ştie însă că trebuie făcută o diferenţiere între „straturile de depuneri” şi „stratum”. Un stratum nu este identic cu un strat, ci este corespondenţa teoretică în cadrul evaluării ştiinţifice a unei săpături. Spre deosebire de ele, straturile sunt elementele prezente în mod obiectiv, de exemplu ale unui tumul.

Profesor Charles Wilford-Smith

Raport asupra săpăturilor arheologice

de la Bet Hamesh

 

Ar fi trebuit să pară inofensiv, dar întreaga încăpere mustea de tensiune. Şedeau în jurul unei mese de conferinţe albe şi lucioase şi-l priveau precum o comisie disciplinară, care suspecta că aveau de-a face cu un chiulangiu rafinat. Lui Stephen Foxx îi era clar că va fi supus unui interogatoriu penibil, de mult scadent şi era hotărât să nu lase pe nimeni să-i afle intenţiile.

El închise cuminte uşa subţire în spatele său, aruncă o privire fugitivă asupra lui John Kaun, care ocupa cel mai mult spaţiu dintre cei trei, stând cu picioarele desfăcute şi cu mâinile cu manichiura făcută întinse peste placa mesei, cu capul lăsat în jos printre umeri, într-o atitudine de pândă, se uită scurt la cel de-al treilea bărbat, în care crezu că-l recunoaşte pe scriitorul german Peter Eisenhardt şi-l privi apoi pe profesor.

— Doreaţi să vorbiţi cu mine?

— Eu doream să vorbesc cu dumneavoastră, tună Kaun imediat, luând brutal iniţiativa discuţiei de partea sa. Doream neapărat să-l cunosc pe tânărul care a făcut această descoperire extrem de misterioasă. Se ridică şi întinse mâna de-a curmezişul peste masă. Numele meu este John Kaun; am onoarea să sprijin financiar acest şantier arheologic.

Aşa deci. Puseseră placa aceea a naibii de prietenoasă. Stephen apucă mâna întinsă şi înclină capul, mimând modestia.

— Stephen Foxx. Mă simt onorat, domnule Kaun, dar din păcate trebuie să recunosc că am fost doar întâmplător la locul potrivit. Nu este în nici un fel meritul meu.

— Cred că sunteţi prea modest, Stephen. Pot să vi-l prezint pe Peter Eisenhardt? Mister Eisenhardt este un scriitor german care adună aici material pentru următorul său roman. Dar luaţi loc.

Şi deci şedeau aşa şi pentru un moment se lăsă o tăcere încordată. Stephen privi împrejur. O încăpere remarcabil de rece, atât în ceea ce priveşte dotarea interioară, cât şi temperatura. Cel mai important obiect părea să fie stativul cu flipchartul, din al cărui bloc fuseseră mâzgălite nenumărate foi şi date apoi în spate, astfel încât să nu poată fi citite. Foaia din faţă era albă şi neatinsă.

Kaun, care se aşezase din nou cu picioarele desfăcute ca şi înainte, se aplecă plin de importanţă peste tăblia mesei, cu mâinile împreunate, îl fixă pe Stephen cu privirea. Tânărul simţi cum i se ridică părul de pe ceafă sub influenţa acestei priviri.

— Stephen, începu în sfârşit industriaşul, m-ar interesa ce părere v-aţi făcut despre descoperirea dumneavoastră.

Foxx se prefăcu surprins.

— Eu? se asigură el. Ce cred eu despre asta?

— Da.

Nu avea voie să exagereze. Nu era sigur cât de bun actor era, mai ales că nu se îndoia că John Kaun era un excelent cunoscător al oamenilor. Nu l-ar fi crezut nimeni dacă făcea pe prostul care nu are habar de nimic.

— Mi-e teamă că nu am de oferit decât nişte speculaţii nefondate, se exprimă în sfârşit Foxx cu o ezitare accentuată. Sigur că îţi faci propriile idei, normal, dar... mă rog... în principiu nu ştiu ce să cred.

— Ce părere aveţi? insistă Kaun.

— Hmm. Cum să zic? Ce se afla acolo în mormânt semăna cu instrucţiunile de utilizare pentru o cameră video, aflată încă într-o pungă de plastic. Părerea mea este că, în mod logic, nu poate să provină din timpurile biblice, întrebarea este deci, ce căuta acolo? Dar nici asta nu ştiu.

— Vreo ipoteză?

— Mă tem că nu.

Cei trei îi sorbeau practic cuvintele de pe buze. Trebuia să joace rolul ajutorului de săpături lipsit de fantezie, care se străduia din greu, dar care nu pricepea mai nimic.

— Aţi văzut de la ce producător proveneau instrucţiunile de utilizare? vru să ştie Kaun.

— De la Sony.

— V-aţi gândit vreodată să sunaţi la firma Sony în legătură cu descoperirea?

Stephen inspiră adânc şi simţi cum începe să-i bată inima mai repede. Kaun ştia ceva, de aceea şi întreba. Nu întreba pur şi simplu la nimereală. Nu Johngis Han, managerul următorului mileniu.

Aici nu ar fi ajutat decât un salt înainte. Şi acum era foarte necesar să-i vină ceva plauzibil în minte, şi încă repede, şi trebuia, de îndată ce-i venea ideea, să sune astfel de parcă l-ar fi preocupat de mult problema asta.

— Da, spuse Stephen deci şi luă o faţă inexpresivă, într-adevăr am sunat ieri-seară la Sony.

— Când exact ieri-seară?

— Înainte de miezul nopţii, cred. El făcu ochii mari. De ce, este important?

— Tot ce-i posibil. Unde exact aţi sunat?

Foxx ridică din umeri.

— În ziua de azi nu poţi şti niciodată exact unde sunt centralele telefonice. Era un număr de service din acesta gratuit - adică sper că era gratuit - ştiţi doar, douăzeci şi patru de ore la dispoziţia clientului nostru - şi apoi mi s-a făcut de nenumărate ori legătura mai departe până când am vorbit cu cineva care cunoştea tipul de cameră. El clătină din cap de parcă aceasta ar fi fost grija sa cea mai mare. A fost o convorbire destul de lungă. Sper cu adevărat că aceste numere sunt gratuite când suni de pe mobil. Ştiţi cumva dacă e aşa?

În sinea lui tremura. Povestea era riscantă. În realitate, nu cunoştea un astfel de număr de la Sony şi nu era sigur dacă firma chiar avea un astfel de service. Dacă lui Kaun îi venea ideea să-l întrebe de număr, aveau să-l treacă năduşelile.

— De ce aţi sunat acolo? săpă Kaun mai departe, ignorând întrebarea lui Stephen.

— Din curiozitate. Voiam să ştiu ce tip de cameră este de fapt aceasta. Mă pricep în oarecare măsură, dar de acest model nu mai auzisem niciodată. Se strădui să nu ezite atunci când adăugă: Ceea ce n-a fost de mirare, deoarece această cameră pentru care au fost scrise instrucţiunile de utilizare nu este încă pe piaţă.

Cineva fornăi. Kaun ridică, aproape imperceptibil, din sprâncene. Aparent îşi jucase bine cartea. Demonstrase că era un colaborator demn de încredere, deschis şi nu le dezvăluise nimic