— Ce concluzie trageţi de aici? întrebă Kaun.

— Habar n-am.

— Cea mai îndrăzneaţă speculaţie a dumneavoastră?

— Hmm... Foxx păru să facă pe modestul, în realitate însă cotrobăia printre ipoteze, toate pe care le cântărise, înainte ca în discuţia cu Judith şi Yehoshuah să-i vină străfulgerarea hotărâtoare. Cunosc asemenea poveşti doar de la televizor, de aceea trebuie să mă scuzaţi dacă o să spun prostii, dar mi-aş imagina că este vorba de spionaj industrial. Poate au fost furate nişte date despre un prototip de cameră, ce ştiu eu. Dar dacă mă întrebaţi imediat după asta ce caută instrucţiunile de utilizare în mormânt, trebuie să zic pas. Ştiu doar că nu au ce căuta într-un şantier arheologic.

Kaun îl privi cercetător un moment, apoi încuviinţă. Schimbă scurte priviri cu ceilalţi doi, care înclinară mulţumiţi din cap. Toţi erau mulţumiţi. Mulţumiţi pentru că erau convinşi că secretul lor fantastic era la fel ca şi până acum doar apanajul lor.

*

Ryan lăsă prelata să alunece încet înapoi în spatele său. Lumina soarelui de dimineaţă era destul de puternică pentru a trece prin pânza cortului. Văzu un singur pat de campanie, pe care posesorul cortului nu considerase necesar să-l aranjeze. Pătura şi cearceaful atârnau până pe podeaua prăfuită formată doar din pământ bătătorit. Lângă pat se afla o bară de haine, pe care erau atârnate mai multe umeraşe cu haine diverse, şi o oglindă. Bărbatul cu faţa inexpresivă, cu ochi albaştri precum marea, fluieră uşor printre dinţi, fără ca ochii săi să piardă din inexpresivitate. Aşa de confortabil nu locuia nimeni în tabăra săpătorilor, cel puţin asta aflase până atunci. Nici măcar el nu locuia atât de confortabil.

Apoi mai era şi o masă pliantă îngustă albă din metal şi plastic şi pe ea stătea închis un laptop. Aşa pur şi simplu. Posesorul nu părea să aibă nici o teamă că ar putea să-i fie furat aparatul preţios. Şi nu avea nici o frică de faptul că ar putea cineva, în absenţa sa, să umble la el.

Tocmai aceasta era ce intenţiona să facă Ryan. Se aşeză pe scaunul pliant care se afla oblic în faţa mesei, cu băgare de seamă să nu-l mişte din loc, îşi întinse mâinile cu un gest aproape ritualic şi studie micul computer cu atenţie. Stătea îndreptat într-un mod special? Era undeva un fir de păr, o aşchie de băţ de chibrit sau o hârtiuţă prinsă undeva care să dezvăluie mai târziu că umblase cineva la aparat? Ryan nu văzu nimic asemănător şi deschise capacul care în acelaşi timp era şi monitor. Acum s-ar putea ca pe computer să fie instalat un program care să înregistreze fiecare pornire a aparatului cu data şi ora la care acesta a fost deschis, informaţii stocate apoi într-un fişier ascuns. Dar Ryan se pricepea la asemenea măsuri de siguranţă; ştia unde trebuia să caute şi cum să şteargă acele informaţii astfel încât să nu transpară mai târziu nimic că cineva controlase calculatorul. Se auzi zgomotul tipic al hardului atunci când porneşte şi ecranul plat se lumină.

Există pe un PC modern o grămadă de funcţii care sunt parcă făcute să uşureze munca spionilor şi Ryan le cunoştea pe toate. Cercetă hardul de toate datele ce fuseseră create sau modificate în ultimele trei zile. Apăru o listă lungă pe care o studie cu atenţie. Date disparate, scrisori sau alte documente, pe care el le privi mai atent deschizându-le cu programul de scriere corespunzător pentru a le citi apoi pe ecran. Bărbatul cu părul tuns perie lucra rapid şi zelos, iar ochii săi, pe măsură ce străbăteau cu privirea ecranul, păreau să absoarbă întregul conţinut şi să-l stocheze fără greş într-un altfel de bancă de date.

Privirea îi căzu între timp pe sertarul CD-ROM-player-ului. Îl deschise şi studie inscripţiile discului argintiu aflat înăuntru, ridică scurt o sprânceană, apoi închise din nou sertarul printr-o apăsare scurtă, fără să se ostenească să pipăie după butonul prevăzut pentru aceasta, în timp ce CD-ROM-ul începu să funcţioneze cu un sunet reţinut, ca de şlefuit, Ryan porni programul corespunzător de citire, declanşa funcţia de căutare şi listă ultimele noţiuni ce fuseseră căutate.

Isus Hristos era ultima noţiune căutată.

Ryan zâmbi cu un zâmbet rece aproape imperceptibil, la care nu se asociară şi ochii săi. Văzuse destul. Se asigură cu rapiditate că inspectarea calculatorului, pe care o efectuase, avea să rămână nedescoperită, apoi opri aparatul.

O clipă rămase aşezat în linişte. Un observator, dacă ar fi existat în acest moment un observator, ar fi avut impresia că ochilor lui Ryan li se extrăgea toată energia pentru a o conduce la celelalte organe de simţ. Privirea sa deveni tulbure, aproape sticloasă, în timp ce urechile sale percepeau fiecare pas într-un cerc mare în jurul cortului. Nasul său mirosi praful şi transpiraţia rufelor purtate şi încă nespălate, cât şi emanaţiile cearceafurilor. Pielea sa simţea canicula ce venea din toate părţile, aproape chiar şi ordinea obiectelor din jurul său. Nu făcea greşeala să se concentreze doar asupra computerului. Există printre obiectele personale ale unei persoane multe alte lucruri, care pot să-i dezvăluie unui intrus experimentat la fel de mult ca un computer, şi aceasta cu o mare solicitudine.

Ryan se apropie de bara de haine, buzunări cu mişcări rapide, evident exersate, toate buzunarele, dar nu găsi nimic. Se lăsă apoi pe vine şi controlă geanta, care stătea pe jumătate deschisă dedesubt, reuşind să păstreze neschimbată ordinea obiectelor din interior - în măsura în care se putea vorbi, în acel haos aparent, despre ordine. Rezultatul fu nesatisfăcător, ceea ce se manifesta prin faptul că sprâncenele lui Ryan se apropiau în timpul percheziţiei încet, încontinuu, producând o cută de descurajare pe faţa sa altfel foarte netedă. Nici un jurnal. Nici o scrisoare. Nici măcar un calendar cu termene sau o agendă pentru adrese, din care s-ar fi putut citi ceva.

Se cufundă în pat şi de data aceasta îi era indiferent dacă lăsa urme în peisajul sălbatic al cutelor din aşternut, al păturii şi al părţilor pijamalelor. Cu călcâiul lovi ceva ce se afla sub pat şi se auzi un zgomot înfundat a ceva gol pe