Aşteptaţi. Expediţia garibaldiană a fost inspirată de sentimente de iubire de patrie, dar pentru a putea interveni s-o disciplinăm, o să spun altfel, s-o neutralizăm, va trebui să putem demonstra, prin zvonuri bine răspândite şi prin articole de gazetă, că ea a fost contaminată de personaje ambigue şi corupte, încât a devenit necesară intervenţia piemonteză.

— În fine, zisese avocatul Riccardi, care încă nu vorbise, nu-i nevoie să se submineze încrederea în expediţia lui Garibaldi, ci să fie slăbită încrederea în administraţia revoluţionară care a rezultat. Contele Cavour îl trimite acum în Sicilia pe La Farina, mare patriot sicilian care a trebuit să înfrunte exilul şi deci ar trebui să se bucure de încrederea lui Garibaldi, dar în acelaşi timp este de ani de zile colaborator de încredere al guvernului nostru şi a întemeiat o Societate Naţională Italiană care susţine anexarea Regatului celor Două Sicilii la o Italie unită. La Farina e însărcinat să facă lumină asupra unor zvonuri care deja ne-au parvenit, foarte îngrijorătoare. Pare că, din bună-credinţă şi din incompetenţă, Garibaldi tocmai instaurează acolo un guvern care-i negarea oricărui guvern. Evident, generalul nu poate să controleze totul, onestitatea lui e în afară de discuţie, dar în mâna cui lasă el acum treburile publice? Cavour aşteaptă din partea lui La Farina un raport complet despre orice eventuală deturnare, dar mazzinienii vor face orice ca să-l ţină izolat de popor, cu alte cuvinte de acele straturi ale populaţiei unde e mai uşor să culegi veşti proaspete despre scandaluri.

— Şi, în orice caz, Biroul nostru se încrede până la un anumit punct în La Farina, intervenise Boggio. Nu pentru a-i aduce critici, pentru Dumnezeu, dar şi el e sicilian, or fi chiar oameni cumsecade, dar sunt diferiţi de noi, nu vi se pare? Dumneavoastră veţi avea o scrisoare de prezentare pentru La Farina şi bizuiţi-vă şi pe el, dar vă veţi mişca cu mai mare libertate, nu veţi fi nevoit să culegeţi doar date documentate, ci (cum aţi făcut şi alte dăţi) să fabricaţi unele când vă lipsesc.

— Şi cum anume, sub ce înfăţişare mă voi duce acolo?

— Ca de obicei, ne-am gândit la toate, surâsese Bianco. Domnul Dumas, pe care îl veţi fi cunoscând după nume ca celebru romancier, e pe cale să ajungă la Garibaldi la Palermo cu o navă proprietate personală, Emma. Nu am înţeles noi bine ce se duce să facă acolo, poate vrea pur şi simplu să scrie vreo povestire romanţată a expediţiei garibaldiene, poate-i un vanitos care se laudă cu prietenia lui cu eroul. Oricum ar fi, ştim că peste vreo două zile va face escală în Sardinia, în golful Arzachena, prin urmare la noi acasă. Dumneavoastră veţi pleca mâine dimineaţă spre Genova şi vă veţi îmbarca pe un vaporaş de-al nostru care vă va duce în Sardinia, unde veţi ajunge la Dumas, cu o scrisoare de recomandare semnată de cineva căruia Dumas îi datorează mult şi în care are încredere. Dumneavoastră veţi apărea ca angajat al jurnalului condus de profesorul Boggio, trimis în Sicilia pentru a sărbători şi fapta lui Dumas, şi pe cea a lui Garibaldi. Veţi ajunge astfel să faceţi parte din aşa-zisul entourage al acestui autor de nuvele şi împreună cu el veţi debarca la Palermo. Sosirea la Palermo împreună cu Dumas vă va conferi un prestigiu şi o lipsă de suspiciune de care nu v-aţi bucura dacă aţi ajunge singur. Acolo veţi putea să vă amestecaţi cu voluntarii şi în acelaşi timp să aveţi contact cu populaţia locală. O altă scrisoare de la o persoană cunoscută şi stimată vă va acredita pe lângă un tânăr ofiţer garibaldian, căpitanul Nievo, pe care Garibaldi ar trebui să-l fi numit Vice-Intendent General. Închipuiţi-vă că încă de la plecarea lui Lombardo şi a lui Piemonte, cele două nave care l-au condus pe Garibaldi la Marsala, îi fuseseră încredinţate 14.000 din cele 90.000 de lire care alcătuiau fondurile expediţiei. Nu ştim bine pentru ce l-am însărcinat cu misiuni administrative tocmai pe Nievo, care este, ni se spune, om de litere, dar pare să se bucure de faima de persoană deosebit de integră. În orice caz, va fi fericit să converseze cu cineva care scrie pentru jurnale şi se prezintă ca prieten al celebrului Dumas.

 

Restul serii fusese folosit pentru a pune de acord aspectele tehnice ale afacerii şi răsplata. În ziua următoare închisesem biroul pentru o perioadă nedeterminată, culesesem câteva accesorii de strictă necesitate şi, printr-un soi de inspiraţie, luasem cu mine haina preoţească pe care părintele Bergamaschi o lăsase în casa bunicului şi pe care eu o salvasem înainte ca totul să fie predat creditorilor.

 

7

 

Împreună cu Cei O Mie

 

29 martie 1897

 

Nu ştiu dacă aveam să reuşesc să-mi amintesc toate cele petrecute şi, mai ales, simţămintele din timpul călătoriei mele siciliene dintre iunie 1860 şi martie 1861, dacă ieri-noapte, căutând printre nişte hârtii vechi din fundul unui scrin, jos, în prăvălie, n-aş fi găsit un teanc de foi răsucite în formă de sul, unde ţinusem un soi de jurnal privitor la faptele acelea, probabil ca să pot apoi să fac un raport amănunţit pentru mandatarii mei torinezi. Sunt însemnări cu lacune, evident că nu-mi notasem totul, ci numai ce credeam atunci că era important sau ce voiam să pară important. Ce anume oi fi trecut sub tăcere nu ştiu.

 

***

 

Din 6 iunie mă aflu la bordul vasului Emma. Dumas m-a primit cu multă cordialitate. Purta o jachetă pe talie, din stofă uşoară, de culoare maro-deschis, şi arăta fără îndoială ca un metis ce este. Cu pielea măslinie, cu buzele pronunţate, cărnoase, senzuale, cu o claie de păr creţ, ca un sălbatic african. În rest, privirea vioaie şi ironică, zâmbetul cordial, obezitatea rotundă a unui bon vivant... Mi-am amintit de una dintre multele legende despre el: un filfizon de la Paris, în prezenţa lui, făcuse în chip răutăcios aluzie la teoriile acelea foarte la ordinea zilei care vedeau o legătură între omul primitiv şi unele specii inferioare. Iar el răspunsese: „Da, domnule, eu cobor din maimuţă. Însă dumneata, domnule,