1171 Ibid., p. 43.

1172 Michel Meslin, Ştiinţa religiilor, ed.cit., p. 159.

1173 Vezi Mircea Eliade, Joseph Kitagawa, editori, History of Religions. Essays in Methodology, Chicago University Press, 1959.

1174 Mircea Eliade, Mefistofel şi Androginul, Humanitas, Buc., 1995, p. 183.

1175 Ibid., p. 184.

1176 Dosarul problemei la Natale Spineto, op.cit.

1177 Mircea Eliade, op.cit., p. 189.

1178 Ibid., p. 193.

1179 Ibid., p. 194.

1180 Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, ed.cit., pp. 256-257.

1181 Eliade mărturisea într-un interviu acordat Monicăi Lovinescu: „(…) Pentru că ceea ce vreau să arăt în această carte este că nu există istorie, o istorie particulară, nu e decât o istorie universală. Iorga a fost un premergător în această idee. Orice istorie face parte din istoria universală şi atunci istoricul trebuie să fie conştient de implicaţiile acestei istorii particulare, provinciale, în întregul istoriei universale. Asta nu a fostă făcută de nici un coleg sau maestru al meu, o istorie universală a religiilor întotdeauna a fost scrisă de mari specialişti, un capitol India, un capitol China… Această unitate nu a fost până acum obţinută.“, Monica Lovinescu, Întrevederi, Cartea Românească, Buc., 1992, p. 92. Pentru posteritatea imediată a unui alt proiect eliadian important vezi Eduard Iricinschi, „În căutarea unei ştiinţe universale a religiei: Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu şi Enciclopedia religiei“, în Ioan Petru Culianu, Cult, magie, erezii. Articole din enciclopedii ale religiilor, trad. de Maria-Magdalena Anghelescu şi Dan Petrescu, Polirom, Iaşi, 2003, pp. 200-262.

1182 Thomas Ryba nota în 1991: „After attending the memorial service for Mircea Eliade, held at the Rockefeller Chapel in the spring of 1986, (I’m ashamed to say) I had a feeling of tremendous liberation, not because I took any morbid delight in the death of one of the most important figures in 20th century religious studies but because his death signalled the end of a peculiar hegemony of method, a hegemony founded less upon any clear notion of science than upon a cult of personality and tacit apologetic supported by great erudition and thousands of arcane facts . Eliade’s death meant that the dominance of his own project (and of his various fellow-travellers) might at last be broken and that the various subjective methodologies which it either spawned or reinforced might finally find criticism.“, Thomas Ryba, „The Separation of Religious Studies and the Social Sciences“, recenzie la Robert Segal, Religion and the social Sciences: Essays on the Confrontation, Scholar Press, Atlanta, 1989, în Religion, vol. 19, 1991, pp. 93-97.

1183 Mircea Eliade, Încercarea labirintului, ed.cit., p. 106.

1184 Într-o scrisoare către C. Noica, din iunie 1979, nota: „Mă nelinişteşte tot mai mult bănuiala că am început prea tîrziu redactarea «trilogiei», Histoire, şi că, dacă nu voi reuşi să scriu ultimele capitole, lucrarea ar putea părea ceea ce nu este decât în parte: un manual de istorie a religiilor. Poate că în loc să scriu despre concepţiile religioase ale slavilor şi Amerindienilor sau despre Japonia şi Tibet – ar trebui să mă concentrez asupra finalului (…).“, în Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondenţă, vol. II, I-P, cuvânt înainte şi îngrijirea ediţiei de Mircea Handoca, Humanitas, Buc., 2004, p. 408. Finalul trebuia să fie tocmai regăsirea spiritului, acel umanism eliadian care trebuia să justirfice întoarcerea religiosului, deci restaurarea omului.

1185 M. Eliade, Jurnal, vol. I, ed.cit., pp. 348-349.

1186 Principiu ireductibilităţii fenomenului religios, fundamental la Eliade, este totuşi preluat de la Rudolf Otto şi Gerardus van der Leeuw.