class="em _idGenCharOverride-1">Religion after Religion: Gershom Scholem, Mircea Eliade, and Henry Corbin at Eranos, Princeton: Princeton University Press, 1999. De asemenea, Henry Corbin, Mircea Eliade, À propos des conférences Eranos, Bettini et. Co., Ascona, 1968; Mark Sedgwick, Against the Modern World. Traditionalism and the Secret Intellectual History of the Twentieth Century, Oxford University Press, 2004.

1306 Vezi aici şi studiul lui Horst Junginger: „Harmless or Dangerous? The Eranos Conferences in the 1930s from the Perspective of National Socialist Germany“, Archaeus, XIV (2010), pp. 41-55.

1307 Iată aici o mărturie a lui H. Corbin asupra relaţiei cu Eliade în cadrul Eranos-ului: „Nous avons fait connaissance et, d’émblée, nous avons su que nos conceptions scientifiques, nos projets, nos visées, nos conceptions de l’Homme, notre philosophie du destin de l’Homme, étaient vraiment semblables. Nous nous sommes retrouvé frères d’armes, et voyez, amitié s’est confirmé. Nous nous sommes retrouvé chaque été, pendant des années mémorables, pour les conférences du cercle Eranos, à Ascona, en Suisse. Et nous avons toujours milité ensemble en philosophie des religions du même côté d’un front invisible.“ apud Steven Wasserstrom, op.cit., p. 16 (sublinierile aparţin lui S.W., iar citatul este din omagiul adus de Corbin lui Eliade in Cahier de L’Herne, ce i-a fost dedicat). Pentru S. W., Eliade este în mod clar un ezoteric şi un tradiţionalist, un savant care a avut succes ca „vulgarizator“, un personaj care militează tenace pentru impunerea unei vulgate esoterice asupra istoriei religiilor şi asupra fenomenului religios, uzând pentru toate acetea de o scriitură mereu ambiguă, care lasă permanennt cel puţin impresia unui dincolo şi a unei ştiinţe despre dincolo. Eliade iese cel mai prost din trioul Scholem- Eliade-Corbin de maeştri ai istoriei religiilor, în descrierea lui Wasserstrom, care nu iartă nimic, şi care are o înţelegere minimă pentru motivele, stilul sau metodele eliadiene.

1308 C.G.Jung, Amintiri, vise reflecţii, consemnate şi editate de Aniela Jaffé, Humanitas, Buc., 1996, p. 327.

1309 C.G. Jung, „Psihologie şi religie“, în Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, Teora, 1997, pp. 53-54.

1310 În 1955, în relaţia sa cu Jung intervine un moment dificil, apărut după ce Eliade îi oferă, în semn de omagiu, noua ediţie din Yoga, nemurire şi libertate, volum care va consolida şi mai mult aprecierea de care se bucură. Cu toate acestea, Jung va fi foarte afectat de citirea unei pagini în care, Eliade, vorbind despre inconştient, va face nefericita comparaţie, cu instinctul simiesc de imitare, în sensul în care inconştientul ar imita conţinuturile conştiente ale spiritului. Ocazie pentru o lungă punere la punct a lui Jung, cu privire la capacitatea sa de a-i înţelege opera şi cu privire la ingratitudinea de a face o astfel de referire publică la unul dintre conceptele sale fundamentale. Scrisoarea lui Jung generează o adevărată criză, Eliade dându-şi seama că nu-şi poate permite antagonizarea lui Jung în nici un fel. Astfel, scrie o lungă scrisoare de răspuns, foarte respectuoasă şi temătoare cu privire la imaginea pe care Jung şi-ar putea-o face despre el şi despre opera sa. Scrisoarea este o capodoperă de supunere în faţa maestrului, care trebuie lămurit că nimic, în cugetul şi scrisul mai tânărului savant, nu va putea aduce umbrire maestrului. Aici Eliade aminteşte încă o dată despre cartea pe care s-a gândit să i-o dedice, dar care niciodată nu va apărea (de fapt, vorbeşte despre două cărţi, a doua fiind plănuită în colaborare cu Corbin: Rencontres avec Jung). Răspunsul lui Eliade demonstrează măsura importanţei pe care participare la Eranos o are pentru el, nu numai pentru cariera lui de savant, dar şi pentru existenţa într-un cerc de personalităţi cu care poate împărtăşi ceva esenţial, şi anume înţelegerea antimodernă, antiistoricistă şi antimaterialistă a istoriei umanităţii, acum, după război, când întreaga dreaptă culturală europeană este distrusă şi incapabilă să întrevadă un drum prin neantul ruinelor războiului mondial. Vezi aici Mircea Eliade şi corespondenţii săi, vol. 2, ediţie îngrijită, note şi indici de Mircea Handoca, Minerva, Buc., 1999, pp. 240-248.

1311 În 12 mai 1953 notează în Jurnal: „Vorbind cu Dr. Shoppe despre Freud, şi spunându-i de ce «explicaţiile» freudiene date religiei şi artei mi se par infantile şi demente în acelaşi timp – îmi citează definiţia dată omului dată de un psihanalist englez: «We are born mad; then we acquire morality and become stupid and unhappy: then we die». Îi va face mare plăcere lui Cioran.“, Jurnal, vol. I, ed.cit., pp. 252-253. Pentru Eliade Freud este marele herald al reducţiei omului la regresiunea în fiziologic şi patologic.

1312 Iată cuvintele lui Heidegger: „Dieses Europa, in heilloser Verblendung immer auf dem Sprunge, sich selbst zu erdolchen, liegt heute in der großen Zange zwischen Rußland auf der einen und Amerika auf der anderen Seile. Rußland und Amerika sind beide, metaphysisch gesehen, dasselbe; dieselbe trostlose Raserei der entfesselten Technik und der bodenlosen Organisation des