1187 Lévi-Strauss va scrie de altfel: „Nu pretindem deci să arătăm cum gândesc oamenii în mituri, ci cum se gândesc miturile în oameni, fără ştirea acestora.“, Claude Lévi-Strauss, Crud şi gătit, trad. rom. de Ioan Pânzaru, Babel, Buc., 1995, p. 32.

1188 Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri şi Paolo Scarpi, Manual de istorie a religiilor, Humanitas, Buc., 2004.

1189 Vezi aici Gerhard von Rad, Old Testament Theology, vol. II, The Theology of Israel’s Prophetic Traditions, Harper and Row Publishers, New York and Evanston, 1965, pp. 99-125.

1190 M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, I. De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis, ediţia a doua, Editura Ştiinţifică, Buc., 1991, p. 350.

1191 Ibid., p. 178.

1192 De exemplu în paragraful 58, „Moise şi ieşirea din Egipt“ Eliade notează la sfârşit, relativ la celebrarea Paştelui iudaic: „Ceea ce e important pentru problema noastră, e faptul că ieşirea din Egipt a fost pusă în legătură cu celebrarea Paştelui. Astfel zis, un sacrificiu arhaic, specific păstorilor nomazi şi practicat de milenii de către strămoşii izraeliţilor a fost revalorizat şi integrat în «istoria sfântă» a iahvismului. Un ritual aparţinând religiozităţii cosmice (sărbătoarea pastorală a primăverii) a fost interpretat drept comemorare a unui eveniment istoric. Transformarea structurilor religioase de tip cosmic în evenimente ale istoriei sfinte este caracteristică monoteismului iahvist, şi va fi reluată şi continuată de creştinism.“, ibidem, p. 181. Această analiză se încadrează paradigmei eliadiene a arhetipurilor care pot fi „regăsite“ în diverse religii, chiar dacă „istoricizarea“ lor le asigură particularismul istoric necesar pentru momentul istoric sau religios respectiv. Aşa cum arborele cosmic al religiilor primitive va reîntâlni crucea în cadrul creştinismului istoric.

1193 Ninian Smart, „Beyond Eliade: The Future of Theory in Religion“, Numen, XXV, Brill, Leiden, 1978, pp. 171-192.

1194 „It is incidentally surprising that, almost naively, Eliade regards historicism as a typical product of those nations «for which history has never been a continuous terror. These thinkers would perhaps have adopted another viewpoint had they belonged to nations marked by the ‚fatality of history’» (quoted by Dudley, p. 71, from Cosmos and History, p. 152). Here we note Eliade’s Romanian roots. A word on this may be in order. Eliade can be considered under one aspect as a Romanian narodnik. His philosophy, underpinning his work in history of religions, has some existentialist roots (his attitude to time owes something to Heidegger), while his theory of the trans-conscious and his theory of archetypal symbols have Jungian affinities. But behind there stands the forbidden forest- archaic Romania.“, ibid.,p. 181.

1195 Moshe Idel, Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări., Polirom, Iaşi, 2008, p. 372.

1196 Ibid., p. 374.

1197 Ibid., pp. 374-375. Idel va scrie mai departe: „ Pentru Eliade, religia este un dat organic original, a cărui evoluţie este în esenţă negativă. […] Cu alte cuvinte, putem numi abordarea lui Eliade una esenţialmente rurală, apărută cu ocazia întâlnirii sale cu India şi ca un rezultat al tendinţei mai generale, la începutul anilor 30, de apropiere a unor intelectuali români de sat, în care vedeau chintesenţa culturii româneşti.“, ibid., p. 378.

1198 Pentru alte opinii critice care pun în discuţie paradigma eliadiană vezi: Nicola Gasbarro, „Eliade e le origini dell’Islam come eccezione“, Ileana Chirassi Colombo, „Il soggeto apparente. Meriti e demeriti delle ierofanie“, ambele studii în Confronto con Mircea Eliade. Archetipi mitici e identità storica, ed.cit., pp. 239-268, 379-400. Douglas Allen va pune aceeaşi chestiune în dezbatere: „Întrebarea care rămâne este aceea dacă Eliade adoptă un model din religia arhaică, pe care-l găseşte în societăţile primitive şi care-şi atinge forma exemplară în spiritualitatea indiană şi în alte tipuri de misticism aniistoric, model pe care îl generalizează ca normă universală proprie. E suficient acest model al mitului şi religiei pentru a interpreta „religia istorică“ occidentală sau fenomenele mitice „moderne“? Privilegiază acest model universal un „creştinism cosmic“ antiistoric şi alte forme de „religie cosmică“, pe care le aflăm în societăţile ţărăneşti şi în diverse forme de misticism occidental, dar şi pretutindeni în lume? Întrucât Eliade insistă asuprra fenomenelor arhaice şi asupra a ceea ce el numeşte ontologie arhaică, o posibilă