– Kanseen, ia-i pe Macsen și pe Droal în interior și scanați locul pentru mine, vă rog. S-ar putea să vreți să verificați și beciurile.

– Bestie vicleană, murmură ea rânjind când a intrat în depozit.

Atunci televederea lui Edeard a surprins pe cineva care alerga în josul rampei, pe cealaltă parte a depozitului. Sări în canal, ținând suprafața apei fermă la aterizare. Aceasta îi susținu greutatea, cu o ușoară ondulare sub fiecare picior în timp ce fugea spre rampă. Oamenii de pe cealaltă parte a canalului larg se aplecau să se uite. Îl arătau cu degetele. Uralele răsunau peste apa înghețată. Copiii își chemau prietenii să vadă. E Mergătorul-Pe-Apă, au strigat ei, o face din nou.

Edeard ajunse la capătul rampei. Lian era acolo, încercând să împingă o lotcă mică în apă.

– Nu pleca, i-a spus Edeard mieros. Suntem abia la început.

Lian folosea frenetic televorbirea. Își duse o mână la buzunarul hainei unde avea pistolul.

Edeard îl avertiză cu privirea.

– Asta nu i-a făcut niciun bine lui Arminel. Îți amintești?

Lian se uită furios la el, dar se retrase de lângă barcă, ridicând mâinile. Droal veni pe rampă în spatele lui și îi luă pistolul înainte de a-i pune cătușele.

– Ce se întâmplă? a întrebat sergentul de la stația Bellis. Televederea lui Edeard îi arăta ajungând la casa din Sampalok.

– I-am surprins cu televederea mutând obiectele furate mai devreme, a răspuns Edeard, menținându-și calm nivelul tonului mental în timp ce examina lotca. Nu am avut timp să-ți spun. Scuze. Alergătorul meu are o listă pentru tine. Conține numele tuturor celor implicați în jefuirea Breslei Chimiștilor. Cei mai mulți dintre ei trăiesc în locuințe din apropierea ascunzătorii. Vrei să-i arestezi, te rog?

Era conștient de umorul dur care strălucea din mintea lui Chae în timp ce sergentul din Bellis smulgea plicul de la Felax.

– Oh, Madona, exclamă Kanseen. Edeard, trebuie să vezi asta.

– Vin acum, a spus el.

Pivnița de sub depozit era una din magaziile clandestine ale lui Ivarl. Edeard le măturase doar rapid cu televederea cu câteva zile în urmă, de teamă să nu atragă atenția. Remarcase lăzile, sticlele și sacii îngrămădiți în cele trei pivnițe boltite de dedesubt. Erau o mulțime.

Macsen și Urarl au început să deschidă lăzile găsind înăuntru o gamă uimitoare de argintărie scumpă. Cutiile mai mici conțineau bijuterii. În saci erau baloturi de dromătase neprelucrată. Erau saci de ceai și condimente din provincii aflate la sute de kilometri de-a lungul coastei.

Sticle de vinuri fortificate erau stivuite până la plafoanele arcuite.

– Ne va lua o săptămână să inventariem toate astea, a spus Urarl cu uimire. Am deschis doar primele câteva cutii dintr-o singură pivniță.

– Ajutoarele sunt pe drum, l-a asigurat Edeard.

Printr-o coincidență minunată, Ronark a ajuns în același timp cu Ivarl. Căpitanul din Jeavons conducea alte trei gondole care transportau contabili de la Breasla Grefierilor și care îl urmaseră în ritm lent pe Edeard în jos pe Marele Canal Principal. Au tras la rampă în același timp în care Ivarl se năpustea din Campden Avenue, abia respirând și foarte, foarte furios.

– Am uitat că ați spus că locuiți în zona asta, a zâmbit Edeard către maestrul bandei. Mă bucur să vă văd din nou.

Ivarl se uită la Edeard, apoi la impasibilul căpitan Ronark. Bastonul lui cu cap de aur era ridicat. Ezită.

– Putem face ceva pentru dumneavoastră? întrebă Edeard în timp ce Dinlay și Kanseen scoteau primele cutii cu lingouri din depozit.

Privirea sălbatică a lui Ivarl se mută la containerele cu conținut prețios.

– Vreți să recuperați poate câte ceva de pe aici? a continuat Edeard. Va trebui să vedem o factură, desigur. Există un mare număr de articole stocate în beciuri. Ciudat, inspectorii portuari ai primăriei nu au nicio evidență că acestea ar fi fost debarcate în Makkathran și că s-ar fi plătit vreo taxă vamală pentru ele. Sunt sigur că în curând contabilii vor calcula cât de mult li se datorează pe ele. Până atunci, bunurile vor fi introduse într-un depozit din oraș. Poate că cineva va veni cu nerăbdare să le solicite și să plătească impozitul.

Un rânjet reticent apăru pe fața lui Ivarl.

– Ești bun, Mergătorule-Pe-Apă.

– Îmi fac doar datoria.

– Dar trebuie să fii bun tot timpul. Și norocul este un lucru schimbător.

– Da. Sunt sigur că Tanamin va fi de acord cu asta.

Cu două nopți în urmă, Edeard ascultase instrucțiunile dezgustătoare pe care Ivarl i le dăduse lui Harawold cu privire la pedeapsa care urma să-i fie aplicată lui Tanamin pentru că nu storsese suficienți bani din sectorul lui din cartierul Fiacre. Ivarl nu-și putu masca o fulgerare mentală de surpriză. După ce și-a camuflat emoțiile, s-a uitat la Edeard cu un fel de precauție rezervată unei rapivulpi încolțite.

– Da. Foarte bine, văd acum. Ești sigur că nu vrei să-mi accepți ospitalitatea? Putem realiza foarte multe împreună.

– Nu sunt prea multe de realizat din interiorul minei Trampello.

– Înțeleg. Păcat.

– Mai era ceva?

– Nu. Nu azi.

Pe la prânz, toate capsulele paramilitare Ellezelin care survolau Colwyn City au început să-și folosească sirenele, producând o constantă și discordantă cacofonie Doppler în timp ce se grăbeau spre punctele în care mocneau tulburări. Evantaie de lasere stacojii și albastre măturau des prin ușile deschise ale balconului de la apartamentul Aramintei, în timp ce un altul zbura peste parcul din apropiere, însoțind sunetul discordant. Araminta se încruntă la lumina orbitoare care năvăli din nou în întreaga zonă a bucătăriei din camera de zi. Își făcuse o ceașcă de ceai la fierbător, în timp ce vechea unitate culinară se străduia să fabrice componentele unui sandviș cu pui. Se înfurie și lovi cu piciorul, înjurând baza stupidei unități culinare când pe ecranul acesteia fulgeră un nou set de simboluri ce indicau