva.

Vederea sergentului îi trimitea imaginea maestrului bandei ieșind în grabă din casa din Sampalok, roșu la față, aproape alergând. Mai mulți dintre locotenenții săi îl urmau cu fețele neliniștite.

Edeard zâmbi la depozitul aflat la douăzeci de metri în față acum. Ușile erau deschise larg arătând un interior sumbru, plin cu butoaie. Câțiva pescari și mai multe femei stăteau afară reparându-și plasele. Mai multe năvoade erau atârnate în bucle mari în interior, puse la uscat.

– Sigilați, le-a spus Edeard celor din echipa sa.

Când au apărut polițiștii, oamenii care lucrau la plase s-au uitat în sus alarmați. Ge-vulturii se roteau la mică înălțime, păstrând un ochi atent pe rampa care ducea în depozit. Ge-ogarii mârâiau ca avertisment.

– Vă rugăm să rămâneți unde vă aflați, a spus Edeard. Am un mandat de percheziție pentru depozit.

Dinlay