acolo? Nu înţelegea ce se petrecea în capul acestui om. Desigur, era atractiv şi fără îndoială îl plăcea, într-un fel oarecare, în orice caz. Totuşi... da, îl plăcea. Era mereu ocupat, dar cel puţin nu era un puturos molâu ca mulţi bărbaţi pe care îi cunoscuse şi care în principiu ar fi fost mulţumiţi ca toată viaţa să zacă prin cafenele şi să facă pe grozavii. Dacă s-ar fi cununat cu un astfel de bărbat, rolul ei ar fi fost să fie femeia cuminte, care stătea acasă şi avea grijă de copii şi de casă. Stephen îşi urmărea ţelul, indiferent ce avea de gând să facă, cu o energie nelimitată, care emana scântei în jurul lui.

Chiar şi scântei erotice. Văzu cum reapăru capul lui în spatele cortului ei şi îşi dori să fi fost acolo sus. Ca să aştepte vizita lui. Doar ca să afle ce avusese el de gând în ceea ce o priveşte pe ea. Pentru că mereu avea ceva de gând. Nu făcea nimic, niciodată, fără motiv şi în cele mai multe cazuri lua în consideraţie mai multe variante, în orice caz mai multe decât alţii pe care îi cunoştea ea. Era pentru prima oară când Judith admira pe cineva pentru mintea lui brici.

Îi plăcea cum se mişca. Îl urmări cum cobora dealul cu tava în mână, îl urmări cum o înapoie la tejghea. Şeful bucătăriei părea să aibă ceva de criticat - probabil că îi făcea obişnuita morală, că nu era voie să duci vasele în cort -, iar Stephen aducea argumente împotrivă cu zâmbetul lui care dovedea siguranţa succesului, luminându-i faţa. Da, îi plăcea cum se mişca. Cunoscuse mulţi băieţi groaznic de deştepţi la şcoală, dar aceia fuseseră băieţi neîndemânatici, cu ochelari, la care inteligenţa părea că se instalase în detrimentul restului substanţei corporale, ca un lucru anormal. Din contră, la Stephen corpul şi spiritul erau o entitate armonioasă. Nu părea deosebit de sportiv - probabil că ar fi putut să-l întreacă în orice disciplină sportivă -, dar cu el însuşi era într-o concordanţă totală şi uneori degaja o enervantă siguranţă de sine.

Însă pentru el dragostea era un lucru secundar. Nu pentru că nu o vedea în timp ce mergea spre rulotele argintii. Nu, era foarte clar că nu era un bărbat în căutarea unei partenere. Pentru el dragostea însemna de fapt sex şi poate o oarecare simpatie. În cel mai bun caz, prietenie.

Aparent era aşteptat la rulote. Unul dintre bărbaţii care, în uniformele lor păreau invadatori, îl opri, îl întrebă ceva, încuviinţă din cap şi îi arătă drumul. Stephen se îndreptă spre una dintre rulote, a doua dacă veneai dinspre bucătărie, deschise uşa şi dispăru.

Şi ea fusese cândva exact la fel. Existau bărbaţi în întreaga ţară cărora le frânsese inimile. Armata, care pentru cei mai mulţi tineri recrutabili reprezenta cea mai mare instituţie de realizare a căsătoriilor din Israel, fusese pentru ea o singură, dar lungă petrecere. Scăpată pentru prima oară de atenţia părinţilor, îşi făcuse pur şi simplu de cap şi, când i se vorbea de dragoste, măritiş şi făcut copii, râdea cât putea de tare. Când se gândea acum la trecut, trebuia să recunoască, aşadar, că uneori fusese destul de rea.

Dar de fapt era vorba de o dorinţă pentru altceva. Nu ştia cum să descrie mai bine acest sentiment şi uneori simţea că în afară de ea nu înţelegea nimeni această senzaţie. De fapt, poate, era totul doar o închipuire. Poate ura această situaţie, să apară tot timpul atât de puternică, încât nu mai reuşea să trezească în nici un bărbat instinctul de apărător. Poate la un moment dat dorea să se lase să cadă şi să se simtă femeie. Îşi dorea o relaţie, pe care, e adevărat, ştia să o descrie doar incomplet - dar era sigură că o va recunoaşte, dacă o va întâlni. Şi era hotărâtă să nu înceteze să caute.

Nu era Stephen acela. Era atrăgător, îl plăcea şi probabil că era ceea ce se numea „o partidă bună”, chiar dacă asta nu însemna foarte mult pentru ea. Dar nu era „fair” să-i ceară să se schimbe. Dacă nu îl putea accepta aşa cum era, îi rămânea doar să caute mai departe.

„Nu poţi căuta mâine mai departe?” o întrebase Stephen şi dacă se gândea acum la asta i se înmuiau picioarele. Cum putuse să-l respingă? Ce era dacă făcea o pauză într-o căutare, care probabil va mai dura mult timp? Dacă ar fi întrebat-o în acest moment, ar fi lăsat totul baltă şi ar fi mers cu el.

Dar el nu era aici ca s-o întrebe. În schimb, soarele urca tot mai sus şi era timpul să bea ultima cafea şi să se apuce de muncă.

Tocmai când voia să se ridice, îi căzu privirea pe bărbatul care ieşise din umbra rulotelor şi care, păşind încet şi gânditor, urca spre colina cu corturile. Bărbatul care îi oprise aseară. Bărbatul cu tunsoarea militărească şi ochii albaştri pătrunzători. Mergea drept în sus spre corturi, iar lui Judith nu-i plăcea deloc felul în care mergea. Cunoştea aceşti paşi legănaţi. Aşa mergeau bărbaţii care erau posesorii unei centuri negre în luptele sportive din Orientul Îndepărtat şi care după ani incredibil de mulţi de antrenament foarte dur abia de puteau să mai meargă de atâta încredere în sine. „Uită-te la mine, spunea acest fel de mers, cât de periculos sunt! Încearcă numai să mă ataci - ai să vezi tu ce o să păţeşti.”

Ce voia omul acesta acolo unde se ducea?

Judith puse în grabă farfuria şi cana pe tavă şi duse repede totul la tejgheaua de returnare a vaselor. Urmărea din umbra cortului-bucătărie unde se ducea bărbatul. Se urcă sus până la primul rând de corturi, coti apoi spre dreapta şi părea să numere corturile.

Apoi dispăru în cortul lui Stephen.

 

13

Principiul stratigrafic, adică accepţiunea conform căreia o săpătură se bazează pe o secţiune verticală a profilurilor de sol -, asta dacă se doreşte susţinerea rezultatelor prin fundamentul cât de cât solid al cronologiei relative - nu este astăzi constatată în arheologia din Palestina/Israel. Se