pe stânga. În față era o explozie de culori în cerc, o grădină, îngrădită de sârmă ghimpată. Trandafiri și hibiscuși, și crini, și ixora, și croton creșteau unele lângă altele, ca într-o ghirlandă pictată de mână. Tușica Ifeoma ieși din apartament într-o pereche de pantaloni scurți, ștergându-și mâinile de tricou. Avea pielea de pe genunchi foarte închisă la culoare.

— Jaja! Kambili! Abia avu răbdare să coborâm din mașină ca să ne îmbrățișeze, strângându-ne tare pe amândoi, ca să-i încăpem în brațe.

— Bună ziua, Mah{23}, salută Kevin înainte să meargă să deschidă portbagajul.

— Ah! Ah! spuse tușica Ifeoma. Eugene crede că noi murim de foame? Chiar și un săculeț de orez?

Kevin zâmbi.

— Oga a spus că e în loc de salut, Mah.

— Hei! icni tușica Ifeoma, uitându-se în portbagaj. Butelii de gaz? Of, nwunye m nu trebuia să se deranjeze așa de mult. Apoi tușica Ifeoma făcu un mic dans, rotindu-și brațele, aruncând fiecare picior în fața celuilalt și bătând din picioare tare.

Kevin stătea în apropiere și își freca mâinile de plăcere, ca și cum el ar fi orchestrat această mare surpriză. Săltă o butelie din portbagaj, iar Jaja îl ajută s-o care în apartament.

— Verișorii voștri se întorc imediat, s-au dus să-i spună „La mulți ani!” părintelui Amadi, e prietenul nostru și lucrează la capela noastră. Eu am gătit, am tăiat chiar și un pui pentru voi doi. Tușica Ifeoma râse și mă trase înspre ea. Mirosea a nucșoară.

— Unde să punem astea, Mah? întrebă Kevin.

— Lasă-le numa’ pe verandă. Amaka și Obiora le vor pune la locul lor mai târziu.

Tușica Ifeoma încă mă ținea lângă ea când am intrat în camera de zi. Prima dată, am observat tavanul, care era foarte jos. Simțeam că mă pot întinde să-l ating; era atât de diferit față de casa noastră, unde tavanele înalte dădeau camerelor un aer de tăcere suspendată. Fumul înțepător de petrol se amesteca fin cu aroma de curry și de nucșoară din bucătărie.

— Mă duc să văd dacă nu se arde orezul jollof! Tușica Ifeoma se repezi în bucătărie.

M-am așezat pe canapeaua maro. Cusăturile pernelor erau uzate și se desfăceau. Era singura canapea în camera de zi. Lângă ea erau scaune de trestie, cu perne moi maro. Masa din mijloc era tot de trestie, iar pe ea era așezată o vază orientală cu desene care înfățișau femei înveșmântate în chimono, dansând. Trei trandafiri cu firul lung, de un roșu atât de aprins, încât m-am întrebat dacă nu cumva sunt de plastic, erau așezați în vază.

— Nne, nu te purta ca un musafir. Intră, intră, spuse tușica Ifeoma ieșind din bucătărie.

Am urmat-o pe un hol scurt ai cărui pereți erau ticsiți de rafturi de cărți. Plăcile din lemn gri arătau de parcă stăteau să cedeze dacă mai puneai o singură carte deasupra. Toate cărțile erau curate; fie erau citite des, fie erau șterse de praf cu regularitate.

— Asta e camera mea. Aici dorm cu Chima, spuse tușica Ifeoma deschizând prima ușă.

Cutii și pungi de orez erau depozitate pe peretele de lângă ușă. Pe o tavă erau așezate cutii uriașe de lapte praf și Bournvita, lângă masa de birou cu o veioză pentru citit, sticle de doctorii, cărți. Într-un alt colț, cufere puse unul peste altul. Tușica Ifeoma mă conduse în altă cameră, cu două paturi. Erau lipite unul de altul, să facă loc pentru mai mult de două persoane. Două dulapuri, o oglindă, o masă de studiu și un scaun încăpeau cu greutate înăuntru. Mă întrebam unde urma să dormim eu și Jaja și, ca și cum tușica mi-ar fi ghicit gândurile, spuse:

— Tu și Amaka veți dormi aici, nne. Obiora doarme în camera de zi, așa că Jaja va sta cu el.

I-am auzit pe Kevin și pe Jaja intrând în apartament.

— Am terminat de adus toate lucrurile înăuntru, Mah. Voi pleca acum, spuse Kevin. Vorbea din camera de zi, dar apartamentul era atât de mic că nu era nevoie să ridice vocea.

— Spune-i lui Eugene că-i mulțumesc. Spune-i că suntem bine. Ai grijă cum conduci.

— Da, Mah.

L-am privit pe Kevin plecând și dintr-odată am simțit cum mă strânge pieptul. Voiam să fug după el, să-i spun să aștepte până îmi iau geanta și mă urc înapoi în mașină.

— Nne, Jaja, haideți, stați cu mine în bucătărie până se întorc verii voștri. Tușica Ifeoma vorbea așa de familiar, de parcă era perfect normal să ne aibă în vizită, ca și cum mai fuseserăm acolo de multe ori înainte. Jaja o luă înainte spre bucătărie și se așeză pe un scaun mic de lemn. Eu am rămas în ușă, pentru că abia era loc în bucătărie și i-aș fi stat în drum, în timp ce ea scurgea orezul în chiuvetă, verifica dacă e gata carnea, zdrobea roșii în mojar. Plăcile de faianță albastru-deschis erau tocite și ciobite pe margine, dar străluceau de curățenie, la fel ca și oalele, care nu aveau capace pe măsură și se lăsau pe o parte în oală. Soba pe gaz era așezată pe o masă de lemn la geam. Pereții din jurul ferestrei și perdelele uzate se înnegriseră de la fumul de gaz. Tușica Ifeoma sporovăia întruna în timp ce puse orezul înapoi pe sobă și tocă două cepe roșii, iar șirul frazelor ei era punctat de râsul ei chicotit. Părea să râdă și să plângă în același timp, pentru că se întindea adesea să-și șteargă lacrimile de