1283 Ibidem, p. 558. Tot în Jurnal I nota: „Ce nu înţeleg, este teologia pe care aceşti trei tineri autori se sforţează s-o clădească pe evidenţa „morţii lui Dumnezeu“. Înţeleg pe Giordano Bruno (Dio, come assoluto, non ha niente da fare con noi…), pe Nietzsche… Şi totuşi, interesul pe care-l trezeşte un Van Buren sau Hamilton printre teologii americani e semnificativ“, nota din 10 octombrie 1964, p. 505.

1284 Încercarea labirintului, cit., pp. 129-130.

1285 Ibidem, pp. 129-130. Ipotezele, identic formulate, sunt pentru prima oară enunţate în „Cuvânt înainte“ la ediţia franceză a volumui Sacrul şi profanul; ediţia românească citată, pp. 8-9.

1286 Vezi mai sus, prg. I

1287 Aspectele mitului, ed.cit., p. 158.

1288 Încercarea labirintului, ed.cit., p. 103.

1289 Ibid., p. 108.

1290 Henry Corbin, Paradoxul monoteismului, traducere de Janina Ianoşi, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997, p. 181.

1291 Ibid., p. 212. Pentru relaţiile intelectuale Corbin-Eliade-Scholem şi semnificaţia acestora pentru Eranos şi istoria religiilor în sens larg vezi aici Steven Wasserström, Religion after Religion: Gershom Scholem, Mircea Eliade, and Henry Corbin at Eranos, Princeton: Princeton University Press, 1999. Demonstraţia lui Steven Wasserström nu e lipsită deloc de conotaţii ideologice şi de o aplecare totuşi mult prea puternică spre căutarea de similitudini şi de arcane, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Eliade, care este, oricum, cel mai atacat.

1292 Mircea Eliade, Oceanografie, Editura Cultura Poporului, Buc., 1934, pp. 90-92.

1293 Vezi aici Jean-Paul Sartre, L’existentialiame est un humanisme, Éditions Nagel, Paris, 1946. De asemenea, Jean-Paul Sartre, Adevăr şi existenţă, Polirom, 2000; Jean-Paul Sartre, Fiinţa şi neantul, eseu de ontologie fenomenologică (1943), Paralela 45, 2004, - apărut în timpul războiului, volumul nu pare a fi fost cunoscut de Eliade; ceea ce sigur cunoştea erau eseurile din Les temps modérnes şi din alte publicaţii ale epocii. Eliade trăieşte la Paris în plină vogă existenţialistă, de aici şi polemica implicită care traversează Mitul eternei reîntoarceri, scris între 1945 şi 1949.

1294 Jurnalul portughez, ed. cit., p. 161.

1295 Jurnalul portughez, p. 282.

1296 Mircea Eliade, Eseuri, Editura Ştiinţifică, Buc., 1991, p. 154.

1297 Ibidem, p. 159.

1298 Ibid., p. 163.

1299 Pentru avatarurile politice ale existenţialismului vezi aici Michel-Antoine Burnier, Les existentialistes et la politique, Gallimard, NRF, 1966. Pentru biografia intelectuală a lui Sartre, Bernard-Henri Lévy, Le siècle de Sartre, Enquête philosophique, Grasset, 2000.

1300 M. Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, ed. cit. p. 117.

1301 Pentru definirea modernităţii şi a reacţiei antimoderne, din perspectiva a ceea ce s-a numit Geistwisenschaften, bibliografia este nesfârşită, vezi aici în special câteva din lucrările clasice despre schimbarea paradigmei şi despre filonul gândirii antimoderne: Raymond Aron, Les désillusions du progrès, essai sur la dialectique de la modernité, Calmann-Lévy, 1969; Nikolai Berdiaev, Un nou ev mediu, Sibiu, 1936; Omul şi