Aici merită a fi amintit şi aceea că o seamă de românce fac pască nu numai de Paşti ci şi de Sân-Georgiu, de înălţare sau Ispas şi de Duminica mare sau Rusalii, După Duminica mare însă şi până la Pastile viitoare nu se mai face,

  (S. FI. Marian- „Sărbătorile la români") declinarea drob, ciorbă, stufat, friptură

  Sacrificarea mielului este însoţita de un scenariu ritual care cuprinde stropirea cu apă sfinţită, trasarea unei cruci cu cuţitul pe cap („Făcea cu cuţitul o cruce pe gâtul mielului, unde urma să înfigă cuţitul"), sau numai actul de sfinţire la biserică a animalului deja tăiat sau chiar preparat.

  În unele zone, actul sacrificării mielului capătă accente rituale speciale, care ne duc cu gândul departe în timp, la ritualul roman (după „consacrare", animalul ales pentru sacrificiu era pieptănat, i se aureau coarnele, i se punea pe gât o coroană de flori).

  În platforma Luncanilor, de exemplu, la nedeia din sat (care are loc în lunea Paştelui sau în prima duminică după Paşte), mielul ales pentru sacrificiu este „consacrat" printr-o slujbă religioasă („slujba pentru stolnice") şi este stropit cu apă sfinţită. După tăiere, este „zvântat de sânge, învăluit într-o cunună de flori, legat de o bâtă pe care o susţin doi bărbaţi şi oferit în întregime preotului, care participă la ospăţul ce urmează".

  (Ofelia Văduva – „Paşi spre sacru")

  DROB DE MIEL

  Amintire milenară a Paştelui Ortodox, numit pe alocuri plăcintă de cighir, drobul este strofa a patra, cea se recită după incantaţia anafurii, clinchetul uşor alouălelor ciocnite şi foşnetul pascăi. Carnea mătăsoasă a măruntaielor, voalul incinerat al prapurelui, totul celebrează, Recuzita: l kg măruntaie miel – ficat, inima, plămâni, rinichi, splina 200 g ceapă uscata • 3 legături ceapă verde

  100 ml untdelemn * 2 ouă mari sare, piper • 1 prapur miel

  50 g unt

  Sus cortina!:

  Se spală prapurul, se lasă în apa rece

  Se spală măruntaiele în câteva ape, se opăresc scurt într-o apă clocotită care se dă la câine (să fie Paşti la toţi)

  Se fierb în apă cu un praf de sare 30 minute de la primul clocot; se scot

  • Dacă s-au răcit, se toacă din cuţit, mărunt, de parcă ai vrea să le faci zaruri de table (unii le toacă prin maşină – dar iese pateu, nu drob)

  (Acum, bunicile noastre încingeau bine o grăsime – să zicem untdelemn, deşi tare mă tem că era o galbenă untură de găină sau gâscă – şi, la foc iute şi necruţător, rumeneau câteva minute bucăţelele de drob, să capete coajă şi gust bun de prăjeală, singure, fără ceapă, sfânta gură să trăiască aventura descoperirii fiecărui gust în parte. Dar azi e o desuetă şi, într-un fel, facultativă, deci puneţi-o în paranteze, cum am făcut şi eu) Ceapa, şi uscată şi verde, se toacă mărunţel, că ea e partea udă-fragedă a poveştii noastre

  Jumătate din ceapă se pune în grăsime la prăjit

  Când s-a muiat şi s-a străvezit puţin, se adaugă tocătura, să sfârâie încă 5 minute; apoi se ia prăjeala de pe foc, se scurge bine de grăsime şi se răceşte

  * Ouăle se bat cu sare şi piper

  Se amestecă, e deja actul trei, tocătura, ceapa rămasă şi ouăle

  Prapurul se scurge de apă, se întinde dantela-i cu delicateţe şi se umple cu amestecătura de mai sus

  Finalul (în trei variante); A • Se unge cât de bine cu unt o tavă adâncuţă de cozonac, se potriveşte drobul în forma asta şi se dă la cuptor, la foc foarte mic, până se rumeneşte bine (maroniu deschis) B • Se turteşte drobul, rotunjit ca o. turtă, printr-o clisă făcută din 2 ouă şi 2 linguri de făină, şi se pune la prăjit în grăsime încinsă, până se rumeneşte; se mai pune şi în cuptor, vreo 15-20 minute, la foc minuscul, să se lege – usuce – pătrundă

  C * Tava de cozonac se unge cu unt, se presară din gros cu pesmet; drobul şi el se presară cât de des cu pesmet; se pune în tavă şi se dă la cuptor

  Un spectacol cu trei finaluri? Nici Brecht n-ar fi cerut mai mult.

  Ceremonia solară a renaşterii, a împrimăvărării şi a jertfei mielului e mai veche cu câteva mii de ani decât creştinismul. Atâta istorie, atâtea civilizaţii au trecut pe lângă simbolul acesta fără să-i atingă cu nimic simplitatea, încât mielul pare un mesaj universal, din partea tuturor, summerieni, copţi, hitiţi, islamici, esenieni, creştini, iudaici, babilonieni.

  Nu e ciudat că, de vreo cinci dacă nu şapte mii de ani încoace, lumile şi credinţele se schimbă, trec prin toate convulsiile, se ucid între ele şi înăuntrul lor, promit în zeci de feluri nemurirea dar au, toate, o constantă, modestă, ce-i drept, mielul?

  Eu nu pot să-i adaug, din lumea mea pluririt creştină, – întrucât sunt deopotrivă ortodox şi greco-catolic – din obiceiurile şi bunurile acestui final de mileniu, decât un pahar rece de Pelin de mai de Vrancea, De Ziua Pelinului (Arminden), sărbătoare populară dedicată pelinului (plantă apotropaică, folosită în medicină şi în farmacopeea populară), acesta se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între haine, pe masă şi pe podeaua caselor. Oamenii îşi înnoiesc sângele şi vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă beau vin amestecat cu pelin, şi mestecă în dinţi frunze de pelin.

  Pelinul recoltat în ziua de 1 mai e tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul anului.

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri – populare de peste an")

  DROB ÎN ALUAT Aluat:

  2 ouă + 1 ou pentru uns • 1 ceaşcă făină

  2 linguri unt + 1 lingură de uns *1-2 prafuri de sare

  Se frământă aluatul, se întinde foaia subţirică, ca de tăieţei •