— Normal că nu. De ce să mă supăr? am spus eu,râzând.

  — Dacă vrei, te prezint unei fete care te-ar lăsa să dormi la ea.

  — Nu, zău că am chef de nişte filme.

  — Te rog să mă ierţi. Îmi scot eu pârleala altă dată, spuse el, dispărând în mulţime.

  Am intrat într-un fast-food să mănânc un sandviş cu brânză şi să beau o cafea caldă ca să îmi mai revin. Apoi am intrat în cel mai apropiat cinematograf şi am văzut Absolventul. Nu m-am omorât după film, dar cum nu aveam ce face, am stat şi l-am mai văzut o dată. Am ieşit din cinematograf pe la patru dimineaţa şi am pornit-o pe străzile cartierului Shinjuku în răcoarea dimineţii, gândindu-mă la diverse lucruri.

  Când am obosit, am intrat într-o cofetărie, am comandat o cafea şi am citit, în aşteptarea primului tren. N-a trecut mult timp şi localul s-a umplut de alţii ca mine, care aşteptau primele trenuri. Cineva şi-a cerut scuze şi m-a întrebat dacă se poate aşeza la masa mea. Am dat afirmativ din cap. Nu mă interesa cine stătea de partea cealaltă a mesei când citeam.

  La masa mea s-au aşezat două fete cam de aceeaşi vârstă cu mine. Nu erau frumoase, dar nici urâte. Erau machiate cu gust, bine îmbrăcate şi nu mi se păreau a fi dintre cele care pleacă la agăţat prin cartierul de distracţii la ora cinci dimineaţa. Probabil că, dintr-un motiv sau altul, pierduseră ultimul tren. Am avut impresia că răsuflă uşurate când le-am permis să stea la masa mea. Eram dichisit, proaspăt bărbierit şi, în plus, citeam Muntele vrăjit al lui Thomas Mann.

  Una dintre fete era mai solidă. Purta o canadiană subţire din fâş, cu glugă, de culoare gri şi blugi albi, iar în urechi, cercei mari în formă de scoici. Avea la ea o mapă mare, din vinilin. Cea mică de statură purta ochelari şi era îmbrăcată cu o canadiană albastră peste cămaşa în carouri. I-am observat inelul cu peruzea pentru că avea obiceiul să-şi tot scoată ochelarii şi să-şi apese ochii cu degetele.

  Ambele fete au comandat cafea cu lapte şi câte o prăjitură, iar în timp ce mâncau şi beau, discutau în şoaptă. Discuţie serioasă, se pare. Cea mare îşi pleca, din când în când, capul într-o parte, cea mică o dezaproba prin gesturi. Nu auzeam ce spun din cauza muzicii (Marvin Gaye, Bee Gees etc.) care era dată foarte tare, dar mi se părea că cea mare încerca să o consoleze pe cea mică, ce părea supărată sau indispusă. Eu citeam, dar din când în când mai aruncam câte o privire şi în direcţia lor.

  Cea mică s-a ridicat brusc, şi-a luat geanta şi s-a dus la toaletă, iar prietena ei a profitat că e singură şi a intrat în vorbă cu mine. Am pus cartea deoparte.

  — Scuzaţi-mă, vă rog, nu ştiţi unde s-ar mai putea bea la ora aceasta, undeva prin apropiere?

  — La ora cinci dimineaţa? am întrebat-o eu extrem de mirat.

  — Da…

  — La ora cinci şi douăzeci dimineaţa, lumea se duce de obicei acasă pentru a se drege cu un pui de somn.

  — Da, ştiu, a răspuns ea jenată, dar prietena mea vrea neapărat să bea ceva. Are nişte probleme.

  — Atunci nu vă rămâne decât să vă întoarceţi cuminţi acasă şi să beţi acolo cât poftiţi.

  — Da, numai că eu trebuie să iau trenul de şapte şi jumătate spre Nagano.

  — În cazul acesta nu aveţi decât să vă cumpăraţi băutură de la un automat şi să găsiţi un loc unde să şedeţi.

  — V-aţi supăra dacă v-am ruga să veniţi cu noi? Ştiţi, două fete singure la ora asta…

  Multe am mai văzut eu prin Shinjuku, dar niciodată n-am fost invitat de două fete străine la băutură, la ora cinci şi douăzeci de minute dimineaţa, îmi era greu să le refuz, aşa că am acceptat, pentru că nu eram presat de timp. Am cumpărat câteva sticle de sake şi nişte sărăţele şi am luat-o spre ieşirea de vest a gării, în căutarea unui loc potrivit pentru banchetul nostru improvizat.

  Fetele mi-au spus că s-au împrietenit în perioada în care lucrau, temporar, la o agenţie de turism. Ambele erau absolvente de colegiu şi tocmai se angajaseră definitiv. Cea mică avea un prieten de vreun an de zile, dar a aflat recent că se mai culca cu o fată şi şocul a fost prea puternic pentru ea. Cea mare ar fi trebuit să ia de cu seară trenul spre Nagano, deoarece mergea la nunta fratelui ei, dar în ultimul moment s-a hotărât să-i ţină companie prietenei ei şi să se urce în primul expres din acea dimineaţă de duminică.

  — De unde ai aflat că prietenul tău se culcă cu altcineva? am întrebat-o pe cea mică.

  — Nu a fost nevoie să aflu, a spus ea, luând nişte înghiţituri de sake şi rupând câteva fire de iarbă. Am deschis uşa şi l-am văzut cu ochii mei.

  — Când s-a întâmplat?

  — Alaltăieri seara.

  — Hmmm. Uşa nu era încuiată?

  — Nu.

  — De ce n-o fi încuiat uşa? am întrebat.

  — De unde naiba să ştiu? răspunse ea, iritată.

  — Nu crezi că a fost un şoc pentru ea? întrebă cea mare. Îngrozitor! Îţi dai seama ce e în sufletul ei?

  — Nu ştiu ce să zic… poate ar fi bine să stai de vorbă cu prietenul tău şi după aceea să decizi dacă îl ierţi sau nu.

  — Nu mă înţelege nimeni, spuse fata, încruntată şi continuă să rupă fire de iarbă.

  Dinspre vest apăru un cârd de ciori care trecu peste magazinul Odakyű. Se luminase complet şi se apropia plecarea trenului de Nagano, aşa că am dat unui cerşetor băutura care ne rămăsese,